Biografia zilei: Mihai Beniuc

[altmariusliterar]

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Membru titular al Academiei Române

Mihai Beniuc
Date personale
Născut	20 noiembrie 1907 Sebiș, Austro-Ungaria
Decedat	24 iunie 1988 (80 de ani) București, Republica Socialistă România
Naționalitate	român
Cetățenie	România
Ocupație	poet, prozator, psiholog
Limbi	limba română[1]
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	Proletcultism
Specie literară	Poezie, Proză
Operă de debut	Cântece de pierzanie - 1938

Mihai Beniuc (n. 20 noiembrie 1907, Sebiș, Arad - d. 24 iunie 1988) a fost un poet, prozator și psiholog român. Mihai Beniuc este cunoscut în general ca poet proletcultist, al regimurilor comuniste din România^[2], alături de autori ca A. Toma, Dan Deșliu, Eugen Frunză, A. E. Bakonsky sau Maria Banuș, între alții, urmărind cu interes direcțiunile Partidului Comunist Român. A activat, de asemenea, ca psiholog (specialist în psihologia animalelor), profesor la Universitatea clujeană.

Biografie

Mihai Beniuc a fost fiul lui Athanasie Beniuc și al Veselinei. Urmează Liceul Moise Nicoară din Arad între 1921-1927, unde îl are ca profesor de literatură pe profesorul Alexandru T. Stamatiad. Debutează în revista liceului, „Laboremus”. Participă la cenaclul lui Victor Papilian. Licențiat în psihologie, filozofie și sociologie al Universității din Cluj, în 1931. După o specializare la Hamburg cu J. von Uexkull în psihologia animalelor, a parcurs ierarhia universitară de la asistent la profesor universitar. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, este conferențiar la Facultatea de Psihologie din Cluj (ca specialist în psihologia animalelor) și autorul unor volume de versuri (Cântece de pierzanie, 1938, Cântece noi, 1940, Orașul pierdut, 1943), privite de public și de critica literară cu înțelegerea și simpatia cu care este privită arta naivă.

Cariera după 1946

Adevărata sa carieră literară începe în 1946, când publică volumul intitulat Un om așteaptă răsăritul, și pleacă în calitate de consilier cultural la Moscova. După doi ani se întoarce în țară și se stabilește la București.

Într-un articol publicat în revista Viața Românească (nr. 3 din 1951), Mihai Beniuc, în calitate de președinte al Uniunii Scriitorilor din România, oferea definiția poetului realist-socialist: “Acesta trebuie să fie un filozof cunoscător al celor mai înalte idei ale timpului [...], spre care au deschis drum Marx, Engels, Lenin și Stalin [...], un activist în slujba respectivelor idei”^[3]. Mihai Beniuc renunță la promovarea cărții sale de versuri din 1951, „Cântec pentru tovarășul Gh. Gheorghiu-Dej”, și se reprofilează, începând să scrie câteva poeme pentru liderul comunist de atunci, Nicolae Ceaușescu.

Publică în medie câte o carte pe an; își reeditează unele lucrări; altele îi sunt traduse în străinătate.

În 1965 este înlăturat din funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor. Redevine profesor de zoopsihologie, de data aceasta la Universitatea din București.

Mormântul lui Mihai Beniuc în Cimitirul Evanghelic Luteran din Bucureşti

În ultimii ani de viață se stabilește în vila sa din cartierul Primăverii și își continuă activitatea de poet, pe formula realismului socialist. Poemele sale se publică în principalele ziare și reviste ale epocii.

Moare la 24 iunie 1988 și este înmormântat în Cimitirul Evanghelic Luteran din București.

Opera

Volume de versuri (selectiv)

• Cântece de pierzanie, 1938
• Cântece noi, 1940
• Orașul pierdut, 1943
• Un om așteaptă răsăritul, 1946
• Mărul de lângă drum, 1954
• Steaguri, 1951
• Cântec pentru tovarășul Gheorghiu Dej,1951
• Partidul m-a învățat, 1954
• Trăinicie, 1956
• Azimă, 1956
• Inima bătrînului Vezuv, 1957
• Cu un ceas mai devreme, 1959

Romane

• Pe muche de cuțit, 1959
• Dispariția unui om de rând, 1963
• Explozie înăbușită, 1971

Afilieri

• Președinte al Uniunii Scriitorilor din România
• Membru titular al Academiei Române

Note

1. ^ "Mihai Beniuc", data.bnf.fr[*] http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb12026597w, accesat la 10 octombrie 2015 Missing or empty |title= (ajutor)
2. ^ Canonul literar proletcultist (III) - Fundatia Romania Literara
3. ^ Ion Josan: Soarta artei în epoca comunistă: realismul socialist

Bibliografie

• Dicționarul scriitorilor români, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, A-C, București, Editura Fundației Culturale Române, 1995
• Dicționarul general al literaturii române, coordonator general Eugen Simion, A-B, București, Editura Univers Enciclopedic, 2004