altmarius

cultură şi spiritualitate

Ez 16,1-15.60.63; (sau Ez 16,59-63); din Is 12; Mt 19,3-12

Fără fidelitate, iubirea nu este autentică, este infestată de egoism. Deoarece Dumnezeu ne iubeşte, el doreşte să trăim în autenticitatea iubirii şi, deci, în fidelitate. El însuşi ne dă exemplul unei fidelităţi desăvârşite, care depăşeşte cu generozitate cele mai grave dificultăţi. Înrădăcinaţi în fidelitatea sa, putem şi trebuie să fim şi noi fideli în iubire. Aceasta este chemarea pe care o ascultăm în lecturile de astăzi.

Ezechiel descrie iubirea lui Dumnezeu pentru Ierusalim, o iubire nemeritată, o iubire plină de compasiune. Dumnezeu a privit Ierusalimul ca pe o copilă abandonată, părăsită: „Nimeni nu s-a uitat cu bunăvoinţă la tine B spune Dumnezeu Ierusalimului B eu am trecut pe lângă tine şi te-am văzut zbătându-te în sânge şi ţi-am spus: *Vreau să trăieşti!+„ Dumnezeu a fost plin de compasiune şi apoi foarte generos şi delicat în iubire. Profetul descrie toate darurile pe care Dumnezeu le face acestei copile părăsite pe care şi-a ales-o ca mireasă: „Am încheiat un legământ cu tine, spune Domnul Dumnezeu, şi ai devenit a mea”. Şi atunci Dumnezeu o purifică, o împodobeşte cu pietre scumpeY„. Şi acestei iubiri generoase şi delicate Ierusalimul îi răspunde cu grave infidelităţi; profită de darurile logodnicului său pentru a-i fi infidel, se îndreaptă către alţi zei şi violează alianţa nupţială. Dumnezeu protestează, pentru că iubirea sa nu poate să accepte această ofensă, însă promite să remedieze această situaţie scandaloasă. Ierusalimul a violat alianţa: Dumnezeu spune: „Eu îmi voi aminti de legământul pe care l-am încheiat cu tine în vremea tinereţii tale”. Dumnezeu va fi credincios, ba chiar va face lucruri şi mai minunate: „Voi încheia cu tine un legământ veşnic”. Rodul acestei infinite generozităţi va fi convertirea Ierusalimului. El se va ruşina de infidelitatea sa şi, astfel, va fi gata pentru o viaţă lipsită de răutăţi, în special lipsită de orgoliu, şi va putea să trăiască în iubire recunoscătoare.

În evanghelie, Isus, interogat asupra motivelor pentru care ar putea fi repudiată în mod licit o femeie, nu acceptă nici un motiv şi cere perseverenţă absolută în unirea conjugală. În privinţa acestui fapt, el are curajul să se atingă de legea lui Moise, despre care spune că nu corespundea intenţiei Creatorului: „Din cauza împietririi inimii voastre v-a dat voie Moise să vă lăsaţi soţiile; însă la început nu era aşa”. De la început, Dumnezeu a creat bărbat şi femeie şi a declarat: „Cei doi vor fi un singur trup”. „Ceea ce Dumnezeu a unit B spune Isus B omul să nu despartă”.

Fidelitatea este un lucru esenţial. Trebuie să înţelegem cât este de salutară exigenţa Domnului, să înţelegem că ea este expresia iubirii sale faţă de noi. Deoarece ne vrea binele, Domnul nu acceptă să decădem, ne vrea feriţi de orice josnicie, ne arată că vocaţia noastră este aceea de a progresa încontinuu în iubirea generoasă. Remediul în dificultăţi nu stă în repudiere, în divorţ, în infidelitate, ci în iubirea care este capabilă să le depăşească. În aceasta aflăm adevărata noastră demnitate şi bucuria noastră deplină. Am fost creaţi „după chipul” lui Dumnezeu, adică pentru a trăi ca Dumnezeu şi cu Dumnezeu în iubire fidelă

Vizualizări: 60

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor