Crucea, semnul distinctiv al credinţei noastre

[Convergențe - Lumina]

Repere şi idei

Pr. Ciprian Florin Apetrei , 06 Octombrie 2017

Creştinismul nu poate fi conceput fără cruce, ea fiind semnul distinctiv al religiei noastre. Iar când zicem cruce, ne gândim în primul rând la crucea lui Hristos, la crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, crucea jertfei Sale. Mântuitorul Iisus Hristos a sfinţit crucea prin sângele Său. În felul acesta, crucea a devenit primul altar creştin pe care Domnul S-a adus pe Sine însuşi ca jertfă pentru păcatele noastre. Puterea Sfintei Cruci vine din legătura ei cu Persoana veşnică a lui Hristos Cel răstignit pe ea şi înviat din morţi. A devenit „semnul Fiului Omului”, care se va arăta când „va veni pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă”, ca să judece lumea, cum ne-a încredinţat El Însuşi.

Sfântul Apostol Pavel scria corintenilor: „Cuvântul crucii este nebunie pentru cei ce pier; dar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Cor. 1, 18). Mai mult ca oricând, astăzi, Sfânta Cruce este pentru noi, creştinii ortodocşi, mijloc de a marca în societatea în care trăim identitatea noastră de mărturisitori ai Jertfei şi Învierii lui Hristos, Dumnezeul nostru, pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Purtăm crucea la gât, o punem pe biserici şi mai mult ca oricând trebuie să o avem în inimi pentru ca acolo să se sălăş­luiască prin Sfânta Împărtăşanie Hristos Care S-a jertfit pentru mântuirea noastră şi a făcut din Cruce, dintr-un element de batjocură, un altar de izbăvire şi mântuire a sufletelor noastre.

Creştinul când se roagă şi când începe orice lucrare în cinstea Bunului Dumnezeu se închină cu semnul Sfintei Cruci, aducându-şi aminte de puterea cea nemăsurată a Celui care a sfinţit Crucea cu scump Sângele Său şi ne-a lăsat-o nouă ca pe o armă nebiruită asupra celui rău, după cum spunem la Taina Sfântului Maslu: „Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat-o nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morţii i-ai sculat şi moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi Învierii”. Când ne însemnăm cu Sfânta Cruce spunem: „În numele Tatălui (la frunte) şi al Fiului (la piept) şi al Sfântului Duh (la ambii umeri), după care, apoi, lăsând mâna în jos, spunem: Amin!”. Când spunem „în numele Tatălui”, înseamnă că îl cinstim pe Dumnezeu Tatăl Atotţiitorul, iar când coborâm mâna la piept şi rostim „al Fiului”, îl preamărim pe Dumnezeu Fiul care S-a coborât pe pământ pentru mântuirea noastră, iar când ducem mâna la umărul drept şi la cel stâng rostind cuvintele „şi al Sfântului Duh”, înseamnă cinstirea pe care o aducem Duhului Sfânt „Domnul de Viaţă Făcătorul”. Astfel, prin însemnarea cu Sfânta Cruce cinstim Treimea cea de o Fiinţă şi nedespărţită: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Dumnezeul nostru.

Crucea este cel mai sfânt simbol al Bisericii noastre. Toate Sfintele Taine se pecetluiesc cu semnul Sfintei Cruci. Preotul binecuvântează în forma crucii. În biserică, toate sunt purtătoare de cruce, în formă de cruce, imprimate cu cruce, sfintele vase, veşmintele preoţeşti, cărţile liturgice, toate. Ea este tiparul care ne îngăduie să înţelegem taina lumii şi a vieţii, este cheie prin care dobândim viaţa veşnică.