Seneca - Despre binefaceri II

[altmariusideea]

Adevărul este că eu nu aşez nici o piedică în calea binefacerilor; cu cît sînt mai multe şi mai importante, cu atît sînt mai lăudabile. Este însă nevoie de judecată; căci nimeni nu poate păstra în suflet cele dăruite la întîmplare şi necugetat. De aceea, dacă cineva îşi imaginează că formulînd regulile acestea noi vrem să facem mai strîmte hotarele generozităţii şi să-i deschidem un spaţiu mai puţin întins, atunci chiar că mi-a auzit sfaturile greşit. Căci ce altă virtute putem slăvi mai mult? Ce altă virtute sprijinim noi mai mult? Cine este în stare să dea asemenea sfaturi mai mult decît noi, care voim să consfinţim o legătură a întregului neam omenesc?

Despre ce este vorba? De vreme ce nici o strădanie a spiritului nu este lăudabilă, chiar izvorîtă dintr-o voinţă dreaptă, decît dacă o schimbă cumpătarea în virtute, eu nu accept ca generozitatea să se transforme în risipă. Doar atunci este primită o binefacere cu bucurie şi cu palmele deschise spre cer, cînd raţiunea face ca ea să ajungă la cei demni, nu purtată în voia întîmplării sau a unui impuls nechibzuit al gîndului; o binefacere pe care să o poţi arăta şi să o porţi ca pe un sigiliu. Numeşti tu oare binefaceri faptele pe care autorul lor se ruşinează să le recunoască? Cu cît sînt însă mai plăcute cele pe care le purtăm în străfundul sufletului, de unde nu pot niciodată ieşi, cînd plăcerea pe care ne-o provoacă sporeşte odată cu gîndul la cel ce ni le-a dăruit, mai mult decît la ce anume am primit!

Crispus Passienus obişnuia să spună că de la unii oameni prefera să primească respect şi nu vreun dar, de la alţii prefera să primească un dar şi nu respectul; şi adăuga exemple: „Prefer, spunea el, respectul divinului Augustus, prefer darul lui Claudius.” Eu unul cred că nu trebuie niciodată să căutăm un dar de la o persoană pe care nu o respectăm. Şi atunci? Nu trebuia să primească un dar de la Claudius, dacă îl oferea? Ba da, dar aşa de parcă ar fi venit de la soartă, despre care ştiai prea bine că în momentul următor putea deveni rea. Şi de ce să deosebim cele două situaţii întreţesute?

Un dar nu este o binefacere dacă îi lipseşte partea cea mai importantă – faptul că a fost dăruit în semn de respect: altfel, chiar cînd darul este o mare sumă de bani, dacă este lipsit de judecată sau de o voinţă dreaptă, nu este atît o binefacere, cît un tezaur. Sînt multe la număr cele pe care se cuvine să le primim fără să ne simţim îndatoraţi. Ramîi cu bine.

Seneca