Biografia zilei: George Macovescu

[altmariusliterar]

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

George Macovescu
Liderul comunist George Macovescu, la Conferința pentru securitate și cooperare în Europa de la Helsinki (1975)
Date personale
Născut	28 mai 1913 Joseni, Buzău, România
Decedat	20 martie 2002, (89 de ani) , România
Căsătorit cu	Tereza (Teri) Macovescu și Emilia Marinela Macovescu
Copii	1. Sandra Macovescu fosta iubită a lui Gabi Balint și mai apoi soția lui Miodrag Belodedici[1] 2. Vali Macovescu
Naționalitate	Român
Cetățenie	România
Ocupație	diplomat scriitor om politic jurnalist
Ministru de Externe al României
În funcție 17 octombrie 1972 – 8 martie 1978
Precedat de	Corneliu Mănescu
Succedat de	Ștefan Andrei
Partid politic	Partidul Comunist Român
Alma mater	Facultatea de Drept din București
Profesie	om politic, scriitor
Președinte al Uniunii Scriitorilor din România între 1978-1982

George Macovescu (n. 28 mai 1913, Joseni, Buzău - d. 20 martie2002)^[2] a fost un politician comunist, ministru de externe și scriitor român.

Biografie

A debutat în anii 1930 în ziarele Adevărul și Dimineața, iar în 1936 se înscrie în Partidul Comunist Român, care era în ilegalitate. A absolvit Facultatea de Drept din București în 1939.

Între 1947-1949 este membru al Legației României la Londra, după care este director la Ministerul Afacerilor Externe până în 1952, când este exclus din corpul diplomatic. Lucrează ca redactor-șef adjunct la „Gazeta literară” ^[3] și predă la Facultatea de Litere a Universității București. ^[4] În 1959 revine în diplomație, fiind trimis ambasador extraordinar și plenipotențiar al RPR în SUA. Între 1961-1967 este adjunct al ministrului de externe, iar între 1967-1972 prim-adjunct. Între 1972-1978 este ministru de externe.

În 1979 a sărit în sprijinul lui Nicolae Ceaușescu, atacat de Constantin Pârvulescu la Congresul PCR.^[5]

Președinte al Uniunii Scriitorilor din România între 1978-1982.^[6]

Prima sa soție a fost Tereza, iar a doua Emilia.^[7]

Tereza Macovescu, o evreică maghiarofonă fostă ilegalistă, a devenit o activistă a Partidului Comunist Român. Ea a fost exclusă din partid în 1952, pe motivul că „are atitudine ușuratică și neprincipialitate în ceea ce privește raporturile cu unii mici burghezi”. Tereza a devenit ulterior traducătoare angajată de diverse edituri, așa cum a fost de exemplu Editura pentru Literatură Universală.^[8]

Scrieri

• Contradicții în Imperiul Britanic, București, 1950;
• Viața și opera lui Al. Sahia, București, 1950;
• Gheorghe Lazăr, București, 1954;
• Unele probleme ale reportajului literar, București, 1956;
• Oameni și fapte, București, 1957;
• Introducere în știința literaturii, București, 1962;
• Vârstele timpului, București, 1971;
• Catargele înalte, București, 1972;
• Farmecul pământului. Jurnal la marginea dintre vis și viață, București, 1977; ediția (Parfumul amar al pelinului verde), București, 1982;
• Semnul dintre ochi, București, 1983;
• Undeva, cândva, București, 1985;
• Trecânde anotimpuri, București, 1988.
• Jurnal, Vol. I, Domino, București, 2006 ^[9]