Reflecţie la duminica a 33-a de peste an - Anul A - 2017

[altmariustotal catolic]

"Să nu iubim numai cu vorba, ci cu fapta şi adevărul"! (1In 3,18)

Aşa cum ne-a scris şi episcopul nostru de Iaşi, Mons. Petru Gherghel, în Scrisoarea sa circulară, Duminica a XXXIII-a, din timpul de peste an, a fost aleasă de Sfântul părinte papa Francisc ca, în această zi atenţia noastră, a tuturor, să fie îndreptată spre cei săraci, pe care Isus însuşi, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului, venind pe pământ, i-a iubit, i-a căutat şi i-a primit cu dragoste (cf. Mt 11,5), recomandându-le tuturor oamenilor ca şi ei să-i iubească, să-i caute şi să-i slujească (cf. In 13,29), căci iubirea, primirea şi slujirea lor înseamnă iubirea, primirea şi slujirea lui însuşi (cf. Mt25,40), înseamnă trăirea dragostei adevărate după modelul iubirii şi dăruirii sale aduse din ceruri (cf. Mt 5,3), înseamnă "întruchiparea Nevinovatului pironit pe cruce, sărac, gol şi privat de toate şi revelarea plinătăţii iubirii lui Dumnezeu", care ne spune că "Un suflet valorează cât lumea întreagă".

Sfântul Părinte papa Francisc, venind dintr-o zonă săracă a lumii, el însuşi trăind sărac, altădată constrâns de situaţie, iar acum prin alegere liberă ca Isus (cf. 2Cor 8,9), deranjează poate pe mulţi "farisei moderni şi bogaţi" din toate tagmele, dar este iubit şi preţuit de poporul creştin şi de oamenii de bunăvoinţă, cărora le înţelege durerile, păsurile şi necazurile, "cere tuturor episcopilor, preoţilor, diaconilor, persoanelor consacrate, asociaţiilor, mişcărilor şi lumii vaste a voluntariatului să se angajeze la instaurarea, cu ocazia acestei Zile Mondiale a Săracilor, a unei tradiţii care să fie o contribuţie reală la evanghelizare în lumea contemporană.

Potrivit cu învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu şi cu practica primilor creştini, membrii Bisericii sunt datori, în chip moral, să contribuie din bunurile lor pământeşti, de bună voie şi după posibilităţi, la susţinerea vieţii săracilor şi la susţinerea cauzei Evangheliei. "Toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie (Fap 4,34-35). Iar dărnicia noastră nu este decât un răspuns la dărnicia lui Dumnezeu care ne-a dăruit totul (cf. Rom 8,32). "Dumnezeiasca lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea lui, prin care el ne-a dat făgăduinţele lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti" (2Pt 1,3-4).

Astăzi când suntem chemaţi să medităm şi să aprofundăm tema sărăciei, în evanghelia zilei citim "Parabola talanţilor", unde am auzit că "Stăpânul" care şi-a împărţit talanţii averii sale apropiaţilor săi, avea doua obiective: 1. să-şi sporească veniturile şi 2. să probeze destoinicia şi hărnicia slujitorilor săi. De ce să le probeze destoinicia şi hărnicia? Pentru că avea cu ei un plan nevisat de ei, adică voia să-i facă părtaşi cu el la a) administrarea cetăţilor cereşti, până la 10 cetăţi de fiecare (cf. Lc 19,17) şi b) la administrarea, "distribuirea" tuturor bunurile sale cereşti (cf. Mt 25,21). De aceea, Isus, în evanghelie, laudă ca "înţelept" pe administratorul care "i-a risipit averea" distribuind-o săracilor (cf. Lc 16,8).

Prima lectură de astăzi ne prezintă o "femeie înţeleaptă", o femeie credincioasă şi harnică, o femeie care în Biblie simbolizează mireasa lui Isus, Biserica (cf. Ap 21,9). Psalmul responsorial ne spune: "Ferice de oricine se teme de Domnul, va fi fericit şi îi va merge bine" (Ps 128.1-2), deci ferice de cel credincios. Iar sfântul Paul care, după ce în duminicile trecute ne-a chemat să-l aşteptăm pe Isus cu darurile şi răsplătirile sale" (cf. 1Tes 1,9-10), astăzi ne cheamă să nu dormim precum ceilalţi, ci să veghem activ, adică să lucrăm fără să ne pierdem răbdarea (cf. 1Tes 5,6), căci fiecare răscumpărat este chemat de lucra pentru el (cf. Mt 21,28), şi chiar de a suferi pentru el (cf. Fil 1,29).

Fericitul papă Paul al VI-lea (1897-1978) spunea: "Binecuvântate sunt mâinile care se deschid ca să-i primească pe cei săraci şi să-i ajute: sunt mâini care aduc speranţă. Binecuvântate sunt mâinile care se deschid fără a cere nimic în schimb, căci sunt mâini care fac să coboare asupra fraţilor binecuvântarea lui Dumnezeu".

Dar să vedem care sunt talanţii pe care i-am primit de la Dumnezeu pentru a lucra cu ei spre fericirea noastră, dar şi a altora. În primul rând, fiecare om a primit de la Dumnezeu ca talanţi: un trup destinat glorificării veşnice şi un suflet nemuritor (cf. Evr 10,25); apoi am primit sănătate, memorie, inteligenţă, timp şi nenumărate bunuri materiale; apoi fiecare ucenic format la "Şcoala lui Isus", a primit de la Dumnezeu, ca talanţi de mare preţ, Cuvântul divin, o cunoştinţă despre Dumnezeu cel întreit şi unic şi ca moştenire împărăţiei cerurilor (cf. 1Cor 2,12). Referitor la talantul "Cuvântului divin", sfântul Petru spune: "Avem şi mai sigur cuvântul profetic la care faceţi bine că luaţi aminte ca la o lumină ce străluceşte în loc întunecos, până când se va lumina de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre" (2Pt 1,19).

Prin toţi aceşti talanţi primiţi aici pe pământ trebuie să lucrăm şi să dobândim: "Lucrurile pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit" (1Cor 2,9). Şi cum vom reuşi aceasta? Simplu, valorificând toţi aceşti talanţi în favoarea fraţilor noştri, "Căci fiecăruia i s-a dat arătarea Duhului spre folosul altora" (1Cor 12,7). "Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu, pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Cristos, ale căruia sunt slava şi puterea în vecii vecilor" (1Pt 4,10-11). Cei ce aduc soarele în viaţa altora, vor trăi şi ei în lumină.

Pentru înţelegerea temei de astăzi: "Slujirea săracilor", săraci a cărora este împărăţia cerurilor (cf. Mt 5,3; Iac 2,5) şi care ne pot primi şi pe noi alături de ei (cf. Lc 16,9), propun să facem o incursiune în Biblie, pentru a vedea ce ne spune ea despre bogăţie şi sărăcie. Concepţia Vechiului Testament şi a Noului Testament este că bogăţia este o binecuvântare de la Dumnezeu. Abraham este un exemplu tipic de om bogat şi temător de Dumnezeu (cf. Gen 13,2). Psalmiştii cântă binecuvântările materiale: Omul evlavios prosperă "ca un pom sădit lângă un izvor de apă" (Ps1,3). Omul "care se teme de Domnul" are "bogăţie şi belşug" (Ps 112,1. 3). Dumnezeu este binefăcător şi bogăţia materială este o consecinţă a bunătăţii sale: "Dumnezeu ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele" (cf. 1Tim 6,17).

Posedarea bogăţiei, însă, aduce cu sine obligaţia de a dărui din ea cu dragoste celor aflaţi în nevoie (1Tim 6,18). Şi tocmai acest lucru este uitat de mulţi oameni. Este semnificativ faptul că în Vechiul Testament foarte rar găsim oameni care cerşesc în stradă. Acest fapt este un ecou al Bibliei: "Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte. Domnul îl păzeşte şi-l ţine în viaţă. El este fericit pe pământ, şi nu-l laşi la bunul plac al vrăjmaşilor lui. Domnul îl sprijină, când este pe patul de suferinţă şi îi uşurează durerile în toate bolile lui" (Ps41,1-3). Cristos ne-a dat un asemenea exemplu de grijă faţă de cei săraci, căci el avea un cont aparte pentru ei (cf. In 13,29). Apoi: "El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia lui, voi să vă îmbogăţiţi" (2Cor 8,9). Folosirea cu credincioşie a bogăţiei aduce mari răsplătiri în cer (cf. Lc 16,11).

Însă adevărata bogăţie este cea spirituală şi nu cea materială (cf. Lc 12,33; 16,11). Biblia avertizează că posedarea bogăţiei materiale fără a dărui cu generozitate din ea (1Tim 6,18) aduce cu sine mari pericole de pierdere a credinţei şi a mântuirii lui Dumnezeu. De exemplu, există pericolul de a nu recunoaşte că Dumnezeu este sursa tuturor binecuvântărilor (cf. Dt 8,17-18; Os2,8). Există pericolul de a-ţi pune încrederea în bogăţii şi nu în Dumnezeu (cf. Ps 52,7). Pericolul încrederii în bogăţii este atât de mare, încât Domnul a spus că este extrem de greu ca un om bogat să intre în împărăţia cerurilor (cf. Mc 10,25). Un alt pericol spiritual al bogăţiei este acela de a face din ea un "dumnezeu" (Fil 3,19). Aşa au stat lucrurile cu bogatul care a uitat că trebuie să fie bogat în primul rând în faţa lui Dumnezeu (cf. Lc 12,21). Aşa s-au întâmplat lucrurile şi cu biserica din Laodiceea (cf. Ap 3,17). Aşa cum avertiza iar Isus, bogăţiile înăbuşă cuvântul încât devine neroditor în viaţă (cf. Mt 13,22).

Lăcomia sau dorinţa de a fi bogat este un rău cu privire la care Scriptura ne previne frecvent. Iubirea de bani ne este descrisă ca fiind rădăcina tuturor relelor (cf. 1Tim 6,9-10), de aceea ne îndeamnă că, de ar curge, să nu ne lipim inima de ea (cf. Ps 62,10); să ne mulţumim dacă avem ce mânca şi ce îmbrăca (cf. 1Tim 6,8); şi să ne mulţumim cu ceea ce avem căci Dumnezeu nu ne lasă (cf. Evr 13,5).

Mulţi oameni refuză şi astăzi evanghelia ca, Mahatma Gandhi (1869-1948), părintele independenţei Indiei, care văzând atâţia creştini bogaţi cărora nu le pasă de fraţii lor săraci, ba chiar îi jefuiesc, deşi Biblia, cartea lui Dumnezeu dată lor, spune referitor la cei săraci: "Nu-l jefui pe cel sărac, pentru că şi aşa este sărac, şi nu asupri pe nenorocitul care stă la poartă! Căci Domnul le va apăra pricina lor şi îi va despuia de viaţa pe cei care ce-i despoaie" (Prov 22,22-23). Datorită pericolelor bogăţiilor în care cad adesea mulţi oamenii bogaţi, Biblia spune: "Vai de voi, bogaţilor, vai de voi care sunteţi sătui acum! Pentru că voi veţi flămânzi! Vai de voi care râdeţi acum, pentru că voi veţi plânge şi vă veţi tângui" (Lc 6,24-25)! Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plângeţi şi tânguiţi-vă, din pricina nenorocirilor care au să vină peste voi. Bogăţiile voastre au putrezit, şi hainele voastre sunt roase de molii. Aurul şi argintul vostru au ruginit; şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră, ca focul are să vă mănânce carnea! V-aţi strâns comori în zilele din urmă" (Iac 5,1-3)! "Vai de cel care nu se îmbogăţeşte în faţa lui Dumnezeu" (cf. Lc 12,21). Vai vouă că nu intraţi în cer şi nici pe aţii nu-i lăsaţi să intre (cf. Mt 23,13).

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: "Dacă vreţi să cinstiţi trupul lui Cristos, nu-l neglijaţi când este gol; nu-l cinstiţi pe Cristos euharisticul cu veşminte de mătase, în timp ce în afara templului îl neglijaţi pe acest alt Cristos care este chinuit de frig şi de goliciune" (cf. Mt 50,3). De aceea, sfântul Francisc din Assisi (1181-1226) nu s-a mulţumit numai să îmbrăţişeze şi să dea pomană leproşilor, ci a decis să meargă la Gubbio pentru a sta împreună cu ei.

De remarcat este faptul că în comunităţile creştine din Biblie, care înainte de evanghelizare aveau nevoie de ajutor material, după ce au primit evanghelia mântuirii lui Isus Cristos, au început să se descurce singure, ba chiar au ajuns să-i ajute şi pe alţii, ducând la mulţumire şi la cunoaşterea lui Dumnezeu, "Căci ajutorul dat de darurile acestea nu numai că acoperă nevoile sfinţilor, dar este şi o pricină de multe mulţumiri către Dumnezeu" (cf. 2Cor 9,12). Aici trebuie să mai facem o remarcă: Ţările care au primit mesajul evanghelic trăiesc în prosperitate şi la Polul Nord, iar ţările care au lepădat mesajul evanghelic trăiesc în sărăcie chiar şi pe "o gură de rai". Evanghelia este prima şi cea mai mare nevoie a tuturor oamenilor din toate timpurile şi la asta ar trebui să se gândească toţi cei care luptă împotriva lui Isus, împotriva evangheliei şi împotriva Bisericii sale. De aceea nu trebuie să încetăm de a face binele (cf. 2Tes 3,13). Tot ceea ce ne-a încredinţat Dumnezeu pe parcursul vieţii noastre sunt "talanţi" pe care trebuie să-i folosim spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea altora.

Se povesteşte despre sfântul Ioan Maria Vianney (1786-1859) că avea în grădina bisericii o livadă cu mulţi pomi fructiferi. Copiii sau trecătorii nu puteau intra în livadă deoarece livada era înconjurată de un gard mare. Într-o bună zi sfântul a hotărât să-i lase pe copii şi pe trecători să între în livada bisericii pentru a le da o învăţătură, că trebuie să fie la fel de isteţi în cele sufleteşti ca şi în cele pământeşti. De aceea le-a zis: "Puteţi intra în livadă şi puteţi să mâncaţi ce vreţi, de unde vreţi şi cât vreţi, numai acasă să nu luaţi!" Zis şi făcut, copiii au intrat şi s-au înfruptat din fructe. În acest timp sfântul se uita dintr-un loc ascuns pentru a observa. A văzut pe câţiva copii care aruncau fructe şi peste gardul livezii. Prinşi în fapt, i-a chemat la sine şi i-a întrebat de ce aruncau fructe peste gard? Ei i-au răspuns: "Pentru că nu putem ieşi cu fructele pe poartă, le aruncăm peste gard, ca după ce vom ieşi din livadă, să le avem şi acasă". Într-o zi Isus i-a dojenit pe evrei pentru că în cele pământeşti erau experţi, în timp ce în cele sufleteşti erau slabi pregătiţi (cf. Mt 16,3). Acum părintele Vianney le-a cerut copiilor şi trecătorilor să aibă şi ei această înţelepciune de a muta lucrurile care le plac pe pământ în împărăţia cerurilor, dându-le de pomană, pentru că numai astfel le putem scoate din lume (cf. 1Tim 6,7); ba şi mai mult, săracii o să-i şi primească şi în lăcaşurile veşnice care le aparţin lor (cf. Lc 16,9 ; Mt 5,3).

Suntem botezaţi, dar putem să ne asemănăm cu robul cel rău care şi-a îngropat talantul. Trebuie să lucrăm cu "talanţii noştri: trupul şi sufletul, sănătatea şi boala, mâinile şi picioarele, mintea şi inima, darurile şi calităţile, cuvântul divin şi credinţa, în folosul semenilor noştri, de aproape şi de departe, ca femeia credincioasă şi harnică din prima lectură de astăzi (cf. Prov 31,10-31). Ca psalmistul, ca sfântul Paul, ca cei doi servitori buni, ca Isus. De aceea, sfântul Paul spune: "Tot ceea ce faceţi cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceţi în numele Domnului Isus, mulţumindu-i lui Dumnezeu Tatăl prin el" (Col 3,17). "Orice faceţi să faceţi din inimă ca pentru Domnul, şi nu ca pentru oameni, ştiind că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Pe Domnul Cristos îl slujiţi" (Col 3,23-24). "Nimeni să nu-şi caute propriile interese, ci ale altuia. Aşadar, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, toate să le faceţi spre gloria lui Dumnezeu" (1Cor 10,24.31).

Răpirea Bisericii, acea nădejde binecuvântată, poate avea loc în orice moment, ca atare, trebuie să fim treji în orice clipă. Bazaţi pe promisiunile lui Isus putem spune că într-o zi "vom cânta în cer". Dar pentru asta trebuie să ducem o viaţă de veghe şi să fim mereu trezi. Cuvântul "treaz" are mai multe înţelesuri. Poate însemna că nu eşti sub influenţa alcoolului sau a alt ceva ameţitor, căci oamenii se mai pot "ameţi" şi de alte lucruri: mulţi sunt seduşi de putere, mulţi sunt seduşi de bani, mulţi sunt seduşi de plăcerile acestei lumi. Însă copilul Domnului care aşteaptă împărăţia cerurilor, trebuie să stea treaz, căci "acum mântuirea lui este mai aproape decât atunci când a crezut" (Rom13,11).

Trebuie să fim treji în ceea ce priveşte venirea lui Cristos, pentru că Ziua Domnului începe cu o seară şi se desăvârşeşte într-o lumină (cf. Gen 1,5); tot astfel începe şi viaţa noastră cu un plâns dar se va termina într-o bucurie veşnică. De aceea, "Ferice de oricine se teme de Domnul, căci va fi fericit şi toate îi va merge bine" (Ps 128.1-2); şi ferice de cine nu oboseşte în a face binele" (cf. 2Tes 3,13).

Închei cu vorbele papei Francisc: "Săracii nu sunt o problemă, ci sunt o resursă, din care noi trebuie să luăm pentru la ajunge la viaţa veşnică!"

Pr. Ioan Lungu