Nenorocirea de la Cotroceni în presa vremii

[Bucuresti]

 14 iunie 2017  The Hungry Mole  Bucurestii in istorie 

http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2017/06/nenorocirea-de-la-cotroc...

Mare fast, mare sărbătoare! Pe 8 iunie 1936 – pica într-o zi de luni – toată Țara sărbătorea Restaurația.

N-avea-ncotro; ne aflam în dictatura a lui Carol al II-lea și ziua asta marca întoarcerea regelui la putere din urmă cu șase ani.

Ca oaspeți de onoare veniseră capii statelor Micii Antante din care făcea parte România – președintele cehoslovac și prințul regent jugoslav.

Pe cîmpul din spatele Cotrocenilor – pe unde-or fi azi căminele de vizavi de Apaca – s-au ținut demonstrațiile Strajei Țării. Lume, ca la urs: mereu bucureștenilor le-au plăcut distracțiile și serbările!

S-au construit mari tribune din lemn pentru curioși. Una – în plină demonstrație – s-a dărîmat.

Au murit trei oameni (cunoaștem numele funcționarului Anton Vartonovici și al căpitanului Ioan Zamfirescu) și spre 400 au fost răniți destul de grav – necesitînd spitalizare; alți 300 au scăpat cu zgîrieturi și sperieturi (în tribună – după măsurători – mai mult de 1800 de oameni n-ar fi încăput).

De ce? D-aia, pen’că fușereala ne-a fost și-atunci caracteristică, deși ne-am obișnuit să privim cu nostalgie vremurile frumoase din trecut.

Primarul Alexandru Donescu n-avea, însă, nici o grijă – vinovați se vădeau ajutoarele sale, Vasile Vasilescu și Alexandru Popescu-Necșești: ei semnaseră.

Comisia Minsterului de Interne descoperea, la cald, că avizele tehnice fuseseră false; că materialele folosite vechi și de slabă calitate; că antrepenorul Marin Druțu – constructorul tribunei care s-a prăbușit – nu avea autorizație pentru asemenea lucrări (era tinichigiu!) și că comisia de licitație ar fi-nchis ochii la asta. Tribuna n-a fost clădită pe tălpi, ci așezată direct pe pămînt, s-au folosit doar cuie la îmbinări și scoabele au fost mai subțiri decît trebuia. Ce mai, nici măcar nu fuseseră recepționate lucrările…

S-au operat, firește, arestări. Medicul Capitalei a fost decorat pentru felu-n care răniții au fost preluați și-ngrijiți în spitalele cele mari. Regele însuși – incognito și-n civil – i-a vizitat pe răniții de la Spitalul Militar (acolo au fost cei mai mulți internați), interesîndu-se starea lor. A aruncat o privire pe plăcile lor radiografice și i-a tratat cu țigări și șocolată. Rămăseseră pierdute peste o sută de pălării și berete, plus pantofi stingheri, umbrele, rujuri, piepteni, oglinzi…

   

Ecourile-s înfățișate-n edițiile ziarului „Adevărul” din 12 și 13 Iunie. Imaginile – proaspete – vin din „Realitatea Ilustrată” apărută chiar pe 10; o săptămînă mai departe, revista publica altele:

  

Au trecut ani…

În 1940, regele era pe făraș. Se simte din spicuirile publicate în „Urbanismul”, monitor al Uniunii orașelor din România; în fapt, un periodic în care Cincinat Sfințescu își publica ideile. Era cunoscută ciuda profesorului față de megalomania lui Carol al II-lea și a administrației bucureștene care-i cîntase-n strună.