altmarius

cultură şi spiritualitate

Înregistrare-document din arhivele Radio România

 

de Silvia Iliescu
de Silvia Iliescu

129 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, „cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc”, cum l-a numit criticul literar George Călinescu. Se spune că Eminescu avea o charismă extraordinară, că impresiona încă de la prima vedere. Dar în ce privește înzestrarea lui deosebită ca poet, prozator și ziarist, aceasta avea să fie recunoscută abia după dispariția sa.

Prima poezie a scris-o la moartea fostului său profesor de la Cernăuţi, Aron Pumnul (1866) şi a fost publicată într-o broşură ocazională, numită Lăcrămioarele învăţăceilor de la Cernăuţi, în 1866. Apoi, alte poezii au fost publicate în Familia, revista lui Iosif Vulcan. Numai o mică parte din opera lui Eminescu a fost publicată în timpul vieţii poetului, cea mai mare parte a creaţiei sale a rămas în manuscris. 46 volume având 14.000 file au fost predate de Titu Maiorescu Bibliotecii Academiei Române, în şedinţa din 25 ianuarie 1902.

De-abia după 15 iunie 1889 când Mihai Eminescu s-a stins din viaţă, oameni de cultură s-au preocupat de adunarea şi publicarea operei sale. Astfel, în 1890 V.G. Morţun a editat un volum de proză şi de versuri, apoi, în 1891, Gr. Păucescu, care fusese o vreme director al ziarului Timpul a adunat într-un volum articolele politice apărute în acest ziar. Manuscrisele aflate deja la Biblioteca Academiei Române au fost folosite de Perpessicius pentru ediţia critică din 1939, de la Editura Fundaţiilor Regale „Regele Carol al II-lea”.

Criticul literar care le-a pus într-o lumină cu totul specială a fost George Călinescu, cel care a recompus imaginea întregii opere eminesciene în Opera lui Mihai Eminescu, un studiu în patru volume editat în perioada 1934–1936. Preocupare pentru opera eminesciană au avut apoi, de-a lungul timpului, mulți poeţi, eseişti şi critici literari: Ion Negoiţescu, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Petru Creţia, Tudor Vianu, Dumitru Caracostea şi alţii.

La aniversarea a 105 ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, scriitorul Tudor Arghezi a rostit câteva cuvinte, frumos meşteşugite, în faţa microfonului Radiodifuziunii. Astăzi înregistrarea se păstrează și în Arhiva de Istorie orală ca un document de o mare valoare documentară şi literară.

Jean Bielig - Mihai Eminescuhttp://www.rador.ro/wp-content/uploads/2018/01/Jean-Bielig-Mihai-Eminescu-206x300.jpg 206w, http://www.rador.ro/wp-content/uploads/2018/01/Jean-Bielig-Mihai-Em... 288w" sizes="(max-width: 329px) 100vw, 329px" />A vorbi despre poet este ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă: nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere pe ceilalţi. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harfă şi să legene din depărtare delicata lui singurăte ca slavă. Într-un fel, Eminescu e sfântul prea curat al versului românesc. Din tumultul dramatic al vieţii lui s-a ales un crucificat. Pentru pietatea noastră depăşită, dimensiunile lui trec peste noi, sus, şi peste văzduhuri. Fiind foarte român, Eminescu e universal, asta o ştie oricine citeşte. Cu părere de rău că lacătul limbilor nu poate să fi descuiat cu cheile străine, poezia apaţine limbii mai bine decât proza. Sufletul secret al limbii, jocul de irizări din interiorul ei face vocabulele neputincioase, muntele începe de jur împrejur şi nu are poteci. Unde nu te poţi urca, te uiţi şi te mulţumeşti cu câteva imagini vaporoase. Dacă aş râvni să agăţ de constelaţia lui Eminescu o lumină, ar fi o neinchipuită îndrăzneală: constelaţia fuge mereu, se depărtează, cine ar putea să o ajungă? Aş fi încercat un portret de aspecte, dar cum s-ar putea reda portretul umbrei şi al timpului neistrăvit? Câteva refexe, e tot ce se poate aduna pe oglinda unei lentile. Slovele de faţă sunt numai o laudă de seară…

[înregistrare realizată în 1955]

Vizualizări: 125

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor