altmarius

cultură şi spiritualitate

Un mister vechi de 400 de ani a fost elucidat


Doi cercetători - unul danez şi unul ceh - au anunţat, joi, că au elucidat un mister vechi de 400 de ani, cel al morţii astronomului danez Tycho Brahe (1546 - 1601), afirmând că decesul acestui savant a fost provocat de cauze naturale, nu de otravă, informează AFP.

Osemintele acestui mare savant din secolul al XVI-lea au fost exhumate în noiembrie 2010, la Praga, întrucât oamenii de ştiinţă sperau să afle dacă astronomul a fost asasinat, aşa cum afirmau anumiţi istorici.

"De atunci, o echipă de cercetători danezo-cehă a lucrat intens pentru a lămuri cauza morţii lui Tycho Brahe şi a exclus teoria potrivit căreia acesta ar fi murit în urma unei otrăviri cu mercur", se afirmă într-un comunicat postat pe site-ul Universităţii din Aarhus.

Această teorie - a otrăvirii cu mercur -, reaminteşte universitatea daneză, avea la bază analizele firelor de păr prelevate din barba savantului, realizate după o primă exhumare în 1901.

Însă examinând acele fire de păr, oasele şi dinţii astronomului, cu tehnici mult mai avansate, Kaare Lund Rasmussen şi Jan Kucera au aflat că procentul de mercur din organismul acestuia era "normal" şi "cu siguranţă nu era destul de mare pentru a-i provoca moartea".

Mai mult decât atât, concentraţia de mercur a scăzut în apropierea morţii savantului, care s-a produs la 11 zile după declanşarea unei boli a cărei natură rămâne să fie determinată. Specialiştii continuă analizele dinţilor şi ele vor putea probabil să ofere anumite rezultate.

Cei doi cercetători au profitat de ocazie pentru a ridica voalul care acoperea un alt mister. Legenda spune că Brahe avea un nas din aur sau din argint, o proteză pe care şi-a confecţionat-o după ce s-a rănit în timpul unui duel. Descoperirea unor fragmente de cupru şi zinc "ne fac să credem că proteza era făcută din bronz", se afirmă în comunicatul universităţii daneze.

Tycho Brahe a ajuns la Praga cu doi ani înainte de moartea sa, un oraş imperial înfloritor, care atrăgea cei mai buni savanţi şi cei mai buni artişti din Europa, graţie generozităţii împăratului Rudolf al II-lea de Habsburg. El a rămas în istorie, printre altele, pentru faptul că a descoperit, în 1572, o supernova în constelaţia Cassiopeia.


Vizualizări: 61

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor