23 August şi ironia Istoriei - Început cu scandal, sfârşit cu butaforie

[altmariusistoric]

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/foto-23-august-si-...

Autor Adrian Cioroianu

Ziua  care a fost, vreme de 40 de ani, sărbătoare naţională a României şi care teoretic simboliza unirea tuturor românilor sub semnul unui scop suprem (făurirea societăţii socialiste şi înaintarea spre comunism) a început, de fapt, ca o zi a discordiei. În 1945, la prima aniversare a lui 23 August, regele Mihai şi prim-ministrul Petru Groza s-au boicotat reciproc:regele tocmai ceruse demisia cabinetului, iar premierul refuzase – rezultând astfel episodul pe care istoria îl numeşte „greva regală” (august 1945-ianuarie 1946).

23 august a devenit zi naţională în 1948, după abdicarea forţată a regelui – dar instrumentalizarea ei politică începuse din 1946, când PCR şi aliaţii săi de conjunctură şi-au impus monopolul asupra acestei date, folosind-o ca piesă în campania propagandistică ce pregătea alegerile din noiembrie acel an (foarte probabil, cea mai mare fraudă electorală din istoria ţării).

Click aici pentru o galerie foto a momentelor principale surprinse la aniversările de 23 August

Până în 1955, parada de 23 august a stat sub semnul portretelor legitimatoare ale lui Marx, Lenin şi Stalin. Defilarea însăşi era copiată după modelul tutelar al lui 7 Noiembrie sovietic:elita de partid şi invitaţii săi asistau la tribună, iar prin faţa lor curgeau, valuri-valuri, cu o bucurie mimată (şi agitând pancarte, steaguri şi portrete ale liderilor), detaşamentele de oameni ai muncii, soldaţi şi tineri şcolari.

Astăzi, chiar şi aceste imagini ale tribunei oficiale oferă informaţii interesante:diferitele personaje apăreau şi dispăreau în funcţie de graţia (sau dizgraţia) de care ei aveau parte în raport cu partidul – vezi cazurile „tovarăşului de drum” Gheorghe Tătărescu sau comunistului Lucreţiu Pătrăşcanu (cei doi dispar din imagini începând cu 1948), la fel cum Ana Pauker, Iosif Chişinevschi  ş.a. vor deveni invizibili de-a lungul anilor ’50.

După ce, în 1956, recent decedatul Stalin era demitizat prin „discursul secret” al lui Hruşciov, efigia „părintelui popoarelor” va dispărea şi ea de pe frontispiciul tribunei – locul ei fiind luat de stema RPR/RSR (vezi imaginea din anul 1965). Dar, în deceniul următor, un uriaş tablou cu Nicolae Ceauşescu îi va lua locul – şi o altă echipă, cu alţi invitaţi, va primi „elogiile” maselor chemate la defilare.
De-a lungul celor patru decenii, 23 August a avut „legende” diferite. La început, (din 1948 şi până la finele anilor ’50) ea celebra „eliberarea ţării noastre de către eroica armată sovietică”. Apoi, în anii ’80, o altă explicaţie s-a impus:această zi devenise începutul „marii revoluţii sociale şi naţionale, antifasciste şi antiimperialiste”.

Începută printr-un scandal politic în 1945, 23 August a sfârşit, în 1989, într-o butaforie:Nicolae Ceauşescu şi echipa lui au privit atunci defilarea din balconul drapat cu tapiserii al unei clădiri de pe cheiul Dâmboviţei (ce urma să adăpostească un uriaş muzeu al partidului). Clădirea era atunci neterminată – la fel cum este şi azi, când ea va deveni, foarte probabil, un mall – adică un altar al consumismului capitalist. Un semn că Istoria – chiar şi cea a sărbătorilor comuniste – rămâne ironică.