altmarius

cultură şi spiritualitate

Ansamblul I Fagiolini - albumul The Other Vespers

Recomandări

 

: Music box, 12 iunie

Publicat: vineri, 9 Iunie 2017 , ora 16.46 
 

Un album lansat în 28 aprilie 2017 de casa Decca - în preambulul aniversării lui Claudio Monteverdi, de la nașterea căruia s-au împlinit în 15 mai, 450 de ani. Protagonist este ansamblul I Fagiolini condus de Robert Hollingworth, un ansamblu britanic pe care l-am mai ascultat în cadrul emisiunii Music box și pe care l-am admirat pentru vocile frumoase, coeziune și știința stilului. Albumul The Other Vespers este al șaptelea pe care ansamblul I Fagiolini l-a înregistrat cu muzica lui Claudio Monteverdi și al doilea apărut la casa Decca.

Celelalte vecernii - The Other Vespers; celelalte vecernii, adică cele compuse de Claudio Monteverdi după anul 1613, când s-a mutat la Veneția, pentru a fi maestru de capelă al Bisericii San Marco. San Marco, un simbol spiritual și muzical, prin numele de compozitori care și-au legat activitatea de celebra bazilică; însă în momentul când Monteverdi și-a început activitatea acolo, exista un declin după perioada de strălucire din vremea lui Giovanni Gabrieli. Veneția la granița secolelor al XVI și al XVII-lea, este ilustrată în muzica lui Giovanni Gabrieli, Magnificat a 14, admirabil interpretat de ansamblul I Fagiolini, ansamblul vocal The 24 și The English Cornett & Sackbut Ensemble. Toate, sub conducerea lui Robert Hollingworth.

Iată un album care pune în lumină o parte mai puțin cunoscută și înregistrată a repertoriului lui Claudio Monteverdi, unul dintre compozitorii providențiali care în jurul anului 1600 au făcut trecerea de la stilul renascentist la cel baroc. Este vorba despre lucrări religioase scrise în ultima parte a vieții sale, după 20 ani de experiență ca maestru de capelă al Bisericii San Marco din Veneția. Suntem în fața unui maestru; așa cum remarcă și Robert Hollingworth, avem un Monteverdi care aduce noutatea barocului, exprimată în interesul acordat liniilor melodice ale vocilor soliste, acompaniamentul instrumental și virtuozitatea discursului vocal. Pe de altă parte, Renașterea este încă prezentă în armoniile folosite și în chiar faptul că în prim plan avem ansamblul vocal. Și în plus, îl avem pe originalul Monteverdi într-o muzică foarte expresivă, făcută pentru a-și impresiona auditoriul. Iar pentru urechile noastre de astăzi, în aceste înregistrări avem și noutatea unui ansamblu instrumental care folosește instrumente de epocă, așa cum este cornetto muto, un instrument de suflat astăzi dispărut.

Anul acesta sărbătorim 450 ani de la nașterea lui Claudio Monteverdi, iar ansamblul I Fagiolini, considerat unul dintre cele mai bune ansambluri corale din Marea Britanie, sărbătorește cu acest disc 30 ani de la înființare. O reputație de invidiat are acest ansamblu coral înființat în 1986 ca formație a Universității din Oxford: premii, concerte pe scene prestigioase, o legătură privilegiată cu BBC, care i-a și invitat în repetate rânduri pe scena festivalului BBC Proms. I Fagiolinieste un ansamblu specializat în muzică renascentistă și contemporană; de altfel, precedenta dată când i-am ascultat la emisiunea de actualitate discografică de la Radio România Muzical a fost atunci când am prezentat albumul Amuse bouche care cuprindea lucrări franceze de secol XX, un album pe care-l puteți reasculta în această vară în cadrul emisiunii Album de vacanță.

Critica internațională a apreciat deja la superlativ albumul The Other Vespers, remarcând omogenitatea ansamblurilor, puterea de a recrea spațiul sonor al Veneției secolului al XVII-lea în deplina lui măreție, expresivele accelerando. Eu adaug oportunitatea de a asculta un repertoriu pe care prea rar avem ocazia să-l savurăm.

Cristina Comandaşu

Vizualizări: 61

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor