sclavi greului

[iakab cornelia]

salvează-mă curg prin venele tăiate de fierul ascuns ruginit curg direct în pământ orezul mă soarbe cu tot cu noroi e ciudat cum încă mai visez aripile din lemn nesperiată urma să mă ridici cu ele peste sărăcia lucie să mă duci peste mări şi ţări să mă pui într-un trup de fată liniştită şi veselă

ridică-te soarele nu poate apune azi până nu te ridici cămaşa ta cadrilată se scufundă încet şi ţip hei nu ne vede nimeni încremeneşte clipa sub puterile mele timpul îşi pune garou îşi face respiraţe gură la gură singur nu ne vom pierde unul de altul ridică-te băiete

acolo departe fata îşi deaface genunchii ritmic aşteaptă închide ochii nu vine nimeni să-i smulgă rochiţa dantelată vulturul din fiecare noapte a păzit-o drastic aşteaptă i-a plecat privirea în jos în faţa masculilor înfierbântaţi aşteaptă i-a ciugulit gândurile necuviincioase din sentimente orice alt nume

de ce nu te ridici se face rece pentru ce toate chinurile dacă drumul s-a rupt aici hei nu ne vede nimeni mama tata vecina câmpul pare nesfârşit nimeni susură o bulboană precum o rugăciune pieptul fetei transpiră sfârcul ei mic îţi caută gura sparge distanţa ne învie

te ridici din leşin îţi curge saliva pe barbă