Accesul la această peșteră, este posibil și cu autoturismul, pe drumul forestier Bălăleasa-Valea Seacă, până la cantonul silvic din Valea Cetăților, de unde deplasarea se face pe jos, aproximativ încă aproximativ 1,5 km.
Intrarea în interior peșterei, se face pe o scară de lemn. Peștera este compusă din două săli și anume Sala Mare, cu o înălțime de 46 metri și o lungime de 68 metri, adăpostește în mijloc un impresionant ghețar, care are circa 25.000 m³. Acest ghețar este al treilea ca mărime, după cel de la Scărișoara și Borțig. Bolta Sălii Mari este parțial deschisă printr-o fereastră largă, prin care în timp, au căzut trunchiuri de copaci, care au fost prinse în masa ghețarului.
În partea opusă intrării în Sala Mare se află mai multe grupuri de stalagmite, pe care se răsfrâng razele soarelui și provoacă niște reflexii scânteietoare, iar aceste reflexii au dat numele peșterii: ,,Focul Viu”. Fereastra deschisă în tavan, favorizează acumularea de aer rece, iar lipsa unei ventilații menține aerul rece în interiorul cavității, permițând astfel existența ghețarului pe parcursul întregului an. În spatele stalagmitelor se află o galerie care duce spre Sala Mică, care, la rândul ei, conține mai multe formațiuni de stalagmite.
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera 2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii 12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius