10 august 1793: Se deschide Muzeul Luvru

[altmariusistoric2]

Un palat... de expoziție

https://publimix.ro/blog/arta-cultura/1793-Luvru

La 10 august 1793, Palatul Luvru, situat pe cheiul drept al Senei, și-a deschis porțile pentru publicul larg, fiind transformat în muzeu. Vreme de 600 de ani, Luvrul fusese un simbol al bogăției, puterii și decadenței monarhiei franceze. Confiscarea și restituirea sa către publicul larg, sub formă de muzeu, întruchipa valorile egalitarismului promovat de proaspăta Revoluție, care începuse în 1789. Astăzi, este un reper cultural cunoscut în lumea întreagă. În cei 210.000 m², dintre care 60.600 m² destinați expozițiilor, vizitatorilor li se înfățișează mai bine de 70.000 de piese și 11.000 de ani de istorie. Pentru a înțelege de ce anual 8 milioane de oameni aleg să vină aici, dând de lucru celor 2.000 de angajați care gestionează muzeul, trebuie să aruncăm o privire asupra mărețului său trecut...

La trecutu-ți mare...

Luvrul a prins viață către finalul secolului al XII-lea, când Filip al II-lea (Philippe Auguste), primul cap încoronat care și-a luat titulatura oficială de rege al Franței, a început construirea unei fortărețe. Zona aleasă se afla situată pe malul Senei și reprezenta, pe atunci, marginea vestică a Parisului. Rolul acestei construcții era defensiv, pentru a apăra capitala de atacurile din Nord. Edificiul era prevăzut cu câte un bastion la fiecare colț, era înconjurat de un șanț cu apă și avea în mijloc un turn de apărare masiv, înalt de 30 de metri. Astăzi, vizitatorii pot vedea vestigiile acestei fortărețe medievale, în sala consacrată secolului al XIII-lea, numită Salle Basse.

Muzeul Ermitaj, un paradis pentru colecțiile de artăColecțiile de artă din Muzeul Ermitaj, ale cărui baze au fost puse de împărăteasa Ecaterina, adăpostesc unele din cele mai frumoase opere de artă din lume

Domnia lui Filip s-a dovedit prosperă, iar orașul s-a extins. Astfel, în secolul al XIV-lea, s-a considerat necesar să fie ridicate alte ziduri de apărare, pe noile limite ale capitalei, departe de zona unde fusese ridicată fortăreața ce va sta la baza palatului regal de mai târziu.

Fortăreața Luvru în timpul lui Phillipe Auguste [sursa foto: pintrest.com]

Carol al V-lea a modificat design-ul original al clădirii în secolul al XIV-lea, dar Războiul de 100 de ani a schimbat ordinea priorităților și planurile monarhului de a reamenaja Luvrul au rămas nefinalizate. Regii care l-au succedat au preferat alte reședințe, iar palatul de pe malul Senei a căzut în dizgrație. Asta pînă în 1527, când Francisc I a ordonat ca vechea structură militară să fie demolată, pentru a construi în loc un edificiu demn de perioada Renașterii.

Luvrul în 1380, în timpul domniei lui Carol al V-lea [sursa foto: wikipedia.org]

Francisc era cu adevărat un monarh renascentist: poet amator, om de litere, a contribuit la standardizarea limbii franceze. A fost primul rege european care a stabilit relații diplomatice cu Imperiul Otoman. În calitate de patron al artelor, l-a susținut pe Leonardo da Vinci, convingându-l să se mute în Franța. La Luvru, Francisc a dat startul unei expansiuni care avea să dureze încă o sută de ani. Zeci de aripi noi și clădiri separate au fost ridicate, majoritatea fiind proiectate de cei mai vestiți arhitecți ai vremii. Ulterior, toate aceste corpuri de clădire au fost unite prin galerii și pavilioane, care conferă fațadei aspectul unitar de azi.

Paris a devenit buricul pământului în 1889, la Expoziția UniversalăExpoziția Universală de la Paris, din 1889, prezintă în premieră invenții istorice precum gramofonul și lansează în circuit una din marile vedete franceze: Turnul Eiffel

Mărire și decădere

Dezvoltarea palatului, sub supervizarea arhitectului Pierre Lescot, a continuat și după moartea lui Francisc, în timpul domniilor lui Henric al II-lea și Carol al IX-lea. Aproape fiecare rege francez a mai adăugat cîte ceva construcției. Cel mai pregnant și-au pus amprenta asupra Luvrului Ludovic al XIII-lea și Ludovic al XIV-lea, în secolul al XVII-lea. Ambii conducători au îmbogățit tezaurul artistic al Coroanei, adăugând noi comori. Ludovic al XIV-lea a achiziționat toate colecțiile regelui englez Carol I, după ce acesta a fost executat în timpul Revoluției engleze. Însă, tot el a părăsit aceasă reședință regală, pentru aceea mai luxoasă, pe care o construise la Versailles și pe care o considera mai potrivită pentru renumele său de Regele Soare.

Ludovic al XIV-lea - Regele SoareLudovic al XIV-lea a fost un rege cu o personalitate puternică și a marcat istoria Franței și a Europei, prin realizări dar și prin excese

În prim plan grădinile și palatul Tuileries. Acesta a reprezentat reședința regală și imperială a monarhilor francezi, de la Henric al IV-lea la Napoleon al III-lea, până la distrugerea sa din timpul Comunei din Paris în anul 1871 [sursa foto: wikipedia.org]

Iluminismul a deschis mintea oamenilor și a ridicat nivelul pretențiilor. Tot mai multe voci cereau expunerea publică a colecțiilor regale. Odată cu mutarea Curții la Versailles, Luvrul a rămas oarecum abandonat, iar acele pavilioane care erau totuși, deschise, găzduiau diverse grupări culturale, alcătuite din pictori, sculptori sau scriitori. După mai bine de un secol, alți regi ai Casei de Bourbon și-au revărsat mărinima asupra palatului și Luvrul a înflorit din nou. Debutul Revoluției franceze, în 1789 a condus la întemnițarea familiei regale în Palatul Tuileries. Nou creata Adunare Națională a decis ca fostul sediul al monarhiei să fie predat guvernului revoluționar, pentru a fi transformat în muzeu național, deschis publicului larg.

Mizerabilii, cartea unor vieți purtate de destin

La 10 august 1793, s-au deschis porțile Marii Galerii pentru ca cele 500 de exponate, în mare parte confiscate de la familia regală și de la nobilii francezi, să poată fi admirate de toată lumea. Însă povestea Luvrului mai are încă multe capitole...

Opere de colecție

Printre comorile Luvrului se numără și o serie de creații ale lui Leonardo da Vinci. Prietenia dintre regele Francisc I și marele artist a îmbogățit colecția monarhului francez cu opere de valoare inestimabilă, inclusiv cu celebra Gioconda. Se spune că Francisc a stat lângă patul în care Leonardo și-a dat ultima suflare și a achiziționat tabloul de la unul din asistenții maestrului, după moartea acestuia, în 1519. Oricum, în loc să se odihnească pe pereții de la Luvru, pânza a fost plimbată între alte proprietăți regale, de la Fontainebleau la Versailles.

Mona Lisa la Luvru, în anul 1910, fotografie de Louis Beroud [sursa foto: pintrest.com]

Doar după căderea monarhiei și deschiderea muzeului, Luvrul avea să devină domiciliul stabil al Mona Lisei. Cu câteva notabile excepții, însă. Când Napoleon Bonaparte a preluat puterea, și-a dorit ca Gioconda să împodobească zidurile propriului dormitor. În timpul războiului franco-prusac și în decursul celui de-al doilea război mondial a fost ascunsă într-un loc secret, din motive de siguranță.

Iar în 1911, a trăit aventura vieții sale, fiind răpită de pe peretele Luvrului de un infractor italian, care a declarat că singurul lui scop a fost să repatrieze pictura în țara lui da Vinci. Vreme de doi ani, vizitatorii au fost întâmpinați de o pată albă pe locul înnobilat altă dată de misteriosul zâmbet. Capodopera a fost recuperată și nu și-a mai părăsit reședința în următorii 50 de ani, până când prima doamnă a Americii, Jacqueline Kennedy, i-a convins pe oficialii francezi să îi permită efectuarea unui turneu prim muzeele din New York și Washington. Evenimentele la care a participat diva lui Leonardo s-au bucurat de un succes imens, fiind considerate primele expoziții "blockbuster".

Arta la putere

Luvrul a fost supus capriciilor celor care decideau soarta țării în diverse momente ale istoriei. Napoleon a ținut ca muzeul să îi poarte numele. În scurt timp, Musée Napoleon abunda de noi exponate, "rechiziționate" de armată, din toate țările cucerite. Spre Paris veneau sute de picturi și sculpturi, inclusiv un set antic de cai din bronz, de pe fațada Basilicii San Marco din Veneția. Planul era ca aceștia, împreună cu o altă statuie ecvestră care împodobise poarta Brandenburgdin Berlin, să devină ornamente ale unui arc de triumf construit în afara Luvrului.

Arcul de Triumf, traseu în timp, de la Roma la ParisArcul de Triumf din Paris, comandat de Napoleon Bonaparte a devenit azi un simbol pentru francezi, dar și o lecție de istorie, comemorând cele mai importante momente din trecutul țării

După căderea lui Napoleon, în 1814, peste 5.000 de obiecte de artă au fost returnate posesorilor de drept, iar muzeul și-a reluat numele original. Cu toate acestea, colecția de antichități egiptene de astăzi îi datorează lui Napoleon o bună parte din exponate. Un alt Napoleon, al III-lea, a mai adăugat două aripi, finalizând complexul muzeal în 1857.

Se crede că muzeul e bântuit de fantoma unei mumii, pe nume Belphegor. Și Grădinile Tulleries din vecinătate ar fi, se pare vizitate de fantoma unui personaj îmbrăcat în roșu.

După 130 de ani, o altă mare armată călca Europa în picioare, de această dată îndreptându-se către Franța. Muzeografii de la Luvru au pregătit în mare viteză evacuarea a zeci de mii de opere de artă. Prima la plecare a fost chiar Mona Lisa, urmată rapid de aproape toate piesele valoroase și transportabile. Zeci de camioane și-au purtat prețioasa încărcătură către castele private din zone izolate ale Franței. După ce naziștii au ocupat Parisul, au ordonat ca Muzeul Luvru să fie redeschis. Însă acolo nu mai era nimic de văzut, galeriile erau goale și în sălile pustii mai rămăseseră doar câteva sculpturi stinghere, prea grele pentru a fi mutate.

Venus din Milo și restul operelor au fost evacuate din Luvru înainte ca naziștii să ocupe Parisul [sursa foto: twitter.com]

Nemții, cu spiritul practic specific, au transformat palatul în centru de selecționare și expediere către Germania a operelor de artă confiscate de la francezi, mai ales de la evreii din Franța. Șase încăperi mari au fost alocate acestei operațiuni de jefuire. Nu departe, un alt muzeu, Jeu de Paume, era supus unei grozăvii chiar mai mari ca proporții. Sub comanda lui Herman Goering, mii de capodopere au fost "procesate" aici, fiind marcate pentru a intra direct în colecțiile private ale liderilor naziști.

Picasso și revoluția în artă

În același timp, anumite lucrări, considerate "imorale", inclusiv unele semnate Picasso sau Salvador Dalí, erau vândute unor colecționari non-germani sau chiar arse în public, așa cum s-a întâmplat 1942. Mulțumită unui curator îndrăzneț, care a acționat ca agent dublu, multe din piesele care au trecut pe la Jeu de Paume au fost ulterior recuperate.

În Luvru există nenumărate rute oficiale recomandate pentru a-i ajuta pe vizitatori să se descurce în imensul muzeu. Ruta Codul lui Da Vinci urmează traseul parcurs de personajele cărții și filmului cu același nume, profesorul Robert Langdon şi Sophie Neveu.

Pacea a adus și muzeului o binemeritată perioadă de prosperitate. În anii 1980 și 1990, muzeul a fost supus unei operațiuni complexe de restaurare. Lucrări moderne s-au alăturat tezaurului existent și mii de metri pătrați de expoziții noi au îmbogățit zestrea palatului. Arhitectul chinez I.M. Pei a construit o piramidă de sticlă și oțel în centrul Curții lui Napoleon. Monumentul a stârnit admirația unora și revolta altora, însă, în timp, s-a alăturat simbolurilor care definesc acest spațiu. În 1993, pe când muzeul aniversa venerabila vârstă de 200 de ani, o aripă reconstruită, ocupată anterior de ministrul francez al finanțelor, a fost deschisă pentru public. Momentul a marcat prima dată în care întreaga clădire a Luvrului a fost dedicată activității muzeale.

Cocoșatul de la Notre Dame, cartea care construiește o poveste nemu...Quasimodo și Esmeralda, personajele care, prin destinul lor tragic, l-au ajutat pe Victor Hugo să ofere o soartă mai bună catedralei Notre Dame

Istorie, cultură, religie, artă, mărire, glorie, civilizație, evoluție, acestea sunt valorile pe care le adăpostește unul din cele mai mari muzee ale lumii. O plimbare prin sălile și pe culoarele sale e o călătorie prin devenirea noastră ca ființe umane, o experiență care ne va face să privim viața cu alți ochi, o sursă de inspirație pentru fiecare dintre noi.

Referințe:

history.comhistory.com