altmarius

cultură şi spiritualitate

Theologica
Duminica după Nașterea Domnului

În Duminica după Nașterea Domnului se face pomenire de Fuga în Egipt şi sunt sărbătoriţi: Dreptul Iosif Logodnicul, regele David Prorocul și Sfântul Iacob, ruda Domnului.

Fuga în Egipt este relatată de Sfântul Apostol Matei în capitolul 2 al Evangheliei sale: „După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul şi pe Mama Sa şi au plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin prorocul: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”.

Semnificaţia acestei fugi în Egipt arată că Pruncul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, este chemat din robia Egiptului în ţara făgăduită, la fel, noul Israel, poporul creştin, va fi chemat de către Dumnezeu din robia unui nou Egipt, ţara păcatului, spre noul pământ promis, Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu.

Sfântul şi dreptul Iosif Logodnicul este cel care a fost ocrotitorul Sfintei Fecioare Maria şi al Pruncului Sfânt. Dreptul Iosif era din neamul regelui David şi era de meserie tâmplar. Când s-a logodit cu Maria, avea deja o vârstă respectabilă. Iosif ascultă glasul îngerului apărut în vis care-i spune să nu se teamă de a o lua pe Maria, fiindcă pruncul zămislit de ea era de la Duhul Sfânt şi să-i pună copilului numele de Iisus, căci el urma să mântuiască lumea de păcate. Dreptul Iosif, un om în vârstă, a trebuit ca împreună cu ea să plece către Betleem, cetatea de origine a celor din neamul davidic, pentru a se înscrie la recensământul comandat de autoritatea romană. Aici, Sfânta Fecioară Maria Îl naşte pe Domnul nostru Iisus Hristos. Apoi, după anghelofania din vis, Dreptul Iosif ia Pruncul şi pe mama Lui şi fuge în Egipt pentru a scăpa de furia regelui Irod. După moartea acestuia se stabilesc în Nazaret.

Sfântul și dreptul rege David a fost cel de-al doilea rege al Israelului biblic, urmându-i regelui Saul și a trăit și domnit cu aproximativ 1.000 de ani înainte de nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. El a fost de asemenea unul din prorocii Vechiului Testament, autorul Psalmilor și unul dintre strămoșii Domnului nostru Iisus Hristos.

Sfântul Iacob, ruda Domnului, a fost primul Episcop al Ierusalimului. În conformitate cu Proto­evanghelia lui Iacov, el a fost fiul Dreptului Iosif dintr-o căsătorie de dinaintea logodnei sale cu Sfânta Fecioară Maria. El este autorul Epistolei ce-i poartă numele din Noul Testament.

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor