de Octavian SilivestruConvenția de Armistițiu încheiată la Moscova la 12 septembrie 1944, cu Națiunile Unite, nu a prevăzut nimic în legătură cu soarta prizonierilor de război capturați de Armata Română. De asemenea, nici o referire la tehnica de luptă și la armamentul capturat de români. Prin urmare, conform convențiilor și regulilor internaționale, prizonierii și capturile de război aparțin de drept armatei care le-a făcut. Așa că în cazul capturilor făcute de Armata Română, acestea trebuiau să rămână la dispoziția Înaltului Comandament român. Însă, contrar acestor reglementări și în dezacord cu normele generale ale ducerii razboiului de coaliție, sovieticii au preluat, în mod ilegal, majoritatea militarilor germani și maghiari, capturați de Armata Română. Așa au procedat la București, unde între cei preluați în mod abuziv de către sovietici s-au numărat și cinci din cei 14 generali capturați de trupele române în august 1944 și aflați sub stare de arest la Legația germană din București. Ei au fost ridicați de ofițeri sovieici la 2 septembrie 1944. În nota nr. 101.904/7 martie 1945 sefului Sectiei I-a din Marele Stat Major, colonelul I. Simionescu, amintea promisiunea verbală a generalului Vinogradov cu ocazia semnării Protocolului militar de la 26 octombrie 1944, că România are dreptul de „a păstra prizonierii și capturile făcute de forțele armate române”. Dar, în realitate, sovieticii au confiscat tot ce au crezut ca le este util (armament și tehnică de luptă germană, utilaje industriale, material rulant de cale ferată, vapoare) Juristul Radu Boroș, consilier juridic în cadrul Comisiei Aliate de Control, a încercat să respecte legislația română și să stopeze multe din abuzurile sovietice, după cum ne-a declarat:
Între 28 august şi 12 septembrie, la Constanţa, amiralul Bogdenko, care a fost apoi şi preşedintele Comisiei Aliate de Control din România, a dat ordin ca toate unităţile marinei române şi ale flotilei de Dunăre să fie concentrate la Constanţa…. Mi-a povestit un amic al meu, comandorul Trandafirescu, că în ziua de 28 august amiralul Bogdenko a zis că vrea să treacă în revistă flota română. I s-a făcut o primire frumoasă, cu trecere în revistă. Toate vasele erau în portul Constanţa. S-a făcut o festivitate. Asta dimineaţa. Seara, trupe de infanterie sovietice au intrat în portul Constanţa şi au omorât santinelele române. Nu au tras cu armele. Le-au omorât cu baioneta. Au făcut prizonieri pe toţi ofiţerii care se găseau la nave, subofiţerii şi foarte puţini dintre mateloţi. Şi au declarat toată flota română captură de război. Toate unităţile, vedetele, crucişător, tot ce aveam, au totalizat, dacă îmi aduc bine aminte 101 sau 105 unităţi. Vă spun toate aceste amănunte pentru că e vorba de « problema capturii ». Un alt caz : În această perioadă în România se găseau câteva mii de vagoane de cale ferată italiene. La un moment dat – eu eram la Comisia de Armistiţiu – am primit o notă în care se spunea că autorităţile române să consemneaze ca pradă de război toate aceste vagoane de cale ferată. La fel trei sau cinci remorchere italieneşti pe Dunăre . Mi-a venit hârtia. Eram consilier juridic. Trebuia să o rezolv. Asta se întâmpla către sfârşitul lui 1946. Eu am dat un aviz negativ acestei consemnări şi am spus că Italia nu mai era în stare de război nici cu Rusia sovietică, nici cu România. Am mai spus că dreptul internaţional recunoaşte dreptul de captură de război numai ca o situaţie de fapt, adică trebuie să fie o stare de război, o luptă care să justifice luarea în posesie a acestor bunuri. Or, din momentul când ruşii au intrat în România, ei nu au mai intrat bătându-se. Eu au fost primiţi! Nu mai erau consideraţi inamici. Nu mai era situaţia de fapt care legitima consecinţa juridică a capturii. Spre satisfacţia noastră, recunosc, Comisia Aliată de Control, care era sub controlul rusesc, mi-a dat dreptate! Şi au renunţat să pretindă captură aceste nave de pe Dunăre şi vagoanele de cale ferată. Dar mai târziu, după ce s-a recunoscut că nu sunt bunuri de captură, Guvernul italian le-a cedat Rusiei în contul despăgubirilor de război.
[Arhiva de istorie orală – Radio România. Interviu realizat de Octavian Silivestru, Emilian Blînda, Mariana Conovici, 1995]
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius