CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC ÎN MYANMAR ŞI BANGLADESH - IV

[altmariustotal catolic]

(26 noiembrie - 2 decembrie 2017)

Întâlnire interreligioasă şi ecumenică pentru pace 
Reşedinţa arhiepiscopală (Dhaka) 
Vineri, 1 decembrie 2017

Stimaţi oaspeţi, 
Dragi prieteni,

Întâlnirea noastră, care reuneşte reprezentaţii diferitelor comunităţi religioase din această ţară, constituie un moment foarte semnificativ al vizitei mele în Bangladesh. Ne-am adunat pentru a aprofunda prietenia noastră şi pentru a exprima dorinţa comună a darului unei păci genuine şi durabile.

Mulţumirea mea se îndreaptă spre cardinalul Di Rozario pentru cuvintele sale respectuoase de bun-venit şi spre cei care m-au primit cu căldură în numele comunităţilor musulmană, hinduistă, budistă, creştină precum şi al societăţii civile. Sunt recunoscător episcopului anglican de Dhaka pentru prezenţa sa, diferitelor comunităţi creştine şi tuturor celor care au contribuit să facă posibilă această reuniune.

Cuvintele pe care le-am asculta, dar şi cântecele şi dansurile care au animat adunarea noastră, ne-au vorbit în mod elocvent despre dorinţa de armonie, fraternitate şi pace conţinută în învăţăturile religiilor din lume. Fie ca întâlnirea noastră din această după-amiază să poată fi un semn clar al eforturilor liderilor şi adepţilor religiilor prezente în această ţară de a trăi împreună în respect reciproc şi în bunăvoinţă. În Bangladesh, unde dreptul la libertatea religioasă este un principiu fundamental, această angajare să fie o chemare respectuoasă dar fermă pentru cel care va încerca să alimenteze diviziunea, ura şi violenţa în numele religiei.

Este un semn deosebit de încurajator al timpurilor noastre că oamenii care cred şi persoanele de bunăvoinţă se simt tot mai chemaţi să coopereze la formarea unei culturi a întâlnirii, a dialogului şi a colaborării în slujba familiei umane. Asta cere mai mult decât o simplă toleranţă. Ne stimulează să întindem mâna către celălalt în atitudine de încredere şi înţelegere reciprocă, pentru a construi o unitate care să cuprindă diversitatea nu ca ameninţare, ci ca potenţial izvor de îmbogăţire şi creştere. Ne îndeamnă să cultivăm o deschidere a inimii, în aşa fel încât să-i vedem pe ceilalţi ca pe o cale, nu ca pe un obstacol.

Permiteţi-mi să explorez pe scurt câteva caracteristici esenţiale ale acestei "deschideri a inimii" care este condiţia pentru o cultură a întâlnirii.

În primul rând, ea este o poartă. Nu este o teorie abstractă, ci o experienţă trăită. Ne permite să întreprindem un dialog de viaţă, nu un simplu schimb de idei. Cere bunăvoinţă şi primire, dar nu trebuie să fie confundată cu indiferenţa sau reticenţa în exprimarea convingerilor noastre mai profunde. A ne angaja rodnic cu celălalt înseamnă a împărtăşi diferitele noastre identităţi religioase şi culturale, dar mereu cu umilinţă, onestitate şi respect.

Deschiderea inimii este asemenea şi unei scări care ajunge la Absolut. Amintind această dimensiune transcendentă a activităţii noastre, ne dăm seama de necesitatea de a purifica inimile noastre, în aşa fel încât să putem vedea toate lucrurile în perspectiva lor cea mai adevărată. La fiecare pas vederea noastră va deveni mai clară şi vom primi forţa pentru a persevera în angajarea de a-i înţelege şi a-i valoriza pe ceilalţi şi punctul lor de vedere. În acest mod, vom găsi înţelepciunea şi forţa necesare pentru a întinde tuturor mâna prieteniei.

Deschiderea inimii este şi un drum care conduce la căutarea bunătăţii, a dreptăţii şi a solidarităţii. Conduce la căutarea binelui aproapelui nostru. În Scrisoarea sa către creştinii din Roma, sfântul Paul a îndemnat aşa: "Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul cu binele" (12,21). Aceasta este o atitudine pe care noi toţi o putem imita. Grija religioasă faţă de binele aproapelui nostru, care provine dintr-o inimă deschisă, curge ca un mare fluviu, irigând pământurile aride şi pustii ale urii, corupţiei, sărăciei şi violenţei care atât de mult dăunează vieţii umane, dezbină familiile şi desfigurează darul creaţiei.

Diferitele comunităţi religioase din Bangladesh au îmbrăţişat acest drum îndeosebi în angajarea faţă de îngrijirea pământului, casa noastră comună, şi în răspunsul la dezastrele naturale care au chinuit naţiunea în ultimii ani. Mă gândesc şi la manifestarea comună de durere, rugăciune şi solidaritate care a însoţit tragica prăbuşire de la Rana Plaza, care rămâne imprimată în mintea tuturor. În aceste diferite exprimări, vedem cum drumul bunătăţii duce la cooperare în slujba celorlalţi.

Un spirit de deschidere, acceptare şi cooperare între cei care cred nu contribuie numai la o cultură de armonie şi de pace; el este inima sa pulsantă. Cât de mult are nevoie lumea de această inimă care bate cu putere, pentru a contrasta virusul corupţiei politice, ideologiile religioase distructive, tentaţia de a închide ochii în faţa necesităţilor săracilor, refugiaţilor, minorităţilor persecutate şi ale celor mai vulnerabili! Câtă deschidere este necesară pentru a primi persoanele din lumea noastră, în special pe tineri, care uneori se simt singuri şi descumpăniţi în căutarea sensului vieţii!

Dragi prieteni, vă mulţumesc pentru eforturile voastre în promovarea culturii întâlnirii şi mă rog ca, prin demonstrarea angajării comune a adepţilor religiilor de a discerne binele şi de a-l pune în practică, îi vom ajuta pe toţi cei care cred să crească în înţelepciune şi în sfinţenie şi să coopereze pentru a construi o lume tot mai umană, unită şi paşnică.

Deschid inima mea vouă tuturor şi vă mulţumesc încă o dată pentru primirea voastră. Să ne amintim reciproc în rugăciunile noastre.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu