altmarius

cultură şi spiritualitate

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/zeita-nemesis-de-l...

Autor 

În primăvara anului 2011, cu prilejul lucrărilor de refacere a infrastructurii din interiorul cetății Alba Carolina, pe parcursul unor cercetări arheologice preventive desfășurate în imediata apropiere a porții a IV-a, la o adâncime de aproximativ 1,5 metri față de cota actuală din zonă, au fost descoperite urmele unui posibil complex religios de epocă romană, format dintr-un edificiu de formă dreptunghiulară care pare să corespundă caracteristicilor unui templu dedicat zeului Mithras.

Orientat aproximativ est-vest, acest edificiu avea pe latura scurtă de est adosată o cameră cu dimensiunile de cca. 3x4 metri, în care au fost descoperite pe parcursul cercetărilor, două monumente dedicate zeiței Nemesis, respectiv o placă votivă dedicată, cel mai probabil zeului Marte.

Această încăpere (templu?/cameră sacră?) a fost foarte bogată în ceea ce privește inventarul arheologic, fiind descoperite  un altar, cu inscripția foarte bine păstrată, dedicat zeiței Nemesis de doi dedicanți, Marcus Vibius Verinus (evocatus = veteran militar rechemat să servească în cadrul Legiunii a XIII-a Gemina) și Quintus Valerius Felicianus (salariarius = subofițer roman din cadrul Legiunii a XIII-a Gemina). Aceleași două personaje au dedicat și o statuetă reprezentând pe Nemesis, din marmură albă, după cum reiese din inscripția realizată pe două rânduri la baza statuii.

Altar dedicat zeiței Nemesis

A mai fost descoperită o placă votivă care reprezenta un personaj în echipament militar (cu analogii în reprezentarea zeului Marte), fiind dedicată de un personaj ce are atributul secunda rudis (ceea ce ne duce spre ipoteza că dedicantul ar putea fi un fost instructor de gladiatori venit special în castru pentru a antrena militarii Legiunii  a XIII-a Gemina). În spatele altarului votiv dedicat zeiței Nemesis și descoperit căzut spre est, cu inscripția în jos, a fost descoperită și o plintă de monument, placa de formă paralelipipedică putând fi interpretată ca plintă/soclu pentru altarul votiv amintit. Este posibil ca trei piese descoperite în această încăpere să fi avut o dispunere inițială cu caracter cultic: la bază fiind așezată plinta, peste care s-a așezat monumentul (altarul) dedicat zeiței Nemesis, iar pe acesta utilizat ca și bază de monument să fie așezată statuia zeiței Nemesis. Camera avea 2,80 metri lățime și 4 metri lungime, grosimea zidurilor fiind de 0,80 metri.

Locul în care a fost descoperită statuia zeiței Nemesis

Neexistând la data cercetărilor posibilitatea susținerii financiare a întregii cercetări arheologice pentru acest obiectiv, pe parcursul realizării proiectului de reabilitare a infrastructurii rutiere din această zonă, au fost înregistrate descoperirile arheologice efectuate la acest nivel, fiind recuperate și mai-sus menționatele artefacte. În prezent, acestea se află în cadrul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, în proces de investigare științifică pentru conservarea acestora dar și pentru realizarea interpretărilor istorice sau de artă pe care piesele le comportă.

Descoperirile din acest punct pun problema realizării unui proiect nou de cercetare și punere în valoare a întregului complex de cult care se află localizat în această zonă și care ar susține elementul de continuitate a manifestărilor religioase și de cult pe parcursul a aproape 2000 de ani, în colțul de sud-vest al fostului castru roman, suprapus ulterior de cetatea medievală și înglobat în fortificația bastionară în secolul al XVIII-lea.

Nemesis, „patroana“ gladiatorilor, dar și a împăraților romani

În ce privește statueta zeiței Nemesis, aceasta este realizată din marmură albă și deținea, la momentul descoperirii, urme de pictură roșie pe faldurile și muchiile veșmântului. De asemenea, coafura și diadema de pe cap au urme de pictură cu roșu. Zeița a fost reprezentată stând în picioare, cu mâna dreaptă prinzându-și veșmântului la piept. Piesa este finisată și pe partea posterioară, dar nu la același nivel de lustruire vizibil pe partea anterioară. Din piesa originală lipsește mâna stângă, în care zeița ținea unitatea de măsură pentru păcate.

Zeița, considerată „patroana“ gladiatorilor,  apare însoțită de un grifon, animal mitologic, cu corp de leu, cu aripi, cap și gheare de vultur și cu urechi de cal. Statuia zeiței se remarcă și prin expresivitatea feței, coafura deosebită și diadema purtată pe cap, dar și elementele foarte exact redate ale anatomiei corpului și ale îmbrăcăminții. În perioada romană această zeiță preluată din panteonul grec, este atât patroana gladiatorilor, dar și a împăraților romani. Zeița Nemesis pedepsește orgoliul sau percepția omului că el își poate depăși condiția cosmică, ea asigurând echilibrul dintre bine și rău, dar totodată și aplicarea principiului „Nimic prea mult” (Ne quid nimis), ce apare pe frontispiciul templului zeiței din Delphi.

Cel mai probabil statuia a fost fabricată în perioada dintre sfârșitul secolului II și începutul secolului III d.Hr, posibil într-un atelier din Asia Mică. Analizele ce se vor efectua pe această statuie vor aduce noi date în interpretarea artistico-istorică a piesei.

Colectiv de cercetare (MNUAI): Constantin Inel, Gabriel Tiberiu Rustoiu, Ovidiu Oargă, Anca Timofan, Liviu Bălan, Adrian Bolog, Ana Maria Duna

Vizualizări: 187

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor