altmarius

cultură şi spiritualitate

Agenda de concert

 
Publicat: luni, 12 Iunie 2017 , ora 14.45 
 
Seria de concerte SoNoRo Conac din luna iunie se va încheia săptămâna aceasta, cu concertele de la Biserica Fortificată din Cincșor, Castelul Kalnoky din Micloșoara și Castelul Daniel din Tălișoara.

Concertele SoNoRo Conac se vor relua în luna septembrie.

Joi, 15 iunie, de la ora 18:30, va avea loc la Biserica Fortificată Cincșor, din județul Brașov, un recital al Variațiunilor Goldberg de Johann Sebastian Bach, în interpretarea artiștilor Daniel Rowland (vioară), Răzvan Popovici (violă), Justus Grimm (violoncel) și Stian Carstensen (acordeon).

Concertul va fi urmat de un cocktail.

Biserica Fortificată din Cincșor datează din secolul al XIII-lea și a fost inițial o bazilică romanică, cu hramul sfinții apostoli Petru și Pavel. În secolul al XV-lea se va transforma în biserică gotică și tot atunci va fi fortificată, cu patru turnuri, șanț de apă și drum de strajă. Altarul bisericii datează din 1868 și este decorat cu un tablou semnat de pictorul Carl Dörschlag. Amvonul este decorat în stil Empire, iar orga barocă, veche din 1805, este semnată de artistul Samuel Mätz.

Fosta școală și parohie evanghelică din Cincșor formează împreună cu Biserica Fortificată un ansamblu istoric tipic pentru fostele sate săsești din Transilvania. Școala, construită în stil Art Nouveau, la începutul secolului trecut, și fosta casă parohială, datând din secolul XVI, au fost reabilitate și transformate în Casele de Oaspeți din Cincșor, un spațiu ce pune laolaltă tradiția și cultura și oferă posibilitatea de a explora zonele turistice înconjurătoare și stilul de viață local.

Sâmbătă, 17 iunie, de la ora 17.00castelul Kalnoky din Micloșoara (Covasna), recent devenit Muzeu al Vieții Transilvănene, va "prinde viață", pentru că va găzdui primul eveniment cultural din ultima sa jumătate de secol: concertul SoNoRo Conac, cu un program muzical alcătuit din lucrări de Ludwig van Beethoven, Ernst von Dohnányi, Franz Schubert, Carl Maria von Weber și Zoltán Kodály. Concertul va fi urmat de un cocktail.

În aceeași seară și în același loc, invitații vor putea lua cina la castel, alături de o familie de nobili. Contele și contesa Tibor și Anna Kalnoky organizează la castel seara caritabilă "Un castel prinde viață", în care vor ghida oaspeții într-un tur special, apoi îi vor invita la cină, în același decor. Scopul serii este de a strânge fonduri pentru a sprijini funcționarea acestei importante și unice atracții culturale din zonă. Muzeul are și un important rol social pentru comunitatea locală. Prețul serii este 300 lei, iar rezervări se pot face la comunicare.kalnoky@gmail.com.

Seria de concerte SoNoRo Conac din luna iunie se va încheia duminică, 18 iunie, cu un matineu la Castelul Daniel din Tălișoara.

Castelul Daniel din Tălișoara a fost construit in prima jumatate a secolului XVII de Daniel Mihály, capitanului adjunct al tinutului Trei Scaune, și soția sa, contesa Haller Judit. Construcția a fost ridicată pe moșia primită în dar de la Bethlen Gábor și poartă amprenta stilului renascentist, specific arhitecturii multor reședințe din această zonă a Transilvaniei.

În sec XIX, castelului i se va ridica o nouă aripă, în stil clasicist. Aici pot fi întâlnite elemente de arhitectură purtând blazonul familiei, o lebădă cu gâtul săgetat, sculptat în teracotă, alaturi de inițialele fondatorilor și deviza familiei: "Deus Providebit/Anno 1669" ("Dumnezeu va purta de grijă/anul 1669").

În perioada comunistă castelulului i s-au dat întrebuințăti improprii, ceea ce a condus la deteriorarea sa. În anul 2008, Castelul Daniel a fost cumpărat de familia Racz și transformat în hotel, după un lung și atent proces de reabilitare. Frescele originale și alte elemente arhitectonice valoroase ale domeniului pot fi întâlnite în fiecare dintre cele opt camere, fiecare cu o poveste ce ține de istoria zbuciumată a domeniului.

După concert, Castelul Daniel organizează un brunch, cu produse tradiționale din zonă, reinterpretate. Taxa de brunch este 85 ron, iar inscrierile se fac laoffice@danielcastle.ro.

Accesul la concertele SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la:mariaclara@sonoro.ro sau 0741.190.470.

Programul seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac sunt disponibile pe: conac.sonoro.ro

Despre SoNoRo Conac

În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect - SoNoRo Conac- , care își dorește, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României și a susținut concerte în clădiri de patrimoniu precum Castelul Bran, Conacul Petre P. Carp, de la Țibănești, Palatul Teleki, de la Gornești, Conacul Udriște-Năsturel, de la Herești. În 2014, SoNoRo Conac a desfășurat concerte în clădiri de patrimoniu din toată țara, printre care Vila Dobrușa din Drăgășani, Casa Avramide din Tulcea, Conacul Bellu din Urlați, Conacul Cuza de la Ruginoasa, Conacul Hagianoff - Manasia, Sinagoga din Bistrița, Castelul Corvinilor din Hunedoara. În 2015, concertele SoNoRo Conac au fost găzduite de Biserica Evanghelică din Herina, Catedrala Romano-Catolică din Alba-Iulia, Biserica fortificată din Viscri, Casa Boema din Cluj-Napoca, Castelul Károlyi-Sala Cavalerilor din Carei, Colegiul Național "Moise Nicoară" din Arad. Printre concertele din 2016 le amintim pe cele de la Castelul Gyulay Ferencz din Mintia, Casa cu Blazoane, Chiojdu, Casa de Oaspeți a Prințului de Wales, Valea Zălanului, și Cetatea Făgăraș.

SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate - clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.

SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal - BRD - Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România. 

Sponsor principal: BRD - Groupe Société Générale

Partener principal: IQOS

Mașina oficială oferită de: BMW

Parteneri: Asociația Arché, Ordinul Arhitecților din România, Institutul Național al Patrimoniului, Illy, Avincis, Media Image, Palatul Culturii din Iași, Castelul Kalnoky de la Micloșoara, Castelul Daniel din Tălișoara, Biserica Fortificată din Cincșor, Carul cu Bere, București, Conacul Alexandru Marghiloman, din Buzău, Castelul Sturdza din Miclăușeni, Conacul Komaromi, de la Otomani, Cetatea din Oradea, Conacul Neamțu, din Olari, Școala Centrală, București, Muzeul Național "George Enescu", Secția Dumitru și Alice Rosetti Tescanu, din Tescani.

Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Casa Lux, Marie Claire, Beau Monde, National Geographic, Forbes Life, HotNews, Igloo, Zeppelin, Arhitectura, Arhitext, The Art of Living, Alist Magazine, The Institute, designist.ro, dreamingof.net, visuell.ro.

Vizualizări: 85

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor