altmarius

cultură şi spiritualitate

Gratitudine şi admiraţie: Papa Francisc, membrilor Gărzii Elveţiene

Papa Francisc s-a întâlnit vineri, 4 mai 2018, cu membri ai Gărzii Elveţiene, însoţiţi de familiile lor


4 mai 2018. «Voi, dragi membri ai Gărzii Elveţiene, aveți ocazia de a sluji pentru o anumită perioadă la Roma, făcând o experiență unică a universalității Bisericii», a spus papa Francisc adresându-se membrilor Gărzii Elveţiene Pontificale, în cadrul audienţei pe care le-a acordat-o, vineri, 4 mai, în Sala Clementină din Palatul Apostolic.

Exprimându-şi speranţa ca această perioadă de activitate să-i întărească în slujire şi să le intensifice sentimentul de apartenenţă la comunitatea eclezială, pontiful a amintit misiunea îndeplinită de membrii Gărzii Pontificale Elveţiene:

Papa Francisc: «Membrii Gărzii Elvețiene aduc zilnic un preţios serviciu Succesorului lui Petru, Curiei Romane și Statului Cetății Vaticanului. Este o misiune care se încadrează în brazda perseverentei fidelități faţă de pontif, ce a cunoscut un moment   marcant în acel 6 mai 1527, când predecesorii voştri şi-au sacrificat viața în timpul "Jefuirii Romei". Memoria acestui gest eroic reprezintă un îndemn constant de a conștientiza și de a pune în aplicare calitățile tipice ale Gărzii Elveţiene: trăirea în acord cu credința catolică; perseverarea in prietenia cu Isus şi în dragostea faţă de  Biserică; îndeplinirea cu bucurie şi sârguinţă a sarcinilor zilnice, fie mari fie mici şi umile; curajul și răbdarea, generozitatea și solidaritatea cu toată lumea. Acestea sunt virtuțile pe care sunteţi chemaţi să le exercitaţi când vă desfăşuraţi serviciul de securitate în Vatican, precum și atunci când nu purtaţi uniforma. Un membru al Gărzii Elvețiene este şi rămâne astfel  întotdeauna fie când este în serviciu, fie în afara serviciului!»

Papa Francisc şi-a exprimat totodată gratitudinea faţă de Garda Elveţiană şi admiraţia faţă de disciplina şi simţul eclezial, faţă de discreţia şi profesionalitatea austeră cu care membri acestui antic corp militar îşi îndeplinesc zilnic misiunea.

RV/AM

Vizualizări: 44

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor