Seneca - Despre filozofie 1

[altmariusideea]

Seneca Lucius Annaeus

Voi începe aşadar, dacă ţi se pare că aşa este bine, explicîndu-ţi deosebirea dintre înţelepciune şi filozofie. Înţelepciunea este binele desăvîrşit al spiritului omenesc; filozofia este iubire de înţelepciune şi dorinţă de înţelepciune: tinde să ajungă acolo unde se află înţelepciunea. Este vădit de ce se numeşte filozofie: numele însuşi mărturiseşte ce anume iubeşte ea. Unii au definit înţelepciunea ca ştiinţă a divinului şi umanului; pentru alţii, înţelepciunea este cunoaşterea divinului, a omenescului şi a cauzelor acestora.

Aceasta mi se pare o adăugire fără rost: cauzele divinului şi omenescului ţin de divin. Şi pentru filozofie s- au găsit alte şi alte feluri de definire: a fost numită de unii căutarea a vredniciei, de alţii, căutarea îndreptării spiritului, şi chiar aspiraţie către un raţionament corect. Aproape toţi cad însă de acord că există o deosebire între filozofie şi înţelepciune: obiectul şi subiectul unei aspiraţii nu se pot identifica. După cum între lăcomie şi bani există o deosebire adîncă, pentru că lăcomia doreşte şi banii sînt doriţi, tot aşa se întîmplă şi între filozofie şi înţelepciune: cea de-a doua este urmarea şi răsplata celei dintîi; una vine, la cealaltă se merge. Grecii îi dau înţelepciunii numele sophia. Este un termen pe care cîndva îl foloseau şi romanii, tot aşa cum acum folosesc termenul „filozofia”; găseşti mărturii ale acestei întrebuinţări în vechile comedii togate şi în inscripţia de pe mormîntul lui Dossennus:
„Opreşte-te, străine, şi citeşte sofia lui Dossennus.”

Chiar dacă filozofia este o căutare a vredniciei, iar vrednicia este obiect al căutării, în vreme ce filozofia este cea care caută, unii stoici nu au socotit că cele două elemente pot fi separate, pentru că nu există filozofie fără vrednicie şi nici vrednicie fără filozofie. Filozofia este căutarea vredniciei, dar mergînd chiar pe calea vredniciei; vrednicia nu poate exista fără o căutare de sine, şi nici căutarea vredniciei nu poate există fără vrednicie. Atunci cînd cineva încearcă să lovească un obiect aflat la distanţă, într-o parte se află cel care ţinteşte, în altă parte, obiectul luat ca ţintă; în cazul vredniciei însă nu există o separaţie; căile ce duc la cetate se află în afara cetăţii: dar căile ce duc la vrednicie nu se află în afara vredniciei; la vrednicie se ajunge mergînd pe calea ei, iar filozofia şi vrednicia sînt strîns legate. Ramîi cu bine.

Seneca