Johann Wolfgang von Goethe este una dintre cele mai de seamă personalități a culturii universale, cu un impact enorm în literatură, știință și artă. Născut pe 28 august 1749 în Frankfurt, Goethe s-a bucurat de celebritate de la doar 25 de ani datorită primului său roman, “Suferințele tânărului Werther”, rămas în istorie ca una dintre lucrările de influență în mișcarea Romantică din literatură. Succesul i-a deschis numeroase oportunități în cercurile elitiste, ajungând chiar în grațiile prințului Duke Karl August of Saxe-Weimar. Astfel, a ocupat funcția de ministru financiar, timp în care a depus un efort considerabil pentru a oferi populației sărace resursele financiare și proviziile de hrană necesare.

Operele lui Goethe ilustrează cu acuratețe atmosfera societății de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Acestea relevă atât conflictele sângeroase, cât și perioada fructoasă traversată de literatură, arte, domeniile științei. Era citit cu înfocare de Napoleon, iar intelectualii momentului aveau un mare respect pentru acesta.

“Goethe: Viața ca o operă de artă”

Însă, pentru Goethe succesul nu a fost de ajuns, dorindu-și să aibă o viață la fel de interesantă precum cea a personajelor sale. Acest aspect mai puțin cunoscut de către public este dezbătut în biografia intitulată “Goethe: Viața ca o operă de artă”, semnată de către Rüdiger Safranski. Realizată pe baza scrisorilor, jurnalelor și carnetelor lăsate în urmă de Goethe, biografia ne arată că cea mai mare capodoperă a scriitorului german a fost chiar viața sa.

În plus, Goethe a avut o contribuție semnificativă în lumea artelor, dezvoltând o teorie a culorilor în care definește culorile complementare. Intitulată “Roata culorilor”, teoria ilustrează 6 nuanțe simetrice – verde, roșu, portocaliu, galben, albastru, mov. Caracteristica este determinată de poziția pe roată, astfel, o culoare formează o pereche cu cea aflată in sensul opus acesteia. Verdele este complementar cu roșu, albastru cu portocaliu, galben cu mov, iar teoria se aplică tuturor nuanțelor derivate din ele. De asemenea, Goethe a mers mai departe, atribuind culorilor temperamente și caracteristici umane. De exemplu, roșu înseamnă frumusețe, galben bunătate, iar portocaliu noblețe. Acest sistem complex al culorilor este folosit și în zilele noastre, regăsindu-se în toate formele artistice, de la pictură, desen la design vestimentar chiar și web design.

Cu șase luni înainte să se stingă din viață, Goethe a vizitat împreună cu nepoții săi un refugiu montan unde și-a regăsit pe un perete poezia scrijelită în tinerețe. A fost un moment emoționant, desprins parcă din romanele sale:

“Peace lies over
All the peaks
In all the trees
You sense
Hardly a breath;
The little forest birds fall silent.
Wait, and soon
You too will rest.”