altmarius

cultură şi spiritualitate

Artistul Adriano Celentano împlineşte 80 de ani




Cântăreţul şi actorul italian Adriano Celentano s-a născut la 6 ianuarie 1938 şi a crescut în Milano. A început să fie interesat de muzică din copilărie, hotărând să devină cântăreţ de rock'n'roll.

În 1956 a început să cânte cu prima sa trupă numită Rock Boys, formată din Giorgio Gaber, Enzo Jannacci şi Luigi Tenco. Cu melodia "Ciao ti diro" au cântat la mai multe festivaluri, inclusiv la San Remo. Nu au câştigat, dar au reuşit să pună în mişcare muzica pop italiană. În acea perioadă, Celentano a colaborat şi cu alţi artişti, printre care cea mai de succes a fost colaborarea cu Mina. Melodia "Vorrei sapere perche" a fost primul său succes comercial. În 1959, el apare de asemenea într-un film pentru prima dată în "Il ragazzo del juke caserta". Anul următor îl vedem în "La Dolce Vita" în regia lui Federico Fellini, potrivit site-ului bestmusic.ro.

A participat în 1961 la Festivalul de la Sanremo cu piesa "24.000 baci", împreună cu Tony Little şi a câştigat locul al doilea, piesa s-a vândut în peste 1 milion de exemplare. În acelaşi an a întâlnit-o pe Claudia Mori, care îi va deveni soţie în 1964 şi cu care are trei copii.

 


În 1966 a participat la acelaşi festival cu piesa "Il ragazzo della via Gluck", care a fost tradusă în peste 15 limbi şi s-a vândut în peste 1 milion de exemplare. În 1967 a cântat la San Remo, împreună cu Claudia Mori, cântecul "Siamo la coppia piu bella del mondo" şi în 1970 a fost câştigătorul aceluiaşi festival cu piesa "Chi non lavora non fa l'amore", cântată tot cu Claudia Mori, precizează site-ul cinemagia.ro.

Muzica lui Celentano este foarte diversificată. De la rock, la cabaret şi chiar disco. Una dintre cele mai ciudate piese o înregistrează în anii '70 - "Prisencolinensinainciusol". În 1973 participă din nou la festivalul de la San Remo, dar pierde în finală. Celentano face o pauză de înregistrări până la sfârşitul anilor '70.

În 1982 a publicat autobiografia "Il paradiso e un cavallo bianco che non suda mai". Între 1987 şi 1990 a fost o pauză în producţie, dar în 1991 a apărut albumul "Il re degli ignoranti".

Succesul lui Celentano a fost în scădere în anii '90, dar colaborarea sa cu Mina în albumul de duete "Mina e Celentano", cu versuri de Mogol şi muzică de Gianni Bella, a fost un succes imens. Celentano scoate apoi albumul "Io non so parlar d'amore" care se vinde în peste două milioane de copii. ''Esco di rado e parlo ancora meno" e un alt album, din 2000, scos în colaborare cu Ivano Fossati şi Nada.

 


În 2005, Celentano începe un show de televiziune numit "Rockpolitik". În 2007, a înregistrat albumul "Dormi amore - La situazione non e buona" - împreună cu echipa Mogol / Gianni Bella. Începe de asemenea, un show TV numit "La situazione del mia sorella non e buona", cu referire la situaţia Terrei. În 2008, Rai Uno prezintă un show special numit "Buon compleanno Adriano", când acesta a împlinit 70 de ani. În acelaşi an, după 14 ani de absenţă, Celentano a reluat din nou turneele.

În Italia a vândut milioane de discuri şi a apărut în numeroase show-uri TV şi filme. În ceea ce priveşte filmele, a fost de asemenea un creator al genului comic, cu mersul său caracteristic şi expresiile sale faciale. În general, filmele lui au avut succes la public; în anii '70 şi parţial în anii '80, era regele încasărilor în Italia, în filmele cu buget redus. Ca actor, cel mai mare suces a fost "Serafino" (1968), regizat de Pietro Germi.

În calitate de regizor de film, le-a distribuit în special pe Ornella Muti, Eleonora Giorgi şi pe soţia sa, Claudia Mori. El şi Claudia au trei copii: Rosita, Rosalinda (cunoscută pentru rolul său din filmul lui Mel Gibson "The Passion of the Christ") şi Giacomo, care este gazda mai multor show-uri tv italiene.

 


A jucat în peste 30 de filme, între care: ''La dolce vita'' (1960), ''Il monaco di Monza'' (1963), ''Super rapina a Milano'' (1965), ''Serafino'' (1968), "Bianco rosso e..." (1972), "Rugantino" (1973), ''L'emigrante'' (1973), ''The Five Days aka Le Cinque Giornate'' (1973), ''Yuppi du'' (1974), "Di che segno sei?" (1975), "Culastrisce nobile veneziano" (1976), ''Bluff - storia di truffe e di imbroglioni'' (1976), ''L'altra metŕ del cielo'' (1977), "Ecco noi per esempio" (1977), "Geppo il folle" (1978), "Zio Adolfo in arte Führer" (1978), ''Mani di velluto'' (1979), ''Sabato, domenica e venerde'' (1980), "La locandiera" (1980), "Qua la mano" (1980), "Il bisbetico domato" (1980), "Innamorato pazzo" (1981), "Asso" (1981), ''Bingo Bongo'' (1982), ''Grand Hotel Excelsior'' (1982), ''Sing Sing'' (1983), "Segni particolari: bellissimo" (1983), "Lui e peggio di me" (1984), "Joan Lui" (1985), "Il burbero" (1986), ''Jackpot'' (1991).

La filmul "Yuppi du" (1974) a fost actor, producător şi regizor.

În 1982 a apărut cartea "Il Paradiso e un cavallo bianco che non suda mai", scrisă de Celentano împreună cu Ludovica Ripa di Meana.

În 1987, canalul de televiziune RAI i-a încredinţat programul muzical "Fantastico 8", cu care a realizat recorduri de audienţă.

Adriano Celentano are în discografie 40 de albume (29 albume de studio, trei albume live şi 8 compilaţii), între care: "Blue" (1960), "Super" (1965), "Il forestiero" (1970), "Soli" (1978), "Un po' artista un po' no" (1980), "Arrivano gli uomini" (1996), "Mina e Celentano" (1998), "Esco di rado e parlo ancora meno" (2000), conform cinemagia.ro. Cel mai cunoscut cântec al sau este "Azzurro", cu versuri de Paolo Conte, lansat în 1968 şi preluat de mulţi muzicieni de atunci. A vândut peste 70 de milioane de albume.

În octombrie 2016, Celentano şi Mina au revenit după 18 ani cu o nouă colaborare discografică - "Le migliori". Primul single lansat a fost "Amami amami". Acest proiect muzical s-a născut în primăvara anului 2015 şi a fost realizat în studioul Gsu din Lugano (Elveţia) deţinut de Mina şi studioul lui Celentano, aflat în municipiul Galbiate, din nord-estul Italiei. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Daniela Juncu)

Adriano Celentano - Io non so parlar d'amore (1999) [FULL ALBUM
Tracklist:
[00:01] - Gelosia
[04:31] - L'emozione non ha voce
[08:40] - L'arcobaleno
[12:12] - Una rosa pericolosa
[16:47] - Qual'è la direzione
[22:03] - Angel
[27:12] - L'uomo di cartone
[31:39] - Le pesche d'inverno
[35:30] - Senza amore
[40:30] - Il sospetto
[45:06] - Mi domando
[49:23] - Sarai uno straccio

© 1999 Clan Celentano
Made in Italy.

Vizualizări: 138

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor