Cinemascop

[altmariusfilm2]

https://armyuser.blogspot.com/search?q=cinematografe

În conformitate cu Directivele Congresului al III-lea al P.M.R., construcţiile de cinematografe de toate capacităţile au devenit o preocupare atât pentru beneficiarul acestei lucrări - Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă -, cât şi pentru proiectare şi execuţie. Într-o perioadă relativ scurtă - 3 ani - proiectarea tip a elaborat mai multe tipuri de cinematografe, de diferite capacităţi.



Pentru a se uşura munca laborioasă necesitată de complexitatea acestor lucrări, precum şi în scopul de a găsi cele mai adecvate soluţii, din punct de vedere funcţional, constructiv şi al dotării cu cele mai noi echipamente cinematografice, s-a cerut I.P.C.T.-ului elaborarea unui studiu pentru săli de cinematograf cu 800, 1.000 şi 1.200 de locuri.



Studiul a fost întocmit pe baza unei teme care cerea studierea unor cinematografe cu 3 capacităţi, fiecare capacitate de cinematograf fiind studiată în două ipoteze : cu ecran cinemascop şi cu ecran universal ; cinematograful să poată fi pus în situaţii diferite de amplasament : independent (în principal), legat de blocuri de locuinţe, legat de centre comerciale.

Aceste cinematografe, de capacitate mare, pot fi : de cartier, cu spectacole la ore fixe, în cazul oraşului Bucureşti eventual Cluj, Constanţa etc., sau reprezentative, cu un grad de confort şi echipament special (dotate obligatoriu cu ecran universal), atunci când sunt construite într-un singur exemplar, în oraşele importante ale ţării.



Studiul a fost elaborat pornind de la principiile teoretice actuale în domeniul proiectării cinematografelor. Prin acest studiu au fost căutate şi reţinute numai acele forme de sală care întrunesc condiţiile funcţionale de vizibilitate şi acustică, specifice spectacolelor de cinematograf. Secţiuni cu balcon nu au fost studiate, balconul dând unele complicaţii în rezolvarea unei bune vizibilităţi.



Sala de formă hexagonală, la ecran cinemascop, se înscrie destul de bine pe schema teoretică, prin pierderea unor locuri de categoria a III-a din fundul sălii. Această formă de sală a fost exemplificată la săli cu 800 de locuri, cu ecran cinemascop. Pentru ecran universal nu a fost dat nici un exemplu de sală cu această formă, deoarece înscrierea ei pe schema teoretică nu este logică.

Grupul încăperilor legate de public, exclusiv sala, cât şi grupul încăperilor tehnico-administrative, pot fi rezolvate prin adaptarea la teren, în funcţie de amplasament. De aceea, rezolvarea în plan a acestor funcţiuni nu urmăreşte decât să stabilească legăturilr ce trebuie să existe între diferitele grupuri de încăperi şi sala de spectacol, precum şi dimensionarea lor în funcţie de norme.

[Arh. Mariana Bucur în Arhitectura, 1963]













[Foto nr. 2 de aici.]
Articolul a apărut ca urmare a celor publicate aici de Ionuţ.

Publicat de armyuser la 3/16/2011 08:12:00 p.m. 10 comentarii:Linkuri de întoarcere către această postare  

Etichete: 1960, Floreasca

luni, ianuarie 23, 2012

Un cinematograf modern

Zilele trecute am fost martorul focului de artificii de la cinema Dacia (fost Marconi), cam în acelaşi timp cu Adrian : eu - pe jos, el - în maşină.

Pentru că de multă vreme nu am reuşit să găsesc mai multe date despre poveştile locului, cu excepţia celor licenţioase legate de tema basoreliefurilor, m-am gândit că e o ocazie bună de a republica câteva imagini legate de acest cinematograf. Poate că un cititor mai norocos va revedea aceste imagini şi va completa memoria locului ilustrat în fotografiile de mai jos.

Primele dintre imaginile prezentate sunt de la mijlocul anilor 1920 şi ilustrează planul şi faţada unui cinematograf modern - care prezintă o similaritate completă cu cinematograful Marconi - desenat de arh. Const. Cananău, precum şi câteva secţiuni prin imobil.

Bineînţeles, aceste imagini reprezintă un proiect diferit de rezultatul pus ulterior în operă. Sau poate că adversităţile vremilor şi comoditatea edililor capitalei au dus la pierderea irecuperabilă a multora dintre detaliile decorative.

Un studiu al fundului sălii unui cinematograf modern, realizat de acelaşi arh. Const. Cananău :

În anii 1924-1925, în Bucureşti existau următoarele cinematografe, printre care apare şi cinematograful Marconi (probabil un imobil mai vechi) :

În timpul studenţiei am vizionat câteva filme în acest cinematograf şi îmi amintesc atmosfera de groază de la balcon, unde şoarecii circulau nestingheriţi printre şirurile de fotolii, spre spaima colegelor noastre şi amuzamentul nostru.

Imobilul Cinema Dacia este clasat în Lista Monumentelor Istorice: 1172 B-II-m-B-18890 - Cinematograful Marconi - Calea Griviţei 137 sector 1 (prima jum. sec. XX) şi face parte şi din ansamblul clasat 1118 B-II-a-B-18836 - Ansamblul de arhitectură "Calea Griviţei" - Calea Griviţei între Calea Victoriei şi str. Atelierului sector 1 (sf. sec. XIX - inc. sec. XX).

[Prima fotografie-document a fost realizată de d. Şerban Lăcriţeanu, ca urmare a pasiunii dumnealui pentru tramvaiele din Bucureşti ; celelalte provin din revista Arhitectura şi revista Cinema, anii 1920]

Publicat de armyuser la 1/23/2012 09:46:00 p.m. 4 comentarii:Linkuri de întoarcere către această postare  

Etichete: 1926, Gara de Nord

sâmbătă, iunie 25, 2011

Marşul târnăcopului

Socialismul construieşte în toate părţile. Noţiunea de periferie se perimează din zi în zi. Copiii noştri îi vor căuta înţelesul în dicţionare. În socialism, nu va mai exista periferie.

În punctele mărginaşe ale Capitalei s-au ridicat şi sunt în curs de ridicare case de cultură. Au săli de spectacole care rivalizează cu cele de la Patria sau Republica. În Vitan şi Puţul lui Crăciun se joacă Shakespeare. Lucrătoarele de la filatura Dacia nu mai merg la 30 de ani la spitalul din Filaret să-ţi scuipe plămânii. Le poţi vedea sâmbătă seara sub candelabre de cristal, dansând cu meşterii pietrari de la întreprinderea de prelucrarea marmurei.

În locul uliţelor năpădite de troscot, au apărut bulevarde asfaltate, luminate. Maidanele pline de câini morţi au fost îngropate sub gazonul unor veritabile parcuri englezeşti. S-au adus păduri cu camionul şi nu lipsesc nici plantele exotice, chiar în faimosul parc al lui Bazilescu. Teatre de vară şi stadioane în locul tainiţelor de hoţi.

La bariere au ieşit din pământ orăşele. Catul, eveniment la mahala, domină semeţ la extremităţile oraşului. Şi unde se cheltuie atâta var şi ciment, e nevoie şi de alte lucruri. Lucrătorii de la C.F.R. sau de la Semănătoarea renunţă la bătrânele, greoaiele şifoniere de nuc, cu uşi duble şi-şi comandă mobilă Comlemn. La periferie nu se mai doarme în paturi de fier, cu saltea de paie, ci pe studio.

Dispar coşarele columbofililor şi iată nişte grătare de platină care aduc în casă imaginea imediată. Preşul a fost aruncat la gunoi şi covorul cu moliciuni se înstăpâneşte în apartamentele recente.

Poftiţi să vedeţi! Nu mai e băcănia întunecoasă de ieri cu cântar ajutat, ci magazin universal şi Alimentare, cu munţi de conserve şi vânzători îmbrăcaţi ca doctorii, în halate albe.

Avem cinematografe noi, cu pânza mai lată şi reclamă de neon. La parter nu se mai mănâncă seminţe şi în mijlocul tragediei nu se mai rupe filmul. Metalurgiştii de la 23 August nu mai ies în izmene la cişmea. După masa, vara, poţi să-i vezi întinşi în şezlonguri pe balcoane pe la etajul V şi VII.

N-o să spun că s-a terminat cu toate. Prea au fost multe de făcut, dar încetul cu încetul o să isprăvim. Pretutindeni, dar mai ales la vechea periferie răsună târnăcopul. Zgomotul prăbuşirii vechilor ziduri ne aduce mereu în urechi măsurile marşului socialismului triumfător.

[E.B. în Informaţia Bucureştilor, 1959]

Publicat de armyuser la 6/25/2011 09:09:00 p.m. 7 comentarii:Linkuri de întoarcere către această postare  

Etichete: 1959

vineri, septembrie 18, 2009

Sala Frascati rediviva

Anii 1930, deşi marcaţi de criza economică şi de o instabilitate politică generală, de terorismul atentatelor şi al regimurilor dictatoriale, stau sub semnul rafinamentului şi speranţei. Un suflu clasicizant apare ca un apel la morală, austeritate şi decenţă, virtuţi mai potrivite cu perioada de criză - în paralel cu o orientare estetică generală spre raţionalitate şi epurare a limbajului formal, datorată Mişcării Moderne. Ramificaţiile stilului Art déco al anilor 1930 ajung astfel să se piardă fie în modernism, fie în clasicismul monumental, graniţele fiind imposibil de identificat. În mod paradoxal, Art déco formează, în perioada interbelică, un segment major al producţiei curente în materie de arhitectură şi decoraţie interioară, arte aplicate şi arte ale spectacolului, grafică publicitară şi design.

Calea Victoriei la începutul secolului al XX-lea. În partea stângă, şirul de imobile care adăpostea Hotelul Frascati, ridicate pe locul fostelor case Oteteleşanu

În încercarea de a se integra experienţei europene, România anilor 1920 se orientează spre expresia mai accesibilă a modernităţii, care este Art déco. Dacă marea majoritate a oraşelor Europei Occidentale şi Centrale era deja constituită, în ţesutul urban rămânând relativ puţine goluri, oraşele româneşti şi în primul rând Capitala necesitau încă o preocupare susţinută pentru completarea fronturilor stradale şi crearea unei imagini coerente a centrului.

Hotelul Frascati, înainte de anii 1930 - prima perioadă de redesenare majoră a Bucureştilor moderni

Afirmaţia că centrul Bucureştilor este una din cele mai compacte zone arhitecturale moderniste din Europa se poate susţine numai dacă prin arhitectură modernistă înţelegem atât varianta radicală, inovatoare prin excelenţă, a Stilului Internaţional, consacrată sub denumirea de modernism, cât şi varianta moderată, evoluţionistă, legată de tradiţie - reprezentată de Art déco. Aparent contradictorii, cele două fenomene sunt faţetele complementare ale modernismului, în a căror dialectică stă progresul autentic.

Calea Victoriei după 1933, în plin proces de aliniere. În stânga, Hotelul Frascati este în demolare. În ultimul plan, în stânga, se poate observa silueta Art déco a Palatului Telefoanelor (imagine preluată din volumul Calea Victoriei - Bucureştiul interbelic, NMP)

Marea majoritate a arhitecţilor activi în perioada interbelică este formată din absolvenţi ai Academiei de Belle-Arte din Bucureşti sau din Paris. Ei experimentează din interior efortul de înnoire a limbajului arhitectural. Estetica Art déco este, în acest demers, calea cea mai sigură, care garantează şi succesul comercial al unor arhitecţi ca Jean Monda, Arghir Culina, Ioan Roşu, State Baloşin, Al. Zamfiropol, Emil Guneş.

Prin marea sa capacitate de adaptare, prin dezinvoltura cu care îşi poate transforma caracterul din flamboyant în solemn, din sofisticat în vulgar, din sobru în exuberant, estetica Art déco pătrunde în toate sectoarele vieţii sociale, contribuind la omogenizarea întregului cadru de existenţă umană. În Bucureştii anilor 1920, Art déco se afirmă iniţial ca o adaptare imediată la un anumit segment al modernităţii occidentale mai uşor de asimilat: comerţul şi transporturile, spectacole, loisir-ul, turismul, moda.

Desen-proiect de faţadă al imobilului comercial Frascati - cu prăvălii la parter şi apartamente de vânzare la etajele superioare. În spatele imobilului desenat de Jean Monda se află o sală de spectacol, care va găzdui pentru o perioadă şi proiecţii de filme

Calea Victoriei, apoi bulevardele, sunt invadate de baruri şi cafenele, restaurante şi hoteluri, de cinematografe şi magazine elegante. Agitaţia mondenă creşte la căderea serii, efect al reclamelor gigantice, al tuburilor de neon, al scafelor şi copertinelor luminoase. Strada, transpusă în cheie Art déco, devine o scenă miraculoasă. Lumina amplifică aura ispititoare a magazinelor, mirajul sălilor de spectacol şi atracţia restaurantelor, din care răzbat acorduri de charleston sau jazz.

Imobilul Frascati, aşa cum a fost ridicat în anii 1930. Amplasamentul se bucură de vecinătatea unui alt imobil Art déco, mult mai cunoscut - Palatul Telefoanelor - dar şi a Imobilului Adriatica, de partea cealaltă a pieţii fostului Teatrului Naţional

Tinerii, la preţuri foarte accesibile, sunt atraşi de sclipirile de inox şi oglinzi ale barurilor de tip american. Primul, numit chiar ”Bar automat american”, se deschide chiar vizavi de Palatul Telefoanelor, urmat de ”Presto” şi ”Colos”. Barurile de noapte - ”Atlantic”, ”Melody”, ”Carlton” - prelungesc animaţia centrului până la ora când magazinele îşi deschid obloanele. Cinematografele noi, precum ”Regal” sau ”Marconi” dominate în faţadă de mari panouri de afişaj şi de scrisuri decorative, oferă publicului, în preţul modest al biletului, o continuare a ficţiunii dincoace de ecran, în decorul luxuriant al hall-urilor şi foyer-elor. Spectacolele şi loisir-ul devin tot mai mult preocupări indispensabile vieţii cotidiene, semn al unei relaxări a moravurilor datorate prosperităţii sociale.

Imobilul Frascati este înscris în prezent pe lista monumentelor istorice din Bucureşti. Recent au fost finalizate lucrările de consolidare şi în curând va avea loc inaugurarea festivă a sălii de spectacol.




[Fragmentele de text sunt extrase din articolul Mihaelei Gavriş (Criticos) - ”O lume Art Deco”, publicat în volumul ”Istoria Bucureştilor”, Revista Secolului XXI, bazat pe teza sa de doctorat ”Art Deco sau modernismul bine temperat”, Bucureşti, 2003.]