cultură şi spiritualitate
RV 22 sep 2017. Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:
Din agenda la zi a Sfântului Părinte
Vineri, 22 septembrie a.c., papa Francisc l-a primit în audiență pe președintele R. Peru, Pedro Pablo Kuczynski, împreună cu soția și suita. Tot vineri, în audiențe succesive la Suveranul Pontif, nunțiul apostolic în Rusia, arhiepiscopul titular Celestino Migliore, și nunțiul apostolic în Indonezia, arhiepiscopul titular Piero Pioppo. În fine, papa Francisc i-a primit în audiență, în Sala Clementină din Palatul Apostolic, pe directorii naționali ai migrațiilor, care participă la reuniunea de lucru organizată de Consiliul Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE).
La papa Francisc, Comisia antimafia a parlamentului italian
”Corupția găsește întotdeauna forme de justificare, prezentându-se drept condiția normală, soluția celui care «se pricepe», calea de parcurs pentru a-și dobândi obiectivele”: a spus papa Francisc în discursul adresat membrilor Comisiei antimafia a parlamentului italian, primiți în audiență joi, 21 septembrie 2017. Pontiful a avut cuvinte de adâncă emoție pentru ”toate persoanele care, în Italia, au plătit cu viața lupta lor împotriva organizațiilor mafiote”, precum magistrații asasinați Rosario Livatino, Giovanni Falcone și Paolo Borsellino. Sfântul Părinte a evidențiat ”criza morală care astăzi poate fi întâlnită în rândul persoanelor și al instituțiilor” și a invitat să se pornească din nou de la inima omului, să se vegheze asupra persoanei umane expusă la ”tentația oportunismului, înșelăciunii și fraudei”, dar și la ”complăcerea de sine și la pretenția de a se face normă a toate și a tuturor”. Papa Francisc a acuzat, în această privință, o ”politică deviată, repliată pe interesele de parte și pe acorduri neclare”. ”Se ajunge, atunci, la a sufoca glasul conștiinței, la a banaliza răul, la a confunda adevărul cu minciuna și la a profita de rolul de responsabilitate publică pe care unul îl îndeplinește”.
Papa Francisc: toleranță zero în cazurile de abuz sexual în dauna minorilor
În Biserică este valabilă ”toleranța zero” în cazurile de abuzuri sexuale în dauna minorilor comise de unii membri ai clerului: a spus papa Francisc primind joi, 21 septembrie 2017, membrii Comisiei pontificale pentru ocrotirea minorilor cu ocazia deschiderii adunării plenare. În discursul său liber, Sfântul Părinte a afirmat că Biserica și-a dat seama târziu de această problemă și ”când conștiința ajunge târziu, mijloacele de rezolvare a problemei ajung târziu”. Dar mulțumită lui Dumnezeu, a continuat, ”Domnul a ridicat oameni profeți în Biserică” pentru a scoate problema la suprafață și a o vedea în față. Pontiful a subliniat că în prezent, la Congregația pentru doctrina credinței, care deține competența asupra cazurilor de abuz, ”există multe cazuri care nu merg înainte” și se caută cooptarea mai multor persoane care să poată studia dosarele. Dacă, apoi, există dovezile unui abuz – a afirmat – acest fapt este suficient pentru a nu accepta recursuri. Nu din aversiune, a explicat Sfântul Părinte, ci doar pentru că persoana care comite acest delict este bolnavă. Dacă se căiește și este iertată, ”după doi ani cade din nou”. De aceea, papa a spus cu determinare că în aceste cazuri ”nu voi semna cererea de grațiere”. În textul înmânat Comisiei pontificale pentru ocrotirea minorilor, papa Francisc și-a exprimat durerea și rușinea pentru abuzurile comise de unii membri ai clerului. În același timp, Sfântul Părinte a întărit credința în acea misiune dedicată celor mai slabi: ”am experimentat o chemare care suntem siguri că vine direct de la Domnul nostru Isus Cristos: să îmbrățișăm misiunea Evangheliei pentru a-i ocroti pe toți minorii și pe adulții vulnerabili”. Ascultând mărturiile victimelor și ale supraviețuitorilor și fiind abuzurile sexuale ”un păcat contrar și în contradicție cu ceea ce învață Cristos și Biserica”, papa Francisc a afirmat angajarea Bisericii și aplicarea măsurilor celor mai puternice față de cei care ”abuzează de fiii lui Dumnezeu”. În fine, papa Francisc și-a exprimat încrederea și deplina convingere că această Comisie va continua să fie un loc în care să fie ascultate cu interes vocile victimelor și ale supraviețuitorilor” pentru că ”avem multe de învățat de la ei și din istoria lor personală de curaj și perseverență”.
@Pontifex: Evanghelia ne invită să-i răspundem lui Dumnezeu
”Evanghelia ne invită mai întâi de toate să-i răspundem lui Dumnezeu care ne iubește și ne mântuiește, recunoscându-l în aproapele”: scrie papa Francisc în mesajul transmis azi pe Twitter de la contul în nouă limbi @Pontifex.
Convenție între Secretariatul pentru comunicare și Societatea lui Isus (iezuiți)
Secretariatul pentru comunicare și Societatea lui Isus (iezuiți) au semnat o Convenție prin care iezuiții s-au angajat să slujească Biserica în noul context al comunicării. Ceremonia de semnare a Convenției a avut loc joi, 21 septembrie 2017. ”Semnarea Convenției are loc la câteva zile după împlinirea vârstei de o sută de ani din partea pr. Antonio Stefanizzi”, a subliniat prefectul departamentului pentru comunicare, mons. Dario Edoardo Viganò. Preotul iezuit centenar, a remarcat mons. Viganò, ”a fost director Radio Vatican în anii Conciliului Vatican II, un eveniment care trebuia prezentat persoanelor care nu cunoșteau nici latina, nici teologia. Din acest punct de vedere, pr. Stefanizzi a parcurs modelul «user first», care acordă o atenție prioritară beneficiarilor comunicării, un model care astăzi se află în centrul reformei mass-media voită de papa Francisc. Pr. Stefanizzi” – a remarcat mons. Viganò – ”a știut să medieze între ceea ce se întâmpla în aula conciliară și ceea ce era necesar ca lumea să cunoască, cu scopul de a evita o dublă lectură, din interior și din afara Conciliului, evidențiată de mai multe ori atât de papa Benedict al XVI-lea, cât și de papa Francisc”.
Roma. Oamenii fără adăpost nu mai pot sta peste zi în zona bazilicii Sfântul Petru
Cu privire la mutarea persoanelor fără adăpost care stăteau în zona Pieței Sfântul Petru, ținând cont de lecturile diferite efectuate de mass-media, directorul Sălii de presă a Sf. Scaun, dr. Greg Burke, a clarificat că, după verificările făcute cu Jandarmeria Vaticanului, măsura a fost adoptată din motive de securitate și bun simț, pornind de la faptul că în timpul orelor de peste zi oamenii fără adăpost lasă nesupravegheate genți, pachete și alte lucruri, care nu pot fi controlate în prezența unei mari mulțimi de oameni. Din aceste motive, cei fără adăpost au fost invitați ca pe timpul zilei să-și ducă lucrurile în altă parte și să nu se stabilească pe coridoarele acoperite, în timp ce se pot întoarce fără probleme pe timpul nopții, când în jurul Pieței San Pietro numărul persoanelor este mult mai redus, iar forțele de ordine își pot îndeplini misiunea de a oferi siguranță și liniște.
Aici, emisiunea zilei:
(rv - A. Dancă)
Numar de steaguri: 273
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Steaguri lipsa: 33
1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)
2 state au peste 20,000 clickuri (Italia, Germania)
4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, Ungaria, Spania,, Marea Britanie,)
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Canada, )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
20 state au un click
1.EDITURA HOFFMAN
https://www.editurahoffman.ro/
2. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1
4.ANTICARIAT UNU
https://www.anticariat-unu.ro/wishlist
5. PRINTRE CARTI
6. ANTICARIAT ALBERT
7. ANTICARIAT ODIN
8. TARGUL CARTII
9. ANTICARIAT PLUS
10. LIBRĂRIILE:NET
https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452
https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top
14. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
15.OKAZII
https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150
16. ANTIKVARIUM.RO
17.ANTIKVARIUS.RO
18. ANTICARIAT URSU
https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home
19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS
20. EDITURA SPANDUGINO
21. FILATELIE
22 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
23.LIBREX
https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom
24. LIBMAG
https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/
https://www.libris.ro/account/myWishlist
http://magiamuntelui.blogspot.com
27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
28.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
29.IDEEA EUROPEANĂ
https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/
30. SA NU UITAM
31. CERTITUDINEA
32. F.N.S.A
https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera
2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii
12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.
© 2024 Created by altmarius. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius