altmarius

cultură şi spiritualitate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Carmen Stănescu
Stamps of Romania, 2006-119.jpg
Date personale
Născută 29 iulie 1925[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedată 12 aprilie 2018 (92 de ani) Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație actriță Modificați la Wikidata
Activitate
Premii Ordinul Meritul Cultural
Ordinul Național „Serviciul Credincios”
Prezență online

Carmen Stănescu (n. 29 iulie 1925, București – d. 11 aprilie 2018) a fost o actriță româncă de teatru și film.

Carmen Stănescu s-a născut la 29 iulie 1925, în București. A absolvit Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică, promoția 1948, clasa profesor Marioara Voiculescu. În adolescență a practicat mai multe sporturi, între care și tirul, făcând parte timp de cinci ani din echipa națională.

A debutat în 1945 cu rolul Ecaterina Ivanovna în piesa "Frații Karamazov". Începând de atunci și până astăzi, a interpretat peste 30 de roluri pe scena Teatrului Național precum și a altor teatre din București.

Tot în 1945 începe să joace și pe scena Teatrului Național ''I. L. Caragiale'' din București. Aici interpretează, de-a lungul anilor, peste 30 de roluri, între care: Ileana Cosânzeana în ''Înșir'te mărgărite" de Victor Eftimiu (regia Ion Iliescu, 1945); Gina în ''Mitică Popescu" (autor și regie Camil Petrescu, 1945); Agafia Tihonovna în ''Căsătoria" de N. V. Gogol (regia Victor Bumbești, 1948); Mița Baston în ''D' ale carnavalului" de I. L. Caragiale (regia Sică Alexandrescu, 1951); Dona Angela în ''Doamna nevăzută" de Calderon de la Barca (regia Miron Nicolescu, 1955); Ana în ''Omul cu mârțoaga" de George Ciprian (regia Alexandru Finți, 1956); Dona Uracca în ''Cidul" de Pierre Corneille (regia Mihai Berechet, 1959); Felice în ''Bădăranii" de Carlo Goldoni (1959); Zoe în ''O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale (1962); Toinette în ''Bolnavul închipuit" de J.B.P. Moliere (regia Sică Alexandrescu, 1962); Tofana în ''Patima roșie" de Mihail Sorbul (regia Cornel Todea, 1965); Dorina în ''Tartuffe" de J.B.P. Moliere (regia Ion Finteșteanu, 1967); Nina în ''Al patrulea anotimp" de Horia Lovinescu (regia Mihai Berechet, 1969); Prințesa Kosmonopolis în ''Dulcea pasăre a tinereții" de Tennessee Williams (regia Mihai Berechet, 1972); Doamna Clandon în ''Nu se știe niciodată" de G.B. Shaw (regia Constantin Russu, 1985); Amanda în ''Menajeria de sticlă" de T. Williams (regia Mihai Manolescu, 1992); Yvonne de Bray în ''Părinții teribili" de Jean Cocteau (regia Andreea Vulpe, 1993); Mătușa Augusta în ''Călătorii cu mătușa mea" de Graham Greene (regia Petre Bokor, 1998); Atueva în ''Nunta lui Krecinski" de Aleksandr Vasilievici Suhovo Kobilin (regia Felix Alexa, 2000); Alienor de Aquitania în ''Leul în iarnă" de James Goldman (regia Petre Bokor, 2001); Ardele în ''Egoistul" de Jean Anouilh (regia Radu Beligan, 2004).

La Nottara a mai jucat în piesa ''Bună seara, domnule Wilde" după Oscar Wilde (regia Alexandru Bocăneț, 1971), iar la Teatrul Municipal în piesa ''Iubire pentru iubire" de William Congreve (regia Emil Mandric, 1970).

De-a lungul carierei a jucat alături de mari actori, precum Silvia Dumitrescu Timică, Sonia Cluceru, Costache Antoniu, Alexandru Giugaru, Alexandru Finți, George Calboreanu, Emil Botta, Grigore Vasiliu-Birlic și mulți alții.

Studii

  • Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică, promoția 1944-1948, la clasa profesoarei Marioara Voiculescu.

Roluri în teatru

Teatrul Național

  • Ardele - „Egoistul" de Jean Anouilh, regia Radu Beligan, 2004
  • Alienor de Aquitania - „Leul în iarnă" de James Goldman, regia Petre Bokor, 2001
  • Atueva - „Nunta lui Krecinski" de Aleksandr Vasilievici Suhovo Kobilin, regia Felix Alexa, 2000
  • Mătușa Augusta - „Călătorii cu mătușa mea" de Graham Greene, regia Petre Bokor, 1998
  • Sonia Ivanovna - „Locomotiva" de Andrè Roussin, regia Mihai Manolescu, 1994
  • Yvonne de Bray - „Părinții teribili" de Jean Cocteau, regia Andreea Vulpe, 1993
  • Amanda - „Menajeria de sticlă" de Tennessee Williams, regia Mihai Manolescu, 1992
  • Louise Rafi - „Marea" de Edward Bond, regia Horea Popescu, 1987
  • Doamna Clara - „Vlaicu Vodă" de Alexandru Davila, regia Mihai Berechet, 1982
  • Doamna Clandon - „Nu se știe niciodată" de George Bernard Shaw, regia Constantin Russu, 1985
  • Iocasta - „Mecanismul infernal" de Jean Cocteau, regia Mihai Berechet, 1979
  • Ea - „Comedie de modă veche" de Aleksei Nicolaevici Arbuzov, regia Mihai Berechet, 1975
  • Prințesa Kosmonopolis - „Dulcea pasăre a tinereții" de Tennessee Williams, regia Mihai Berechet, 1972
  • Nina - „Al patrulea anotimp" de Horia Lovinescu, regia Mihai Berechet, 1969
  • Dorina - „Tartuffe" de J.B.P. Molière, regia Ion Finteșteanu, 1967
  • Doamna Maria, Reveca - „Apus de soare" de Barbu Ștefanescu Delavrancea, regia Sică Alexandrescu, 1967
  • Tofana - „Patima roșie" de Mihail Sorbul, regia Cornel Todea, 1965
  • Epifania Ognisanti - „O femeie cu bani" de George Bernard Shaw, regia Mihai Berechet, 1964
  • Doamna Pape - „Nevestele vesele din Windsor" de William Shakespeare, regia Lucian Giurchescu, 1963
  • Toinette - „Bolnavul închipuit" de J.B.P. Molière, regia Sică Alexandrescu, 1962
  • Zoe - „O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, 1962
  • Catinca Rosetti - „Cuza Vodă" de Mircea Ștefănescu, regia Sică Alexandrescu, 1959
  • Felice - „Bădăranii" de Carlo Goldoni, 1959
  • Dona Uracca - „Cidul" de Pierre Corneille, regia Mihai Berechet, 1959
  • Diane Messerchmann - „Invitație la castel" de Jean Anouilh, regia Sică Alexandrescu, 1958
  • Ana - „Omul cu mârțoaga" de George Ciprian, regia Alexandru Finți, 1956
  • Dona Angela - „Doamna nevăzută" de Calderon de la Barca, regia Miron Nicolescu, 1955
  • Mița Baston - „D-ale carnavalului" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, 1951
  • Kaiva Atvasar - „Argilă și porțelan" de Arkadi Grigulis, regia Ion Aurel Maican, 1949
  • Agafia Tihonovna - „Căsătoria" de Nikolai Vasilievici Gogol, regia Victor Bumbești, 1948
  • Gina - „Mitică Popescu", autor și regie Camil Petrescu, 1945
  • Ileana Cosânzeana - „Înșir`te mărgărite" de Victor Eftimiu, regia Ion Iliescu, 1945

Teatrul Municipal

  • „Iubire pentru iubire" de William Congreve, regia Emil Mandric, 1970

Teatrul Constantin Nottara

  • Lady Bracknell - „Bună seara, domnule Wilde" după Oscar Wilde, regia Alexandru Bocăneț, 1971
  • Ecaterina Ivanovna - „Frații Karamazov" după Fiodor Mihailovici Dostoievski, examen condus de profesoara Marioara Voiculescu, 1945 - DEBUT

Teatrul radiofonic

Roluri în film

Volume tipărite

  • „Destăinuiri", Editura Universal Dalsi, 2003 [3]

Premii

Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, actriței Carmen Stănescu i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”.[4]

A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.[5]

  • Maestră a sportului în 1952
  • Societar de onoare al Teatrului Național "I.L.Caragiale" din anul 2001.
  • În anul 2000, a fost decorată cu Ordinul Național "Serviciul Credincios" în grad de Ofițer
  • În anul 2004 a primit Premiul de excelență în teatru, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de teatru, oferit în cadrul festivității "Femeile de succes ale anului 2004".

Note

  1. ^ "Carmen Stănescu", Internet Movie Database, accesat în 17 iulie 2016
  2. ^ George Bernard Shaw - O Femeie Cu Bani (Teatru Radiofonic) - YouTube
  3. ^ "Paganini" de Lehar, Formula AS - anul 2003, numărul 571, accesat la 22 ianuarie 2014
  4. ^ Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, pentru conferirea de titluri și ordine unor cadre artistice, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 22 ianuarie 1964.
  5. ^ Decretul nr. 1017 din 6 noiembrie 1967 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind conferirea de ordine și medalii unor actori, regizori, pictori scenografi și tehnicieni de scenă, publicat în Buletinul Oficial nr. 96 din 7 noiembrie 1967.

Legături externe

Articole biografice

Interviuri

Vizualizări: 124

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor