Acolo este Kilimanjaro! Foto: Sorin FițuAlexandra Mazilu, fire curioasă și nestând-locului, din pasiune pentru călătorit se află în permanența în căutare de noi destinații inedite de explorat, atât pentru propria bucurie și dezvoltare, cât și pentru facilitarea accesului altora către aceste experiențe. Recent, spiritul de explorare a adus-o până pe acoperișul Africii, pe Kilimanjaro, unde ne invită în continuare să o acompaniem.
Închid ochii și mă întorc înapoi la noaptea aceea de ianuarie. Era miezul nopții, ninsoarea se oprise de mult, și o liniște profundă domnea peste tot. Muntele își profila silueta gigantică, decupată din penumbra cerului. Doar câteva luminițe înșiruite se mișcau încet, ritmic, părăsind tabăra de altitudine Barafu – 4673m, în lungul drum spre Uhuru Peak, acoperișul Africii, la 5895m. Eram în sfârșit acolo, în fața ascensiunii pe vârful lui Kilimanjaro, cu inima cât un purice, și capul acoperit de cel mai înstelat cer pe care l-am cunoscut vreodată.
Cu cinci zile înainte, trecând prin plantațiile înalte, dese și bogate de bananieri, ne croiam drumul spre poarta Parcului Național Kilimanjaro. Așteptările pe care mi le făcusem vizionând nenumărate fotografii și filmări făcute pe acest munte s-au dizolvat în fața realității, imposibil de a fi prinsă, surprinsă sau cuprinsă de obiectivul vreunui aparat. Accesul în parc este condiționat de însoțirea unui ghid local autorizat, ca și a unei echipe locale de susținere, a căror prietenie, grijă și prezență o simți de cum pășești în parc.
Cloud trees. Foto: Sorin Fițu
Apusul în tabăra de la baza muntelui. Foto: Sorin Fițu
În drum spre Kilimanjaro. Foto: Sorin Fițu
Odată intrați în etajul de vegetație luxuriantă numit ”rainforest” (un fel de junglă, mai pe românește), arborii uriași numiți “Cloud trees” conturau pe cer insule de verdeață. Deasupra pădurilor, solitarul con vulcanic, eliberat din îmbrățișarea norilor metamorfozați de căldura zilei, se arăta timid doar după lăsarea serii. Ghețarii și zăpada ce (încă) îl mai îmbracă, radiind luminescent sub cerul bogat înstelat al nopților reci de altitudine. Pe măsură ce urcam tot mai sus și zilele se scurgeau, copacii înalți ce mai înainte se luptau pentru un petec de cer, lăsau loc unor arbuști cu aspect curios, de tip “moorland”, îmbrăcați în licheni curgători ce tremurau în vânt, din care mai apoi rămâneau doar pâlcuri rare de vegetație pitică, uscată de soarele puternic, de vânt și frig.
Mai sus, chiar și acestea fac loc lespezilor de piatră și bolovanilor uriași, rotunzi, care dau formă deșertului alpin, iar în final zăpada proaspătă și ultimele rămășite ale ghețarilor permanenți tronează peste cenușa vulcanică de pe vârful înghețat. Fiecare zi e diferită, surprinzătoare ca vegetație, peisaj și experiențe, astfel încât urcând un singur munte într-o singură săptămână de fapt, simțeam că mă îmbogățesc ca după o luuuuuuungă expediție. Dimineața, un abur fin începea să urce încet-încet învăluind și ascunzând uriașul con vulcanic. Momentele când ni se arăta erau atât de impresionante, încât uneori rămâneam fără cuvinte, contemplându-i măreția și frumusețea.
O la fel de profundă amprentă au lăsat asupra mea oamenii locului care ne-au însoțit, asistat, încurajat și însuflețit cu zâmbetul și căldura lor ascensiunea. Salutul lor, “Jambo!”, fie rostit en passant în timp ce ne depășeau încărcați cu bagaje, grăbindu-se să amenajeze următoarea tabără, fie cântat dimineața pentru a (ne) celebra prezența pe Kilimanjaro. Băștinașii din triburile Chagga și Masaai, întruchipări vii ale expresiei “hakuna matata” (nicio grijă), “hakuna haraka” (nicio grabă) și “hakuna shida” (nicio ceartă), ne-au oferit modelul unei existențe mai relaxate, mai detașate și mai ales mai prezente. Cumva, ei percep Viața ca o ascensiune pe Kilimanjaro, cu toate oportunitățile și provocările sale, toate fiind trecătoare și totul fiind cu putință.
Spre tabăra Barafu. Foto: Sorin Fițu
Foto: Sorin Fițu
Răsăritul la Stella Point. Foto: Sorin Fițu
“Pole-pole” (încet-încet), cum ne îndemnau mereu ghizii noștri locali, urcam din ce în ce mai sus în fiecare zi, sau, în cazul ascensiunii finale pe conul vulcanului, în noapte. La început, a fost ușor, apoi, pe măsură ce câștigam în altitudine, oxigenul se împuțina și oboseala începea să-și spună treptat cuvântul, înaintarea devenea un exercițiu metodic de voință -“respiră, pas, respiră, pas”-. Orele treceau pe nesimțite, în timp ce deasupra noastră cerul prea înstelat se topea în zori de zi, și mai apoi în promisul “cel-mai-frumos-răsărit-de-soare-din-lume”, pe care l-am contemplat de pe buza craterului Kibo, în locul numit Stella Point, la 5756m.
Odată cu răsăritul se risipea oarecum și singurătatea vârfului, acesta prinzând viață pentru câteva scurte ore cu siluetele mișcându-se în reluare ale celor ce, respirând aerul rarefiat al înălțimilor, căutau să mențină o mină cât mai veselă pentru cele 2-3 secunde ale fotografiei de pe vârf. Apoi, încet-încet, alpiniștii părăseau pe rând mai întâi vârful, apoi buza vulcanului, acoperișul Africii revenind la a fi martorul solitar, tăcut și răbdător al trecerii nenumărabilelor veacuri. Pentru câteva clipe, acolo sus, deasupra norilor, printre ghețari multimilenari, am simțit că am contemplat infinitul, am împărtășit eternitatea, am atins nemurirea, la câțiva pași de cer.
Deasupra Africii, la 5895m. Foto: Sorin Fițu
În sfârșit, Kilimanjaro! Foto: Sorin Fițu
Lăsând în urmă Kilimanjaro. Foto: Sorin Fițu
Acolo și atunci, mi-au (re)venit în minte vorbele rostite de o prietenă, atunci când, înaintea mea, și ea pășise pe Kilimanjaro: “dacă am ajuns până aici, pot orice!” În momentele viitoare, când viața mă va pune la încercare, cumva știu că voi reveni în acest spațiu-timp să mă încarc cu putere, și înțelepciune…
După efortul susținut al urcării pe vârf, coborârea este o continuă sărbătoare, încununată de cântecele prietenilor noștri locali ”Jambo bwana! Habari gani?…Kilimanjaro…Hakuna Matata!”. Ca răsplată pentru reușita noastră, urma ca după ascensiune, să ne răsfățăm câteva zile în safari și apoi în Arhipelagul Zanzibar din Oceanul Indian.
Sărind alături de Masaai. Foto: Sorin Fițu
Călătoria prin Tanzania este în sine un safari, la tot pasul peisajul fiind punctat de formațiuni din roci vulcanice, dublate de emblematica siluetă central-africană a copacilor de accacia, de așezări nomade ale Masaailor alcătuite din așa-numitele”boma” (colibe circulare din pământ și paie) și de păstori Masaai îmbrăcați în port tradițional, foarte, foarte viu colorat.
Savana, deși în plin sezon secetos, era neașteptat de verde și de vie, parcă hrănindu-ți ochii și spiritul cu întinderea ei nesfârșită, din care răsăreau din când în când arbori de baobab, ca niște broccoli uriași. De cele mai multe ori, neimpresionate de prezența noastră, animalele sălbatice se mișcau libere la distanță de un braț.
Familii de elefanți, cu mic, cu mare, ne tăiau periodic calea, antilopele și gazelele pășteau liniștite la umbră, babuinii se certau gălăgioși și se fugăreau de pe o creangă pe alta, struții alergau fălfâindu-și penajul, girafele își lungeau gâtul după frunze, leul dormea leneș sforăind (la propriu!) la umbra baobabului, vulturii scrutau întinderea din vârful arborilor, iar maimuțele ne pândeau să ne fure prânzul.
Adolescenți Masaai, vopsiți din cap până în picioare în negru și alb, fiind izolați pentru o perioadă de tribul lor pentru a-și demonstra bărbăția supraviețuind independent, pozau sfioși la schimb primind mâncare sau apă. Foto: Sorin Fițu
Lăsând în urmă cu nostalgie băștinașii Chagga și Masaai, în majoritatea lor fiind ca religie creștini sau animiști, în Arhipelagul Zanzibar am descoperit populația Swahili, preponderent de religie musulmană suunită. Cea mai mare dintre insule, un paradis terestru cu ale ei nisipuri alb-strălucitoare de coral, albe și fine ca făina, este înconjurată de lagune cu ape limpezi de un turcoaz ireal, găzduind în inima ei nenumărate spice farms (ferme de condimente exotice), unde am descoperit atingând, mirosind și gustând nebănuintele plante care dau naștere celor mai variate și aromate condimente regăsite pe piețele multicolore din Orient, Europa și Africa: scorțișoară, cardamon, lemongrass, vanilie, turmeric, ghimbir, piper (alb, verde, roșu, negru) și multe, multe altele al căror nume și număr le-am pierdut.
Corali în apele Oceanului Indian. Foto: Sorin Fițu
Snorkeling și nenumărați pești exotici. Foto: Sorin Fițu
Zilnic, prin periodicitatea fluxului și refluxului ecuatorial, apele Oceanului Indian scaldă plajele în valuri spumoase și apoi se retrag dezgolind lagunele cu ape calde până la bariera de coral ce împrejmuiește atolul, creând cadrul atât pescarilor localnici, cât și turiștilor veniți la snorkeling sau diving să descopere bogăția recifului de corali. Odată scufundați în apele limpezi de turcoaz, descopeream o feerie de culori și forme mișcându-se unduitor, ademenitor, armonios în bancuri sau individual: pești mici alb cu negru, galben cu albastru, multicolori, lungi și subțiri, stele de mare, scoici uriașe, corali creți sau tubulari, arici negri cu țepi lungi și alte nenumărate și necunoscute vietăți.
Plimbările prin satul de pe malul Oceanului Indian se condimentau întotdeauna cu o numeroasă și gălăgioasă escortă de copii locali Swahili, curioși și fascinați de ”mzungu” (turiștii cu pielea albă). Cățărându-se pe geam, sau intrând tiptil în casă, copiii ne urmăreau până în coliba unui pescar, unde ne lingeam pe degete savurând ceea ce avea să ni se reveleze ca fiind cea mai gustoasă mâncare pe care am savurat-o în Tanzania, preparată de mâinile experimentate ale soției și celor cinci fiice ale pescarului. Dimineața, după răsărit, odată cu apele oceanului retrase de reflux, părăsesc laguna și pescarii împingând tradiționalele ”dhow” (bărci scobite dintr-un singur trunchi de arbore ecuatorial, de esență tare).
Prada zilei – scoici lăsate în urmă de apele oceanului. Foto: Sorin Fițu
Retragerea apelor dezgolește plaja lată de un alb orbitor, care pentru cele câteva ore cât durează fluxul devine locul favorit de joacă al copiiilor, și totodată… principala stradă a satului. Căldura intensă a amiezii aduce liniște și nemișcare, în timp ce fiecare suflet caută un loc umbros pentru a se feri de soarele ecuatorial. Momentul perfect pentru a savura o delicioasă “madafu” (nucă de cocos imensă, incredibil de suculentă), proaspăt culeasă din cocotierii înclinați ce umbresc plaja. Fluxul aduce cu el, odată cu apa călduță ce reumple treptat laguna, și bărcile pescarilor, ce reverberează în efervescența licitațiilor spontane ale pieței de pești proaspăt vânați cu harponul în larg, prin recif, pești expuși în nisip, direct pe plajă.
Curând peștii se epuizează, iar plaja este recucerită de copii, care acum se joacă în valurile ce acoperă, gradual, din nou laguna, aducând alge și cochilii exotice din larg. La apus, briza mângâie frunzele cocotierilor aplecați peste plaja din nou dezgolită de apele în retragere. Nopțile calde, sunt alintate de sunetul valurilor ce își continuă neîncetat fluxul și refluxul, într-un dute-vino ce are loc parcă în afara timpului, ca într-un perpetuum, încă de la facerea lumii.
La plecare, în drum spre aeroport, mângâiam din priviri palmierii înalți, nisipul fin și alb, laguna turcoaz… Nicicum nu voiam să ne despărțim… Mi se derulau, în ochii minții și ai sufletului, cele mai bine de două săptămâni petrecute aici în Tanzania, și, încă înainte de plecare, deja mă umplea un dor de aceste locurile luxuriante și acești oameni calzi din inima Africii. Va mai trece însă un an de zile până vom reveni aici, în următoarea noastră expediție, pe care o vom organiza pe Kilimanjaro și în Zanzibar. Între timp, pentru a ne potoli dorul de nou, sus și departe, vom urca, în următoarele expediții din 2018, la peste 6000m, în Himalaya, în Nepal, la doi pași de Everest, ca bonus după Everest Base Camp trek, urmând apoi o cornucopie de experiențe și peisaje explorând exoticul Maroc și Sahara, iar ca topping, vom urca pe cel mai înalt vulcan al Asiei, Damavand, ca parte dintr-o călătorie pe urmele trecute, prezente și viitoare ale anticilor perși.
Noi, cei care am trăit, simțit și acum împărtășit cele de mai sus, suntem Solaris Travels România, și ne găsești online pe sorinfitu.ro sau facebook.com/SolarisTravelsRomania, pentru a explora experiențele noastre de călătorie și, poate chiar să ni te alături într-una din călătoriile noastre transformaționale pe alte meridiane. Hai!
Text: Alexandra Mazilu
Foto: Sorin Fițu
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius