Împlinirea şi sărbătorirea a 500 de ani de la sfinţirea bisericii Mănăstirii Curtea de Argeş(1517-2017) au o semnificaţie spirituală profundă, anticipată deja în vechea legendă a Meşterului Manole, şi anume că o elevaţie artistică, aici în sensul de capodoperă arhitecturală, se realizează prin talent şi sacrificiu. Însă valoarea dăruirii de sine jertfelnice pentru realizarea capodoperei transcende dimensiunea timpului şi a spaţiului în care a fost creată aceasta, printr-o mutare a valorii în planul eternităţii. În această privinţă este semnificativ şi hramul acestei biserici, şi anume sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. În troparul acestei sărbători se spune: „Întru naştere fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi, cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre”. Aşadar, Maica Domnului trece prin moarte ca orice om muritor, dar nu rămâne în moarte ca stricăciune a trupului, deoarece ea este ridicată, în mod tainic şi minunat, la cer de către Fiul ei, aşa cum se spune în cărţile noastre liturgice. Prin vocaţia ei de-a purta pe braţele sale pe Pruncul Iisus Hristos şi a-L arăta lumii, Maica Domnului este icoana vie a Bisericii (figura ecclesiae), „Biserică sfinţită şi Rai cuvântător”, cum spun Sfinţii Părinţi ai Bisericii.
Taina Adormirii Maicii Domnului, ca trecere prin moarte şi apoi mutare cu sufletul şi cu trupul la viaţa veşnică, adică la Hristos Cel ce a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25), cuprinde în sine vocaţia însăşi a Bisericii lui Hristos, care prin toată lucrarea ei duhovnicească ridică pe oameni din moartea sufletelor pricinuită de păcat şi îi pregăteşte pentru mutarea sau mutaţia existenţială definitivă de la viaţa pământească trecătoare la viaţa cerească veşnică, prin învierea de obşte sau universală.
În acest sens, scopul zidirii sau înălţării unei biserici este tocmai înălţarea spirituală a omului, prin rugăciune, şi pregătirea lui pentru mutaţia pascală definitivă de la viaţă pământească trecătoare la viaţa cerească eternă.
În această perspectivă, frumuseţea arhitecturii, a sculpturii, a picturii, a iconostasului, a veşmintelor şi obiectelor liturgice din biserică reprezintă o chemare permanentă la căutarea frumuseţii negrăite şi netrecătoare a slavei Împărăţiei cerurilor, a Noului Ierusalim (cf. Apocalipsa, capitolul 21). De altfel, la sfinţirea unei biserici ortodoxe se cântă: „Luminează-te, luminează-te Noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit”.
Cu alte cuvinte, biserica de zid zveltă, frumos construită şi frumos împodobită simbolizează, aşa cum spunea, în secolul al VIII-lea, Sfântul Gherman al Constantinopolului, „cerul pe pământ”, pentru a înălţa spiritual, prin rugăciune, pe pământeni la viaţa cerească.
Timp de 500 de ani, biserica Mănăstirii Curtea de Argeş, devenită mai recent (2009) Catedrală Arhiepiscopală, a dăinuit, ca o „poartă a cerului”, aşezată „pe un picior de plai”, ca „o gură de rai”, deşi a trecut prin multe încercări şi greutăţi. Fiind o corabie a mântuirii care a străbătut valurile adesea învolburate ale istoriei, această biserică rămâne permanent un simbol major al credinţei şi spiritualităţii, al creativităţii şi demnităţii poporului român. Să o preţuim ca pe o carte de identitate a sufletului românesc!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj inaugural al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul sesiunii comemorative a Academiei Române dedicatăîmplinirii a 500 de ani de la întemeierea Mănăstirii Curtea de Argeş, luni, 3 iulie 2017.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius