Excesul ca pierdere

[altmariustotal ortodox]

În majoritatea timpului petrecut până acum, omenirea a trăit sub spectrul lipsei. Au fost perioade de foamete, și chiar și când aveau cele necesare traiului, în majoritatea timpului oamenii nu își găseau tot ceea ce ar fi dorit. Întotdeauna economia a fost știința de a administra resurse limitate pentru nevoi în expansiune, să vezi ce se poate și ce nu se poate, la ce anume ești nevoit să renunți pentru a putea înainta totuși. Odată cu belșugul occidental de după al doilea război, a apărut o abundență de bunuri și de informații pe care oamenii nu mai știu cum să o gestioneze. Bine, noi ne aflăm și acum într-o paradigmă întârziată, căci chiar și acum trăim cu frustrarea că nu avem tot ce ne-am dori. Este însă clar, dacă ne uităm la orice epocă istorică anterioară, că acum abundența de bunuri, servicii și informații este mai mare decât a avut oricine înaintea noastră. În același timp însă, constatăm că avem un exces pe care nu reușim să îl gestionăm. Iar ideea care mi se pare mie că este esențială pentru timpul nostru, este că avem mult prea multe bunuri, servicii și informații, că din cauza aceasta trăim în afara noastră și am ajuns superficiali. Iar grija care ne frământă acum este să vedem cum am putea să ieșim din această stare, cum să regăsim un mod clasic de a trăi în condițiile abundenței care ne împresoară.

Patologia excesului are ca principală manifestare că rămânem la suprafața evenimentelor, că trecem de la una la alta cu o rapiditate care nu ne mai lasă să întrezărim profunzimile pe care, din grabă, le ignorăm. Ni se oferă prea multe privirii noastre avide de cunoaştere ca să mai stăruim aşa cum se cuvine asupra a ceea ce contează, sau chiar asupra a orice. N-ai timp să aprofundezi vreun subiect, pentru că zeci de alte subiecte vin să-ți solicite o atenție tot mai disipată, tot mai distrasă de la obiectele care i se arată privirii. Suntem ca într-o goană nebună a mașinii pe autostradă, în care nu ai timp să admiri peisajul, pentru că mereu alte și alte imagini îți trec prin față cu rapiditate. Scopul tău este să ajungi la destinație cât mai repede, ignorând drumul pe care îl ai de parcurs. ca și cum scopul vieții ar fi să ajungi în momentul morții, fără să mai conteze cum ai ajuns acolo.

De ce se întâmplă asta? Pentru că suntem oameni ai timpului nostru, conectați permanent la tot ce se întâmplă, la curent în timp real cu toate noutățile, cu transmisii în direct, având filmele preferate, emisiunile și toate celelalte care îți cer să te oprești asupra lor. Privim prea multe meciuri de fotbal, prea multe emisiuni la televizor, stăm prea mult în rețelele de socializare, primim mult prea multe informații prin care ne sunt solicitate la maxim emoții și sentimente, trebuie să procesăm prea multe imagini, iar mintea noastră este depășită de acest flux continuu. Din cauza acestui exces nu mai putem să ne dedicăm cuiva, om sau idee, ne situăm la suprafața lucrurilor, le înțelegem în regim de viteză, dar le și părăsim astfel, nu mai suntem cu luarea aminte nici la lume, nici la noi înșine. Plutim pe deasupra întâmplărilor, a prietenilor noștri și a sinelui propriu.

*
Nu pot să-mi reprim impresia că suntem mult prea conectați la realitate. Există temele majore ale zilei, pe care le știm cu toții, care apar în breaking news, pe site-uri de știri și în rețelele de socializare, și ne ocupăm obsesiv de ele. Nu poți să le lași deoparte. Ești puțin dezamăgit, totuși. Căci acum, când ni se deschid nenumărate portițe de a ajunge în diverse zone culturale, când nenumărate cărți ne sunt disponibile, căci le putem download-a gratis cu efort minim, noi rămânem blocați tot în problemele realității imediate. Care „realitate” vine cu două argumente care o fac primordială: ceea ce se întâmplă acum este urgent și important, ne determină viața, nu putem să ignorăm, nu ne putem permite riscul să nu ne peste.

În fața unor asemenea argumente nu consimt să renunț la restul cărților pe care le-aș putea citi, dar ceva mai târziu, după ce trece momentul important, acum este nevoie să mă ocupăm de ceea ce se întâmplă în jurul meu, căci asta îmi va modifica viața. Apoi, după ce rezolv problemele urgente și importante, pot să iau la rând lista cărților care stau în așteptare. Numai că, dacă sunt atent pe termen mediu și lung, îmi dau seama că zi de zi sunt cuprins de actualitate. Sigur, ar fi greșit să citim Divina comedie de Dante și să ignorăm complet o revoluție care se întâmplă în jurul nostru și ne modifică radical relațiile dintre noi. Dar noi ajungem să nu îl mai citim deloc pe Dante și să ne livrăm complet știrilor urgente din imediat. Ajung să îmi dau seama numai după un timp că devin (toți devenim) specialiști în efemer, nimicul pe care îl aduce efemerul, ne lăsăm copleșiți de clipă, ignorăm tot ce ar putea să ne ajute să accedem la un sens care ne-ar explica inclusiv cele ce se întâmplă în realitatea imediată de care ne lăsăm obsedați. Ca să ne dăm seama cât suntem de dominați de efemer, ar trebui să vedem care erau știrile care ne captau atenția în urmă cu o lună sau două.

Le vom găsi greu pe internet, căci există prin arhivele on line, dar deja sunt acoperite de alte și alte știri, iar din mintea noastră vor fi dispărut deja, dar ne vom da seama că, oricât de importante ni s-au părut nouă atunci, nu ne-au influențat viața așa cum credeam noi.

E interesant să vedem de ce se întâmplă asta. Pot fi găsite cauze filosofice, teologice, sociologice, psihologice, și toate au valabilitatea lor indiscutabilă, dar la bază este o situație provocată de funcționarea mass mediei astăzi. Mai exact, este costul pe care-l plătim pentru că primim atâtea infomații gratis pe internet și la televizor. Nu mai plătim pentru informația pe care o primim. Dar cei care ne-o livrează trebuie și ei să trăiască cumva. Și atunci, sursa lor de câștig provine din două surse: reclamele pe care le pot afișa la fiecare click, iar asta scade calitatea informării, care virează spre spectaculos și comercial, și din banii atrași pentru că servesc interesele obscure ale unor personaje cu bani. Să lăsăm deoparte a doua situație, pe cei care livrează falsuri în schimbul banilor, căci acesta este un caz penal, și merită discutată separat de cei ce fac investigații în domeniu. Dar chiar fără să fie aservită unor asemenea personaje, mass media are un rol malefic.

Ca să obțină cât mai multe vizualizări, sau să te țină legat de canapea, presa trebuie să-și prezinte informațiile ca pe ceva extraordinar, nemaivăzut, nemaiîntâlnit, incredibil sau extrem de grav. Astfel, în căutarea unui senzațional mereu promis, dar aproape niciodată atins, rămânem captivi unui sistem care ne duce cu zăhărelul deopotrivă pe cei mari și cei mici, de la tinerețe până la bătrânețe. Chiar după ce descoperi șmecheria care te ține legat de ecranul smartphone-lui sau al televizorului, tot nu te mai poți dezlipi de ele. Rămâi să te lași vrăjit cu bună știință, chiar și după ce ai realizat că împăratul e gol, căci nu-ți dai seama ce altceva ai putea face. Deja te obișnuit atât de mult cu internetul și televizorul, încât devin parte integrantă a vieții tale.

După o perioadă de câțiva ani petrecută în compania televizorului și a internetului, nu mai știi ce să faci dacă ai renunța la ele. Pățim și noi la fel ca acel câine care a fost ținut mulți ani în lanț. Când, în fine, i s-a redat libertatea, după ce s-a bucurat un timp, a dat câteva ture în viteză în jurul curții, s-a întors spășit la lanț, rugându-și parcă stăpânul să-l lege din nou. Pierduse gustul libertății, pe care și-o dorise totuși în toți anii cât fusese legat, și nu mai știa ce să facă acum. Era mai bine în siguranța oferită de lanț, căci avea hrana asigurată și nu-l păștea niciun pericol, în timp ce să zbor zi liber și la întâmplare de putea expunere la riscuri pe care nu mai vrei să le mai asumi.

La fel și noi, odată ce dăm de mirajul informațiilor primite de-a gata pe internet, nu mai avem ce face cu libertatea riscantă de a gândi cu propriul cap. Preferăm să fim conectați, așa cum câinele preferă să fie legat, și să ne luăm, deopotrivă oameni și câini, porția zilnică.

*
Suntem condamnați să beneficiem de prea multă cunoaștere, pe care nu știm cum să o gestionăm, de aceea ne împrăștiem în toate direcțiile, fără să urmăm vreuna în mod serios. Reușim să avem acces la multe, și să nu ne alegem cu nimic. Însă nu simțim un gol în inima noastră, căci asta ne-ar pune pe gânduri și, poate, ne-ar orienta un pic altfel atenția.

Mă gândesc că dacă am transforma informația pe care o primim în flux continuu în mâncare, am deveni toți obezi. Chiar dacă are un suport de pe care este transmisă, informația nu își arată un loc pe care îl ocupă în mintea noastră. De aceea, nici nu vedem deformările pe care ni le provoacă. Dar dacă s-ar materializa cumva, asemenea hranei, am putea constata ce efecte nocive are. Este ca atunci când mănânci mult prea mult, peste nevoile firești ale organismului, mâncare de proastă calitate, care se digeră prost, servită pe fugă dar aproape fără oprire. Ca în unele maladii în care este alterat simțul durerii, și atunci hrana se acumulează fără nici o piedică, în cantități uriașe. Omul devine diform, se îngrașă enorm, inima, ficatul, rinichii și toate celelalte organe sunt alterate, dar el nu mai are controlul, pentru că nu simte nicio durere, și își continuă viața în același fel până la sfârșitul inevitabil. Dacă informația primită și consumată în exces, care ne de formează mintea, ar durea, ne-am petrece viața în chinuri de care nu am ști cum să ne izbavim.

Cei care au o anumită specializare, știu bine că nu poți să le știi pe toate, că trebuie să te restrângi la acele părți de domenii pe care le poți stăpâni după puterile unei singure ființe umane. Adică o specializare bine făcută, în orice domeniu, îți dezvăluie propriile tale limite, și îți arată cât poți cunoaște, ce pretenții poți emite. Întotdeauna știința ne predă o lecție de modestie, de aceea un om cu capul pe umeri și o specializare în orice domeniu, va ști foarte bine că nu se pricepe la politică, la procesele din justiție, la problemele economice care se tot discută, va evita să aibă păreri pătimașe în aceste domenii, va acorda încredere acelor specialiști care au dovedit că sunt cinstiți și cu alte prilejuri.

*
Lumea modernă ne ține mereu în priză, suntem încărcați de proiecte, dacă nu avem unele personale pe termen lung, le avem pe cele impuse de serviciu, de viață asupra noastră, astfel că mereu avem câte ceva de făcut. Totul se petrece în grabă, și cu o viteză foarte mare, astfel că nu mai avem timp să digerăm ceea ce primim. Dacă în continuare vom mai citi, o facem mai ales de pe smartphone, tabletă, mijloace care te predispun la o citire rapidă, la a trece repede la altceva, la a nu zăbovi prea mult asupra vreunui text, pentru că există mereu alte și alte texte care te așteaptă apoi. Și nu numai texte, dar suntem inundați mai mult de imagini și de conținut video. Te grăbești să închei ceva pentru că trebuie să începi altceva. Lumea modernă pune un ritm foarte alert, în care nu mai ai timp să reflectezi, să-ți formezi o viziune de ansamblu, nu mai apuci să înțelegi.

De aceea, întotdeauna e recomandabil să cumperi și să citești cărți de hârtie, pentru că sunt mult mai lente. Sunt ca o ieșire din timp, o revenire la stilul clasic, dacă nu cumva unora li se va părea ca o plimbare pe jos, în locul uneia cu mașina. Cărțile îți oferă nu numai bucuria lecturii, ci și capacitatea de a reține mai mult, de a reflecta la ele.

Trăim într-o lume în care suntem acaparați de tehnologie și care ne oferă o permanentă stimulare senzorială. Omul are nevoie și de momente, și nu numai de momente dar și de perioade de timp în care trebuie să nu facă nimic special. Iar noi se pare că ne-am pierdut această capacitate, trăind mereu cu ideea că tot ce facem trebuie să fie eficient, inclusiv răgazurile pe care ni le oferim. Nu mai lăsăm gândurile să curgă, să fim într-un ritm calm, liniștit.

Simone Weil afirma că dezvoltarea facultății atenției este principalul și aproape singurul obiectiv al studiilor. Iar noi asta pierdem acum. Nu mai suntem atenți, adică nu avem acea atenție compasivă care să pătrundă până în interiorul lucrurilor, care să le dea adevărata lor valoare, nu avem acea privire care să le pătrundă, să le înțeleagă, să le pună în adevărata lor valoare. Iar Victor Frankl, psihologul evreu austriac care a supraviețuit lagărului de la Auschwitz, a spus că cei care aveau o viață intelectuală bogată au reușit să reziste mai bine în condițiile de lagăr, chiar dacă aveau o constituție fizică mai slabă față de cei mai puternici dar cu o viață interioară mai scăzută.

Această bogăție sufletească pe care o avem, nu o dobândim prin acumularea insistentă de informații, ci prin capacitatea de atenție, prin puterea de reflecție pe care ne-o putem exercita. Suntem chemați să și contemplăm lucrurile, să vedem lumea ca pe o minune, nu doar să elaborăm strategii eficiente de exploatare a ei. Te poți dezvolta numai în condiții de liniște, de pace, iar asta rămâne un vis aproape imposibil de realizat în condițiile bombardamentului informațional de astăzi. Dar dacă o viață interioară bogată ajută în condițiile degradante ale unui lagăr de concentrare nazist, cu atât mai mult va avea efect astăzi, într-o lume în care îți oferă prea multe plăceri. O viață interioară bogată de ferește de toate formele de boală pe care ni le servește lumea.

*
Sunt o mulțime de probleme. Soluția o oferă viața creștină. Ții post, adică un mod de viață ascetic. „Toate îmi sunt permise, dar nu toate îmi sunt de folos”(1 Corinteni 6, 11). Mă limitez la ceea ce este omenește posibil, la ceea ce pot află în condițiile unei vieți precare, în care am o mulțime de datorii de îndeplinit, de pasiuni care mă îndeamnă să le dau timpul energia și entuziasmul meu.

Un creștin care îl ia în serios rolul este prea ocupat să fie creștin ca să mai aibă timp să vadă toate știrile, să se lase posedat de televizor și de internet. Astfel că ar fi suficient să fim creștini pentru ca viața noastră să fie firească, să nu se lase dusă de ispitele contemporane, să lăsăm fiecărei activități locul ei, și să îl punem pe Domnul în centru. Putem găsi diverse cauze ale patimilor pe care le suferim în modul de funcționare a mecanismelor societății. Dar cauza de bază este pierderea rolului conducător pe care trebuie să îl aibă credința în viața noastră.

Nu putem ignora ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Noile tehnologii fac parte din viața noastră, ar fi o iluzie să ne închipuim că ne putem dispensa de ele, că nu ne vor influența modul de a gândi, de a înțelege realitatea. Însă, atâta timp cât vom lua în serios atitudinea creștină față de viață, o vom putea să rămânem integri. Căci centrul nostru de greutate nu se află în ofertele atât de numeroase, care ne zăpăcesc mintea, nici în eul orgolios și slab, care se lasă atât de ușor influențat, ci în raportarea la Logosul suprem. De acolo își ia credinciosul informațiile de bază, în jurul Lui se construiește întreaga viață. Dacă îl ai ca temelie pe Hristos nu respingi lumea, nici toate ofertele ei, dar știi să le pui în ordine, și să dai fiecăruia ceea ce i se cuvine.

Paul Curcă

Despre autor

Paul Curca