Cardinalul Parolin în Irak printre persecutaţii de ISIS: a elibera lumea de ură

[altmariustotal catolic]

De Salvatore Cernuzio

A învinge răul cu iertarea, a nu ceda urii şi a face astfel lumea "mai curată". Cuvinte neprevizibile cele ale cardinalului Pietro Parolin pentru că sunt rostite într-o fâşie de pământ rănită ca vechiul oraş irakian Qaraqosh, în ultimii ani teatru de moarte, sânge şi distrugere din cauza violenţelor jihadiste ale Statului Islamic. Acolo, în catedrala siro-catolică din Altahera, secretarul de stat al Vaticanului celebrează liturghia la încheierea călătoriei sale în Irak pentru sărbătorile de Crăciun începută la 24 decembrie.

O ocazie pentru a reafirma apropierea papei şi a Sfântului Scaun de o porţiune de credincioşi încă zdruncinaţi de spirala infernală a ultimilor patru ani care au văzut casele lor rase la pământ şi bisericile lor folosite ca depozite de arme sau poligoane de tragere, constrânşi să se refugieze în altă parte.

O persecuţie impregnată de suferinţă care, afirmă cardinalul în omilia sa, nu este nouă ci îşi înfige rădăcinile încă din timpurile primelor comunităţi creştine. Ca şi ei, spune el, "nici voi nu aţi fost cruţaţi de suferinţa, nedreptatea, trădarea şi distrugerea a ceea ce aveaţi mai sacru, ca această catedrală. Biserica şi întreaga lume au asistat cu incredulitate şi oroare la faptele din vara anului 2014, când de la o zi la alta aţi fost forţaţi să părăsiţi totul şi să fugiţi din casele voastre. Cu mare exemplaritate n-aţi renegat credinţa voastră. Şi voi, ca Sfânta Familie de la Nazaret, aţi luat calea exilului pentru a pune la adăpost viaţa copiilor voştri, speranţă pentru viitor".

Însă aceste jertfe "nu vor rămâne fără rod", asigură Parolin. Aşa cum "n-a rămas sterilă mărturia atâtor martiri care, încă din primele secole ale creştinismului, au udat cu sângele lor acest pământ, trăind credinţa eroic şi până la capăt". Aşadar, ieri ca şi astăzi apare "întunericul refuzului vieţii", dar "străluceşte şi mai puternică lumina iubirii, care învinge ura şi inaugurează o lume nouă". O lume care poate deveni "mai curată" prin iertare. A ierta, de ce? De ce trebuie să iertăm? Întrebări plauzibile pentru oamenii care au văzut copiii murind, femeile lor abuzate, sate întregi devastate. "Prin iertare învingem răul cu binele, transformăm ura în iubire şi astfel facem lumea mai curată", explică secretarul de stat. "Voi sunteţi experţi în iertare. Este emoţionant a şti că mulţi i-au iertat pe cei care le-au făcut rău". Urarea cardinalului este ca această iertare să rămână un punct clar în viaţa creştinilor din Qaraqosh şi din întregul Irak şi "ca durerea şi violenţa îndurate să nu se transforme niciodată în supărare şi ca jugul greu al urii să nu recadă niciodată pe umerii voştri".

"A cere şi a oferi iertare", afirmă cardinalul, "să poată deveni mărturie vie pentru această lume zbuciumată de diviziuni şi de violenţă". "Fidelitatea voastră faţă de Cristos în aceşti ani de încercări dure a fost cunoscută în toată Biserica", asigură el, şi exemplul acestor credincioşi persecutaţi "a contribuit la trezirea credinţei multor creştini care aţipiseră şi se adaptaseră la o cultură lumească unde aproape că nu mai este spaţiu pentru Dumnezeu".

"Să ştiţi că Biserica v-a susţinut constant cu rugăciunea şi cu caritatea", spune Parolin, neuitând să mulţumească numeroaselor organizaţii caritative active zilnic pentru a alina suferinţele celor mai nevoiaşi nu numai cu ajutoare materiale, dar şi cu atâţia voluntari, dintre care unii sunt aici prezenţi. "Multe mulţumiri, dragi prieteni".

În omilia cardinalului o referinţă şi la tema întoarcerii refugiaţilor în propriile case. Este "întoarcerea din exil", spune el, "din fericire în oraşul vostru Qaraqosh şi în alte sate din Câmpia Ninive se lucrează la reconstruirea caselor şi mulţi dintre voi deja v-aţi întors. Acest lucru este un izvor de bucurie şi de speranţă pentru Biserica universală şi pentru ţara voastră". Totuşi, "acţiunea cea mai grea nu este reedificarea materială, ci reconstruirea încrederii, recompunerea ţesutului social sfâşiat de trădări, de supărare, de ură. Aici - afirmă cardinalul - se află vocaţia voastră şi misiunea voastră: este în joc fidelitatea faţă de rădăcinile voastre şi construirea unui viitor mai bun pentru copiii voştri".

Cardinalul a ajuns în Kurdistanul irakian miercuri seara, după ce a petrecut Crăciunul la Bagdad, celebrând liturghia de noapte cu refugiaţii creştini. Parolin s-a oprit şi în rugăciune la mormântul preoţilor ucişi în atentatul terorist din 2010 în catedrala siro-catolică din Bagdad.

Ajuns la Erbil, secretarul de stat l-a întâlnit pe preşedintele Masrour Barzan şi a vizitat patriarhia caldeeană la Ankawa, suburbie a oraşului Erbil, una dintre cele mai antice localităţi locuite din lume. În catedrala caldeeană "Sfântul Iosif" a celebrat o liturghie de mulţumire pentru ospitalitatea demonstrată de locuitori în special faţă de fluxul de refugiaţi care fugeau din Câmpia Ninive, îndeosebi din Mosul, devenită fortăreaţă a miliţienilor.

Parolin a reevocat acele momente dramatice: "Cu incredulitate şi tot cu un fior în inimă amintim scenele tragice din vara anului 2014, când atâtea persoane, forţate să fugă din casele lor, au bătut la uşile voastre, găsind ospitalitate admirabilă". Acestei "uri" şi acestei "intoleranţe" izbucnite pe neaşteptate în teritorii caracterizate de convieţuirea paşnică li s-au opus însă "solidaritatea şi proximitatea atâtor oameni de aici şi din Biserica universală, care au voit să-i susţină pe creştini şi pe ceilalţi irakieni care au suferit cu amintirea în rugăciune, cu ajutoare concrete şi chiar cu trimiterea voluntarilor", a subliniat cardinalul.

Şi a reafirmat că "răul nu are ultimul cuvânt în istorie şi în viaţa noastră; ultimul cuvânt este cel al iubirii lui Dumnezeu care triumfă asupra lui", aşa cum demonstrează numeroşii martiri în istorie. "Voi sunteţi o Biserică de martiri", a spus Parolin. "Sângele martirilor voştri şi mărturia de credinţă a atâtor fraţi şi surori ai voştri sunt o comoară pentru Biserică şi o sămânţă de nouă vitalitate". De aici o invitaţie de a fi "artizani de comuniune, alungând ca ciuma diviziunile, certurile, rivalităţile în cadrul comunităţilor noastre şi întrecându-vă în a vă stima reciproc şi purtând unii altora poverile". "Astfel - a concluzionat Parolin - veţi deveni făcători de reconciliere şi de pace într-o lume fărâmiţată".

(După Vatican Insider, 28 decembrie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu