altmarius

cultură şi spiritualitate

Emisiunea de mărci poștale ”80 de ani de la trecerea la cele veșnice a Reginei Maria”

Jul 20th, 2018 | By admin | Category: Postcard

În anul Centenar al Marii Uniri din 1918, Romfilatelia cinsteşte memoria Reginei Marii Uniriprin introducerea în circulație, vineri, 20 iulie 2018, a emisiunii de mărci poștale ”80 de ani de la trecerea la cele veșnice a Reginei Maria”. Primul timbru al emisiunii, cu valoarea nominală de 3 lei, este ilustrat cu un portret al Reginei, în care suverana poartă pe cap o diademă. Pe al doilea timbru al emisiunii, cu valoarea nominală de 11,50 lei, este reprodus un alt portret, în care Regina poartă coroana realizată special pentru ceremonia Încoronării de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922. Timbrul coliței nedantelate, cu valoarea nominală de 19 lei, este ilustrat cu o fotografie de studio a Reginei, în care este îmbrăcată în stilul Belle-Époque. Timbrele şi colița sunt decorate cu flori de crin, extrase dintr-un tablou pictat de Regină.

Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă am împărtășit-o atâția ani, al cărei vis strămoșesc l-am visat și eu și mi-a fost îngăduit să-l văd împlinit. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre alte națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută…Regina Maria

Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, Principesă a Marii Britanii și Irlandei, s-a născut pe 29 octombrie 1875, în Marea Britanie. Tatăl său, Alfred de Edinburg, Duce de Saxa Coburg-Gotha, era al doilea fiu al Reginei Victoria a Marii Britanii, iar mama, Marea Ducesă Maria Alexandrovna Romanova, era fiica Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

Aranjamente ținând de statutul caselor regale fac ca în anul 1892, când Maria avea 17 ani, viitorul Rege Ferdinand și frumoasa prințesă să se logodească. Astfel, la 10 ianuarie 1893, la Sigmaringen, are loc căsătoria celor doi, martor al unirii fiind chiar împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea.

După mariaj, sosiți în România, tinerii căsătoriți au parte de o primire călduroasă. Aici, alături de Ferdinand, Prințul moștenitor al României, prințesa Maria va fi mamă, politician și gazdă pentru prinții și regii Europei, care vor fi oaspeți ai Familiei Regale a României, dar și emisar și invitat de seamă la curțile regale, dând dovadă de tact, dar și de îndrăzneală. După decesul Regelui Carol I,  în 1914, Maria devine Regină, alături de Regele Ferdinand.

Regina Maria a cucerit inimile tuturor românilor prin naturalețe, eleganță și inteligență, prin dăruire și bunătate, dar mai presus de toate, prin iubirea față de țara sa. A știut întotdeauna să se facă remarcată, apreciată și îndrăgită. Aprecia costumul popular românesc, pe care-l îmbrăca ades, cutreierând prin țară.

Regina s-a stins din viață la data de 18 iulie 1938, la Castelul Pelișor. Dorința sa a fost să trăiască ultimele clipe în țara căreia i-a dedicat întreaga viață.

A cerut prin testament ca trupul să-i fie înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima să fie păstrată într-o raclă la capela Stella Maris a reședinței din Balcic.

După cedarea Cadrilaterului în 1940, inima reginei a fost mutată la Bran. Ulterior, aceasta s-a aflat în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, pentru 44 de ani.

Din 2015, inima reginei Maria s-a întors la Pelișor, locul în care a bătut pentru ultima oară.

Emisiunea de mărci poștale 80 de ani de la trecerea la cele veșnice a Reginei Maria va fi disponibilă începând de vineri, 20 iulie 2018, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/. Aceasta este completată de plicul prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre, minicoala de 6 timbre cu manșetă ilustrată, bloc special de 2 timbre diferite nedantelate și colița nedantelată.

Albumul filatelic este realizat în tiraj limitat de 258 de exemplare și este echipat cu blocul special de două timbre diferite nedantelate al emisiunii, precum și plicul „prima zi” având ștampila „prima zi” aplicată în clar cu folio, ambele produse fiind numerotate de la 001la 258.

Emisiunea de mărci poștale va fi prezentată sâmbătă, 21 iulie 2018, ora 17:00 la Castelul Peleș din Sinaia, cu ocazia inaugurării expoziției “Maria a României. Portretul unei mari regine”  găzduită de Muzeul Național Peleș.

Amintește-ți, Poporul meu, că te-am iubit și că te binecuvântez cu ultima mea suflare.- Regina Maria

Vizualizări: 210

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor