Îl readucem în atenția dvs. marți, 12 decembrie 2017, în prima oră de "Arpeggio", pe Arthur Rubinstein, între legendele pianisticii secolului XX. O facem nu neapărat pentru că în 20 decembrie se vor împlini 35 de când a trecut la cele veșnice (discret și liniștit, în somn, poate visând la armoniile subtile din vreuna dintre nocturnele de Chopin, pe care le iubea, cu siguranță, atât de mult). Ni-l reamintim pragmatic, fără îndoială, cu egoismul melomanului care nu se satură niciodată de valențele nesfârșite, mereu proaspete, ale unor interpretări pe care le datorăm muzicienilor cu har nesfârșit, parcă.
"> Și este greu să afirmi despre cineva că a fost lipsit de vocația eternității după ce a petrecut, din cei 95 de ani ai săi, 85 în fața pianului: a început să atingă clapele albe și negre la 3 ani, și-a făcut debutul public la scurtă vreme după aceea și continua să cânte până cu 5 ani înainte de bara finală de măsură dintr-o existență pentru care, parcă, un veac nu e neapărat suficient.
Născut la Łódź, în Polonia, pe 28 ianuarie 1887, Rubinstein a avut norocul să crească în umbra unor titani ai claviaturii - Serghei Rahmaninov și Josef Hofmann. Și, pe măsură ce aceștia au ieșit din scenă, forma propriei sale legende a căpătat o osatură din ce în ce mai stabilă. Singurul rival i-a fost, desigur, Vladimir Horowitz, despre care Rubinstein, în autobiografia sa, susținea că a fost, într-adevăr, un mai mare pianist decât el - nu însă și un muzician mai mare… Totuși, câteva observații obiectivă: Horowitz a lipit din atenția publicului între 1952 și 1965, interval în care Rubinstein a fost zeul suprem al pianului. Sviatoslav Richter avea o libertate limitată de mișcare (atât cât i-o permitea spațiul sovietic), iar excentricul Benedetti-Michelangeli și-a cenzurat sever numărul de apariții publice.
În panteonul pianistic al secolului XX, Arthur Rubinstein are în continuare locul cuvenit unui titan: cu tehnica lui remarcabilă, sunetul strălucitor și logica muzicalității, cu elanul propriu adus propriilor interpretări, cu stilul său natural, neforțat și străin ideii de agitație - s-a dovedit unic, așa cum, desigur, este orice mare artist. Iar ceea ce Arthur Rubinstein a avut de oferit, mai presus de toate, a fost capacitatea de a ne spune că muzica înseamnă fericirea de a te bucura de ea.
Atunci când a împlinit 75 de ani, artistul a fost rugat să explice vivacitatea sa tinerească și focul interior. "Savurează un homar, mănâncă o livră de caviar - trăiește! Dacă ești îndrăgostit de o blondă superbă cu o figură lipsită de expresie interioară și fără minte, nu-ți face griji! Ia-o de nevastă! Bucură-te de viață!" - era sfatul impetuosului Arthur Rubinstein. Marele pianist nu ezitat să-și pună chiar el în practică trăirismul asumat, așa că tot ceea ce a făcut, muzical sau în afara muzicii, a fost într-un caracter "con brio": chiar și la o vârstă înaintată, când majoritatea interpreților o lasă mai ușor, el susținea, în medie, un concert la trei zile; a fost sufletul a nenumărate petreceri și dineuri; era un neobosit interlocutor, inclusiv în interviuri; era, în mod inefabil, Rubinstein.
Etalând un stil situat la confluența dintre romantism și intelectualism în abordarea pianului, artistul s-a mișcat cu dezinvoltură printr-un vast repertoriu, din care nu lipseau Mozart, Beethoven, întreaga literatură a secolului romantic dar și autori moderni (ca Heitor Villa-Lobos, Igor Stravinski sau Karol Szymanowski). Evident, însă, Chopin a rămas specialitatea sa, Rubinstein fiind considerat, și astăzi, de nu puțini, drept un interpret chopinian fără pereche.
O oră cu Arthur Rubinstein - marți, 12 decembrie, ora 10,00; când aveți spre audiție Studiile simfonice op.13 de Robert Schumann și Concertul nr. 2 op. 21 în fa minor de Frédéric Chopin.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius