altmarius

cultură şi spiritualitate

Cum sa discuti cu ea

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.

Şi de aş avea darul prorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte (I Corinteni 13, 1-8).

Cuviosul părinte Paisie spunea că şi cuvinte bune de am spune altuia, dacă nu le vom spune intr-un mod plăcut, atunci îl putem răni. Spunea cuiva care pe de o parte spunea cuvinte frumoase, dar pe de altă parte le spunea într-un mod dur: „Tu arunci în alţii cu cununi aurite, cu diamante; dar în felul în care le arunci, le poţi zdrobi capetele, nu doar pe cele sensibile, ci chiar şi pe cele tari." Sfântul Ioan Gură de Aur, în diferite omilii rostite către păstoriţii săi, s-a referit deseori la felul în care trebuie să discute soţul cu soţia sa, iar ceea ce sublinia întotdeauna era ca dialogul să se desfăşoare cu dragoste. Să citim câteva fragmente: „Să-i spui cuvinte de dragoste: «Eu preţuiesc dragostea ta mai mult decât orice şi nu este amărăciune mai mare decât să mă cert cu tine. Şi dacă ar fi să pierd toate, să ajung ultimul sărac, să ajung chiar pe marginea prăpastiei, sau orice aş păţi, le voi primi pe toate, doar să-ţi fie ţie bine.»

Să nu vorbeşti niciodată pe un ton răstit, ci cu blândeţe, cu respect şi cu multă dragoste. Să o preţuieşti. Arată-i că-ţi place compania ei, că preferi să rămâi acasă, cu ea, decât să ieşi în oraş. Că o preferi pe ea, mai mult decât pe toţi şi pe toate; pentru frumuseţea ei, pentru înţelepciunea ei să o lauzi. S-o preţuieşti mai mult decât pe toţi prietenii tăi. S-o preţuieşti mai mult decât pe copiii tăi, pe care ţi i-a dăruit, iar pe aceştia datorită ei să-i iubeşti.. . Poate vreodată îţi va zice: «Până acuma nu am cheltuit nimic din ale tale, ci le-am avut pe ale mele, primite de la părinţi.» Atunci să-i răspunzi: «Ce spui, buna mea? Ce cuvânt poate să fie mai urât decât acesta? Nu mai ai trupul tău (v. I Corinteni 7, 4) şi ai banii tăi? Nu suntem două trupuri, ci am devenit unul!»"

Intr-o altă omilie, spunea ascultătorilor săi: „Chiar dacă există femei care au mare slăbiciune la podoabe aurite şi la felul de a se aranja, bărbatul ei să încerce în orice chip s-o îndrepte. Cum va reuşi? Dacă va vrea să-i taie toate dintr-odată, va pierde «jocul». Va încerca deci să le taie încet-încet, şi nu cu ameninţări şi cu înfricoşări, ci cu blândeţe şi convingere. Va începe de la cele mai uşoare, de care nu s-a legat prea mult - vopseluri şi alifii, şi apoi va continua cu celelalte.

Să-i spună că aşa cum îşi face faţa nu-i place deloc, că i se pare respingătoare. S-o convingă că acest lucru îl întristează mult, că această patimă strică şi pe cele mai frumoase femei. Apoi să-i spună că şi alţii gândesc aşa ca el. Să nu-i spună nimic despre iadul viitor şi nici despre împărăţia lui Dumnezeu, deoarece le va spune in van, ci să o facă să înţeleagă că îi place faţa ei naturală, fără vopsele şi creme, exact aşa cum a zidit-o Dumnezeu.

Şi dacă n-o va convinge din prima, să nu se descurajeze, ci să reia aceeaşi procedură şi a doua şi chiar a treia oară; desigur, nu într-un mod deranjant, ci într-unul glumeţ, în felul lui. Altfel nu o va îndrepta şi se va osândi.

Nu-i vezi pe pictori? Atunci când pictează un chip frumos, câteodată şterg, câteodată pictează. Nu fi mai rău decât aceştia! Dacă aceştia, pentru a zugrăvi un om, se străduiesc atât, cu cât mai mult noi, care modelăm suflete! Este deci raţional să concepem orice fel de strategie pentru a ne atinge ţinta."

Măcar de-ar vorbi soţii aşa cu soţiile lor! Dar niciodată nu este prea târziu!

ARHIMANDRIT VASILIOS BACOIANIS

Fragment din cartea "Casatoria. Secretele alegerii, secretele bucuriei, secretele trainiciei", Editura de suflet

Cumpara cartea "Casatoria. Secretele alegerii, secretele bucuriei, secretele trainiciei"

Vizualizări: 45

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor