Cunoasterea de sine prin Duhul

[altmariustotal ortodox]

Prin Duhul Sfant sau prin harul lui Dumnezeu, omul ajunge nu numai la cunoasterea celor dumnezeiesti, ci si la cunoasterea sa. De fapt, din cunoasterea adevaratului Dumnezeu decurge adevarata cunoastere a lumii si a omului. Cunoasterea sau intelegerea prin vederea cea intelegatoare il conduce pe om in acelasi timp la intelegerea sensului ultim al existentei sale si la intelegerea lui Dumnezeu, Tatal, Fiul si Sfantul Duh, care se manifesta in relatie directa cu el.

In aceasta stare, omul isi afla raspunsul „neindoielnic" la intrebarile existentiale care l-au framantat totdeauna si nu inceteaza a-l framanta: de unde vine si incotro se indreapta si care este rostul propriei sale existente si a lumii intregi. Ajuns la aceasta simtire intelegatoare omul intelege cum se cuvine si limbajul creatiei, adica intelesurile pe care le-a sadit Dumnezeu in lucruri sau vorbirea lui Dumnezeu prin creatie si, in acelasi timp, intelege si sensul iconomiei dumnezeiesti lucrate prin intruparea Fiului.

"Cand am vazut si am cunoscut, prin vedere intelegatoare, de unde am venit aici in chip atat de minunat si unde voi ajunge la sfarsit, si cand imi inchipui, in al treilea rand, pe Cel ce m-a adus la fiinta si ma poarta si ma va duce la sfarsitul meu, inteleg pe Tatal negrait, si nu-mi este necunoscuta iubirea Lui. Drept urmare, privesc oarecum ca in oglinda taina scopului Lui cu mine. Pentru aceasta si ma veselesc de acestea trei cum n-ar putea cineva sa spuna. Dar veselia aceasta asa de mare este urmata adeseori de o tristete tot asa de mare, cunoscandu-ma pe mine in chip neindoielnic, petrecand in mod nevrednic de chemarea mea. Pe urma vazand cum imi arati slava Ta cea nea-propiata prin zidire si intelegand cum imi arati iubirea Ta negraita fata de mine, prin intruparea Unuia Nascut Fiului Tau si cunoscand unirea Ta cea negraita si mai presus de fire cu mine, asa cum mi-o infatisezi intr-o impartasire negraita pururi izvoratoare, ma minunez foarte de slava Ta si ma uimesc de mila Ta neobisnuita fata de mine. Caci in felul acesta ma scoti din toate cele gandite, Treime Sfanta mai presus de fiinta". (Filocalia 8, p.334)

Starea de rugaciune adevarata, dupa cum spune Calist Patriarhul, cand sufletul este coplesit de Duhul lui Dumnezeu este starea in care acesta realizeaza cea mai deplina cunoastere a sa. Nu este posibil ca omul sa se cunoasca pe sine fara a se oglindi in realitatea dumnezeiasca ca in masura adevarului deplin, a deplinatatii, dupa chipul caruia a fost zidit. Aceasta reflectare a sufletului in oglinda dumnezeirii ii ofera acestuia posibilitatea unei cunoasteri de sine autentice si depline, distingand fara confuzie intre inclinarile sale bune si cele rele.

"Cel ce invata pe om cunostinta, Dumnezeu este (Ps. 93, 10), precum s-a scris. Dar cum il invata? Dandu-i rugaciune intr-o adiere sfanta a Duhului ce sufla pururi in cel ce se roaga. Cu adevarat, aceasta sfintita rugaciune, fiind un dar mare al harului suprabun, se face invatatoare celui ce a agonisit-o, slujind in chip limpede ca un fel de oglinda fetei sufletului. in aceasta oglinda mintea isi vede limpede abaterile, ratacirile, robirile, trandaviile si inselarile; dar nu numai acestea, ci si vazduhul curatiei, lumina intinsa a vederii, duhul inaltarii dumnezeiesti si indumnezeitoare spre Dumnezeu si flacara de foc intretinuta de iubirea lui Dumnezeu, simplitatea si libertatea de chipuri a intelegerii, tacerea cu privire la toate cele ce urmeaza de aici si uimirea plina de bucurie. Vorbind in general, mintea isi cunoaste in rugaciune, fara greseala, simturile si nazuintele ei sufletesti, asa cum sunt, si descopera in chip limpede cele dintai pricini ale inceputurilor miscarilor lor; si pe unele le tamaduieste, de altele se alipeste, atat cat poate, dupa cum sunt vrednice de ingrijire, sau de tamaduire." (Filocalia 8, p. 257-258)

Intelegerea mijlocita de Duhul care conduce la cunoasterea adevarata este una mobilizatoare, roditoare. Nu este vorba de dobandirea unor informatii abstracte care sa ras-punda dorintei in sine de a cunoaste, ci este mai curand vorba de evidenta covarsitoare si mobilizatoare a adevarului viu privind persoana umana, lumea inconjuratoare si pe Dumnezeu insusi. Dupa Calist Patriarhul, rugaciunea duhovniceasca sau cunostinta duhovniceasca pe care o mijloceste „nu este numai invatatoare si aratatoare a datoriilor ce tin de virtute", ci este in egala masura „mangaiere indemnatoare spre tot ce e bun".

Mai mult decat atat, data fiind „slabiciunea celui invatat si indemnat, rugaciunea da sufletului si puterea Duhului spre lucrare... Caci rugaciunea vie si miscata in chip vadit printr-o neincetata izvorare din inima, avand aceasta insusire prin impartasirea si lucrarea Duhului de viata facator, are, drept urmare, ca foarte necesare aceste trei lucrari: invatatura celor cuvenite celor credinciosi, indemnul mangaietor spre nevointa pentru cele ce trebuie impli-nite si inainte de ele puterea spre usurarea celor grele de im-plinit" (Filocalia 8, p. 259-260).

Parintele Constantin Coman

Extras din volumul "Erminia Duhului", Ed. Bizantina

Cumpara volumul "Erminia Duhului" de pe Magazinul online Carti.CrestinOrtodox.ro