ÎNCEPUTURILE ECONOMICE ALE ORAȘULUI ARAD

[altmariusgeo]

https://provinciacrisana.wordpress.com/

Dezvoltarea orașului Arad, care prin anul 1731 număra aproximativ trei mii de locuitori, a ținut foarte mult de meșteșugarii dependenți feudal de pământ, care la rândul lor căutau să obțină privilegiul de breaslă pentru a le asigura funcționarea liberă a meseriei lor. Cei mai vechi breslași ai vechiului Arad, erau cojocarii, care se unesc prin anul 1702. Vreme de aproximativ 16 ani, este singura breaslă existentă care își oferă serviciile pe ulițe (străzi) sau în prăvălii. Orașul palatelor și a primei partide oficiale de fotbal din România, are un avânt economic pe la sfârșitul veacului al-XVIII lea, când numărul breslelor se înmulțesc. Până în anul 1800, orașul Arad se transformă într-un centru cu perspective mari de dezvoltare, cu târguri şi pieţe în care oferta cuprindea produse de la circa 358 de maiştrii breslaşi. Tot în această perioadă, populaţia creşte la caproximativ opt mii de suflete. Cu timpul, corporaţiile de tip medieval veneau să rezolve astfel concurenţa dintre meşterii străni şi ţăranii care şi-au lăsat casele pentru oraş. Se observa în această perioadă cum, în unele localităţi, meşterii ce fac parte dintr-o singură meserie îşi formează bresle separate, independente, precum cizmarii din Sântana, Pecica sau Salonta, olarii din Lipova sau morarii din Arad. După anul 1718, încep să curgă privilegiile pentru înfiinţarea breslelor, până spre jumătatea veacului al-XIX lea, în oraş activând 32 de bresle. Mai mult de atât, meşteşugarii din localităţile apropiate încep să coopereze, iar bunăstarea materială cât şi privilegiile de care aveau parte breslaşii au făcut ca aceştia să se implice şi în viaţa oraşului care îi găzduiau. Un exemplu ar fi că după inundaţiile Mureşului de la începutul anului 1815, comisarul breslelor din Arad, Joseph Lein apelează printr-o scrisoare din 15 ianuarie, din același an, la frăția dulgherilor din oraş pentru acordarea de ajutoare sinistraţilor. De regulile impuse de branşa în care lucrau, se pare că nu s-a ţinut mereu cont. În încercarea de a scoate mai mulţi bani, unii încalcă prevederile breslei. Într-un document din 28 septembrie anul 1821, Edmund Dupack, comisar de breaslă, raportează magistratului orăşenesc cazul unui pantofar, furnizor de bocanci militari, fără aprobarea breslei. Toate problemele de seamă, ce interesează breslele erau dezbătute în adunările de breaslă, iar membrii breslei erau chemaţi la adunare prin înştiinţări individuale cu tabla breslei, obiect care purtând simbolurile caracteristice breslei, valida caracterul oficial al mesajului adus din partea conducerii. În Arhiva Județului, sunt  prezente şi raporturile dintre calfe şi patroni, dar şi concurenţa între calfe pentru obţinerea mâinii fetei meşteşugarului. Într-o scrisoare datată în 25 martie anul 1819, văduva lui George Baner roagă consiliul oraşului să oprească breasla pantofarilor, de a se opune căsătoriei fiicei sale cu calfa Boni Ianos. La fel ca orice asociaţie profesională, breslaşii îşi fixează de la bun început sistemul de organizare şi funcţionare. Arhiva Județului, mai păstrează sute de file ale breslaşilor arădeni în care se regăsesc printre altele şi registre cu veniturile şi conturile anuale ale principalelor frăţii meşteşugăreşti, dar și regulamentele de ordine interioară, ce obligau calfele să se perfecţioneze în timpul călătoriei lor prin centrele meșteșugărești, înainte de a se prezenta la examenul de meşter, obligaţii care apar în cărţile de călătorie ale acestora. Anii de ucenicie variau după timp şi greutatea meşteşugului, de la trei, până la cinci ani. După ce candidatul era primit ca ucenic, el trecea de sub autoritatea părintească, sub cea a meşterului. Ucenicul era dator să-şi asculte meşterul în toate chestiunile şi chiar să îl servească şi în lucruriele gospodăreşti. După terminarea uceniciei, acesta primeşte un certificat despre învățătura meșteșugului, numai după aceea era primit în rândul calfelor printr-un ceremonial care se sfârşea cu o masă întinsă. Perfecţionarea în schimb venea din viitoarele călătorii ale calfelor, călătorii care se sfârşeau cu un examen de meşter. Unele bresle îi obligau pe aceştia, ca în călătoriile lor să se abţină de la cerşit sau să călătorească doar în localităţi în care se găsesc meşteri în branşa lui. Cărţile de călătorie, pe care erau scrise obligaţiile calfelor călătoare, cuprindeau printre altele şi semnalmentele posesorului cărţii de călătorie. De obicei, călătoriile în scopul perfecţionării durau între doi şi patru ani, după care urma examenul de meşter, care consta într-o probă practică, o lucrare de măiestrie sau o capodoperă. În cazul croitorilor, examenul consta în arta de a croi şi în aprecierea materialului necesar pentru diferite haine, măcelarii să taie şi să taie o vită sau tâmplarii, care trebuiau să lucreze o masă şi o ladă. Dacă lucrarea meseriaşului corespundea cerinţelor comisiei de examinare, concurentul mai trebuia să plătească o taxă, să dea o masă de meşter. De abia după ce îndeplinea toate aceste condiţii şi depunea jurământul, noul meşter devenea membru al breslei. Frăţiile se extind şi în restul judeţului, la fel ca şi fraţii lor de la oraş într-ale meşteşugului şi în târgurile mari, meşterii încearcă să obţină privilegii de breaslă. La Ghiroc de exemplu, din cauza numărului tot mai mare de meşteri a făcut ca în anul 1819, aceştia să formeze o breaslă mixtă, care număra 16 meserii. La Pâncota, meşterii îşi obţin statutul de breaslă la 13 aprilie 1821, de la împăratul Francisc I al Austriei, care le acordă o diplomă pe pergament în limba latină şi maghiară. În anul 1873, în schimb, printr-o patentă regală se desfiinţează sistemul de bresle, dându-se astfel cale liberă dezvoltării meşteşugurilor la sate. Apar asociaţiile meseriaşilor care asigurau concurenţa liberă în toate domeniile meşteşugăreşti.

https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/11/646x404.jpg?w=150 150w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/11/646x404.jpg?w=300 300w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/11/646x404.jpg 646w" sizes="(max-width: 474px) 100vw, 474px" />https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/11/480x0.jpg?w=150 150w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/11/480x0.jpg?w=300 300w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/11/480x0.jpg 480w" sizes="(max-width: 474px) 100vw, 474px" />https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/11/480x01.jpg?w=150 150w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/11/480x01.jpg?w=300 300w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/11/480x01.jpg 480w" sizes="(max-width: 474px) 100vw, 474px" />https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/11/480x02.jpg?w=123 123w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/11/480x02.jpg?w=247 247w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/11/480x02.jpg 480w" sizes="(max-width: 474px) 100vw, 474px" />https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/11/480x03.jpg?w=150 150w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/11/480x03.jpg?w=300 300w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/11/480x03.jpg 480w" sizes="(max-width: 474px) 100vw, 474px" />