altmarius

cultură şi spiritualitate

eologica
Primul martir

Sfântul Ștefan a fost primul din cei șapte diaconi hirotoniți de Apostoli și primul mucenic sau martir al Bisericii. El este cinstit la 27 decembrie, când prăznuim mucenicia sa. La 2 august, sărbătorim mutarea moaștelor sale, dar îl cinstim și în 15 iunie, odată cu Sfinții Fortunat și Ahaic.

Învățătura ortodoxă, în ce priveşte subiectul cinstirii sfinţilor, este rezumată în hotărârile celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic: „Pe Hristos ca Dumnezeu şi Stăpân, pe sfinţi pentru Stăpânul comun, ca fiind adevăraţi slujitori ai Lui şi care sunt cinstiţi şi respectaţi şi cărora li se acordă închinarea prin relaţia (cu Hristos)”. În baza acestui text noi îi cinstim pe sfinţi, între care la loc de cinste este Sfântul Ştefan.

În cuvântul său „La Sfântul Ştefan, întâiul mucenic”, Sfântul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre cinstirea sfinţilor, despre mijlocirile lor şi despre scopul acestor sărbători care îndeamnă la imitarea vieţii lor, precum şi faptul că poruncile lui Dumnezeu sunt aceleaşi pentru toţi, la fel ca şi harul şi modul de viaţă, întărind ideea că luminarea slavei Evangheliei este pentru toţi creştinii. „Cinsteşti pomenirea mucenicilor? Cinsteşte şi convingerea lor! Căci a fi părtaş la pomenirea lor înseamnă să fii părtaş şi convingerii lor. Oare luminarea din cunoaşterea învăţăturii Evangheliei lui Hristos a strălucit doar acelora? Oare harul s-a trimis numai acelora? (II Corinteni 4, 4-6) Aceleaşi sunt poruncile, acelaşi este modul (de viaţă), unul este cel ce instituie întrecerile, unul este premiul adevărului, de care fie să ne învrednicim noi toţi cu rugăciunile şi mijlocirile sfinţilor pe care i-am pomenit, cu harul Domnului nostru Iisus Hristos”.

Asterie, Episcopul Amasiei, spune: Sfântul Ștefan a fost „punctul de plecare al martirajului, dascălul suferinței pentru Hristos, temelia dreptei mărturisiri, odată ce Ștefan a fost primul care și-a vărsat sângele pentru Evanghelie”.

El este primul martir din istoria creştinismului suferind moarte martirică prin lapidare pentru că L-a mărturisit pe Domnul Iisus Hristos.

Vizualizări: 45

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor