George Bacovia: Plumb (1916)

[altmariusliterar2]

 de Liviu Chiscop

http://www.romlit.ro/george_bacovia_plumb_1916 Graţie celor nu mai puţin de patru aniversări în cifre rotunde -135 ani de la naştere, 100 de ani de la debutul editorial, 50 de ani de la prima Expoziţie omagială (sincronă apariţiei primului număr al revistei „Ateneu” închinat poetului) şi 45 de ani de la prima ediţie a Festivalului „Bacovia” – anul 2016 ar putea fi considerat ca fiind „anul Bacovia”. Trei dintre aceste momente au fost rememorate şi celebrate cum se cuvine în oraşul natal al poetului, în cadrul Festivalului „Toamna bacoviană”, fiindu-le consacrate articole şi studii, nu doar în tradiţionalul număr omagial, din septembrie, al revistei „Ateneu”, ci şi în alte periodice culturale din ţară. Surprinzător şi inexplicabil, a fost omis tocmai evenimentul cu cea mai mare relevanţă şi de covârşitoare importanţă – centenarul debutului editorial, cu adevărat epocal, al lui George Bacovia – voce lirică inclasabilă şi profund originală în literatura română şi universală. Iată de ce, ne propunem să evocăm mai întâi, în cele ce urmează, contextul biografic al debutului absolut în literatură al poetului băcăuan, precum şi circumstanţele – insuficient elucidate şi chiar controversate – ale întocmirii şi tipăririi ediţiei princeps a volumului Plumb.  Debutul în literatură.  Poezia Plumb.  Pseudonimul „Bacovia”  Bacovia începe să scrie versuri încă din 1894, pe când era elev în primul an la Gimnaziul „Principele Ferdinand” din Bacău. Tot acum face şi dovada unor reale aptitudini pentru gimnastică, dans, desen şi interpretare muzicală. Din 1898 se păstrează primele sale poezii cunoscute: Plouă, Rar, Sonet, Tablou de iarnă, Palid, Nevroză, Şi toate. În anul următor, 1899, pe când se afla în ultima clasă de gimnaziu, obţine premiul I pe ţară pentru „desen artistic de pe natură” la Concursul „Tinerimii române” ţinut la Bucureşti. Studentul I. Jinga, un prieten al familiei, îi oferă poetului volumul Excelsior al lui Al. Macedonski. La rândul său, Bacovia îi încredinţează poezia „Şi toate”, care va apărea în Literatorul din 20 martie 1899, semnată V. George, marcând astfel debutul absolut în literatură al tânărului poet băcăuan. În anul următor, 1900, scrie poezia Plumb, pe care însă o va publica mult mai târziu, în 1911. Îşi adună acum poeziile într-un caiet pe coperta căruia scrie: Plumb. Versuri de G. Bacovia. 1900. În anul 1901, Gimnaziul din Bacău se transformă în liceu şi Bacovia se înscrie în clasa a V-a, la cursul superior. Absolvind liceul în 1903, se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti, având posibilitatea să îl viziteze pe Macedonski şi apoi să frecventeze şedinţele salonului său literar. La una dintre întrunirile cenaclului, Bacovia citeşte poezia Plumb, care produce o puternică impresie. Începe să colaboreze şi la reviste ieşene, „Arta” publicându-i în nr. 7 şi 8, din decembrie 1903, poeziile Toamnă (Răsună din margini de târg) şi, respectiv, Melancolie, semnând, pentru întâia oară, cu pseudonimul Bacovia. În ziarul „Opinia” din Iaşi apare, la 25 octombrie 1910, primul articol despre Bacovia – Un cântăreţ al toamnei – scris de I. M. Raşcu (în vârstă de doar 21 de ani). Cei doi vor face cunoştinţă abia în primăvara lui 1911, când poetul băcăuan începe să colaboreze la revista „Versuri” (devenită ulterior „Versuri şi proză”). În această publicaţie, condusă de I.M. Raşcu, avea să apară, în nr. 2 din 1 octombrie 1911, celebrul poem Plumb, semnat cu pseudonimul George Andoni.  În martie 1912, după şase ani de absenţă, revine, pentru doar câteva luni, în Bucureşti. Va fi nelipsit, fireşte, de la Terasa Oteteleşanu, alăturânduse celor de la masa simboliştilor. Ion Minulescu îl va menţiona într-un articol din „Viitorul”, numindu-l „cel mai primăvăratec talent din generaţia nouă”, ilustrându-şi afirmaţia cu versuri din creaţiile poetului băcăuan. Tot acum începe să colaboreze la revista „Flacăra”, în redacţia căreia îi va cunoaşte pe poeţii Adrian Maniu, Ion Pillat şi N. Davidescu. Condusă de liberalul C. Banu, care va deveni unul dintre admiratorii şi susţinătorii poetului nostru, „Flacăra” era hebdomadarul cu cel mai mare tiraj din acea vreme…  Circumstanţele editării volumului În 1915, aflat la Bacău, editează, împreună cu doi prieteni poeţi (Ion Iordăchescu - Amaru şi Şmil Kraus) revista „Orizonturi noi”, din care au apărut trei numere, în lunile mai, iunie şi iulie. Ceea ce interesează subiectul cercetării de faţă e faptul că cele două poezii publicate de Bacovia în această revistă, şi anume Dialog de iarnă (în nr. 1, mai 1915, p. 3) şi Monosilab de toamnă (în nr. 2, iunie 1915, p.1) se regăsesc în sumarul volumului Plumb, ceea ce infirmă spusele unor biografi (şi bibliografi) cum că poetul ar fi încredinţat, spre tipărire, manuscrisul volumului Plumb, încă de la finele lui 1914…  Aşadar, cum s-a produs acest debut editorial, care au fost circumstan- ţele? Fireşte, răspunsul trebuie căutat, mai întâi, tot în biografiile semnate de soţia poetului. În volumul memorialistic din 1962 – Bacovia. Viaţa poetului – Agatha Bacovia, evocând perioada, din existenţa poetului, care a precedat tipărirea volumului Plumb, preciza: „Avea la el un album cu poeziile pregătite pentru tipărirea volumului Plumb: intenţiona să-l intituleze Ego, dar rămase la primul titlu. Pe copertă este scris Plumb şi dedesubt Poezii, 1900.”1 S-ar putea deduce de aici că Bacovia şi-a alcătuit singur volumul de debut fiind preocupat de editarea lui, ceea ce nu era în firea poetului. Lăsând la o parte faptul că nici unul dintre cercetătorii interesaţi de Bacovia şi de opera sa n-a văzut vreodată „albumul” despre care pomeneşte Agatha, ea însăşi – contrazicându-se flagrant – va susţine contrariul, cu alte prilejuri. Acum însă, în volumul biografic din 1962, continuă în aceeaşi notă: „Îl frământa ideea de a tipări volumul Plumb. S-a prezentat la editurile Socec, Şaraga, Alcalay; nu erau în măsură de a aprecia noutatea acestei opere, se temeau că nu se va vinde. În acelaşi timp frecventa, destul de rar, terasa Oteteleşanu, unde îi regăsea pe confraţii de la Imperial”.2 Un adevăr incontestabil, confirmat de statistica bibliografică, e acela că anii 1914- 1915 au reprezentat o perioadă foarte productivă pentru creaţia bacoviană: poetul publică acum, în periodice literare din Bucureşti, Iaşi şi Bacău, nu mai puţin de 21 de poezii! „Această susţinută colaborare – scrie Agatha Bacovia – atrage atenţia celor ce cunosc deja creaţia poetului şi pregăteşte apariţia volumului Plumb iniţiată de revista „Flacăra”. Era apreciat drept cel mai original dintre colaboratorii Flăcării. Spre sfârşitul lui 1914, C. Banu formează un comitet să se ocupe de editarea volumului: I. Pillat, N. Davidescu, A. Maniu”.3  E de precizat aici doar că Bacovia nu se mai afla în acel moment în Bucureşti, întrucât se întorsese în oraşul natal încă de prin septembrie. Ca director de revistă, Constantin Banu a avut un rol important, dacă nu chiar determinant, în producerea debutului editorial al lui Bacovia, fapt confirmat de Agatha Bacovia şi în biografia poetului, pe care o întocmise în 1940 la cererea Societăţii Scriitorilor Români. „La „Flacăra” – spunea memorialista în acea biografie recent apărută – e foarte apreciat de directorul revistei, domnul C. Banu; îl recomandă lui Duca cu elogii de «remarcabil şi mare talent». De aici se grupează un comitet compus din I. Pillat, N. Davidescu şi C. Banu, care se hotărăsc să editeze un volum cu poeziile lui Bacovia, acesta nici gândindu-se la aşa ceva (s.L.C.)”.4 Aşadar, biografa contrazice aici propria afirmaţie din volumul biografic din 1962, unde încerca să ne convingă de faptul că Bacovia şi-a alcătuit singur volumul şi că era „foarte preocupat” de tipărirea lui. Cunoscându-l acum bine pe Bacovia, care era indiferent la tot şi la toate, noi credem că adevărul e cel formulat de Agatha Grigorescu în evocarea din 1940, unde continuă astfel: „Bacovia, foarte dezinteresat (s. L.C.), prezintă întregul stoc de poezii ce avea pe atunci; din acestea domnul Ion Pillat alese şi întocmi volumul Plumb, apărut la Editura „Flacăra”, chiar în preziua marelui război, în iulie 1916”.5 Aşadar, Agatha Grigorescu consemnează aici, fără echivoc, rolul decisiv pe care l-a avut Ion Pillat în alcătuirea sumarului volumului Plumb. De altfel, conform cutumelor editoriale ale vremii, pe ultima pagină a volumului, într-o casetă tipografică, se menţionează: „Ediţia de faţă, făcută de Ion Pillat, a fost revăzută şi aprobată ca definitivă de Autor”. Referitor la ortografierea cu majusculă a cuvântului „Autor”, Şerban Cioculescu, scriind despre Plumb la aniversarea a patru decenii de la apariţie, spunea: „Culegerea apărea în îngrijirea tânărului poet Ion Pillat (…). Majuscula, într-un fel profetică, nu reflectă buna opinie despre sine a lui G. Bacovia. Era sau un accident tipografic, sau omagiul juvenil al editorului, în eventualitatea caracterului ei expres, voluntar, deliberat”.6 Cât despre dezinteresul total şi constant manifestat de Bacovia de-a lungul întregii sale existenţe faţă de destinul propriei creaţii, acelaşi Şerban Cioculescu, într-un articol prilejuit de semicentenarul volumului Plumb, îl caracteriza astfel pe autor: „Poetul abia atinsese vârsta de 35 de ani, dar se dezinteresa cu totul de soarta scrisului său care i se părea tot atât de închisă, în perspectivele ei, ca şi viaţa lui. La ce bun să îşi strângă micile poeme în volum? A trebuit să intervină, cu entuziasmul său pentru poezie, mai tânărul Ion Pillat şi să obţină aprobarea autorului ca să îi strângă din periodice, bucată cu bucată, cele 50 de fragmente ale unuia şi aceluiaşi unic poem, care este Plumb”.7  Bacovia a încredinţat atunci lui Pillat toate cele 65 de poezii pe care le publicase până în acest moment, începând din martie 1899 până în ianuarie 1916, în periodicele din Bucureşti („Literatorul”, „Vieaţa nouă”, „Românul literar”, „Liga conservatoare”, „Insula”, „Seara”, „Noua revistă română”, „Ilustraţiunea naţională”, „Analele literare, politice, ştiinţifice”, „Flacăra”, „Mărgăritarul”), Iaşi („Arta”, „Versuri”, „Versuri şi proză”, „Absolutio”), Bârlad („Cronica Moldovei”) şi Bacău („Orizonturi noi”). Pe lângă acestea, autorul a oferit editorului şi câteva poezii inedite, nepublicate adică în periodice. I. Pillat a selectat 46 de poezii dintre cele edite şi doar 4 dintre inedite – Alb, Largo, Singur (Potop cad stele albe de cristal) şi Tablou de iarnă – rotunjind astfel sumarul volumului de debut al lui Bacovia la 50 de poeme. Cu siguranţă, el va fi avut cuvântul ultim, hotărâtor, şi în cazul opţiunii pentru titlul cărţii – Plumb, ca şi în cel al plasării poeziei omonime în fruntea volumului.  Momentul apariţiei volumului Plumb  O altă problemă controversată ţinând de volumul de debut al lui Bacovia este cea referitoare la momentul apariţiei acestuia: ianuarie, februarie sau iulie 1916? Încercând, probabil, să justifice lipsa de audienţă a volumului care „a trecut totuşi neobservat de marile mase de cititori”8, Agatha Grigorescu-Bacovia afirmă, după cum am văzut, în biografia redactată în 1940, că Plumb a apărut chiar în preziua marelui război, în iulie 1916. În volumul memorialistic din 1962 amendează şi completează vechea datare, formulând astfel: „În ianuarie 1916 apărea, în sfârşit, de sub tipar, volumul pentru care aşteptase şi se zbătuse 16 ani. Dar Plumb a fost expus în vitrinele librăriilor abia în vară – nu se ştie din ce motive - cu o lună înainte de intrarea României în război.9 Cert este că volumul de debut al lui Bacovia, a ieşit de sub tipar spre sfârşitul lui ianuarie 1916, fapt confirmat şi de anunţurile publicitare din „Noua revistă română” (nr. 23, din 24-31 ianuarie 1916) şi „Flacăra” (din 23 şi, respectiv, 30 ianuarie 1916), în care se spune că „în curând” o să apară volumul Plumb care „prin vigoarea – uneori prin bizareria versurilor – va deştepta în publicul nostru cititor un viu interes”. Tirajul de 500 de exemplare, cu preţul de 2 lei, „n-a apucat să se difuzeze complet din cauza războiului, care, în mai puţin de două luni, nimiceşte şi dezorganizează totul”.10 E vorba aici de primele două luni de după intrarea României în război, adică septembrie şi octombrie 1916. Bacovia însă şi-a primit drepturile de autor – 250 lei şi 20 de volume – încă de la începutul lunii februarie 1916; suma respectivă i-a asigurat o existenţă confortabilă în perioada următoare, până la 15 iunie 1916, când va obţine un post de copist la Direcţiunea învăţământului secundar şi superior. Era nelipsit, ca şi mai înainte, din cafenelele frecventate de boema Capitalei, unde, în ziua de 12 martie 1916, sărbătorind, probabil, apariţia volumului său de debut, Macedonski îi dedică următorul catren: „Poete, – acum pe frunte / Porţi mândre flori de laur/ Căci singur până astăzi/ Din plumb făcut-ai aur!”, pe care îl va publica ulterior în „Flacăra”, din 18 iunie. „Dincolo de jocul de cuvinte amabil – observa, cu justeţe, Constantin Călin –, e o intuiţie a valorii, pe care critica o va recunoaşte pe deplin mult mai târziu”.11  Receptarea critică  Într-adevăr, triumful lui Bacovia, recunoaşterea unanimă a valorii sale vor veni mult mai târziu. Deocamdată însă, la apariţia volumului de debut al lui Bacovia, critica de întâmpinare e una absolut normală. Gazetarii şi criticii care au scris, în 1916, despre Plumb, au făcut-o cu obiectivitate în sensul că nu au considerat apariţia acestuia drept un eveniment-premoniţie, care anticipa prestigiul autorului; nu au văzut în el „paragrafele unui capitol din istoria literaturii române”.12 Nefiind o instanţă care să propună sentinţe definitive, critica de întâmpinare îşi asumă prin definiţie, şi riscul unor previziuni false. Aşa s-a întâmplat şi în cazul primelor comentarii critice consacrate volumului Plumb, la momentul apariţiei sale. Cea dintâi intervenţie aparţine lui N. Davidescu, un mai vechi prieten şi admirator al lui Bacovia, care-i cunoştea bine opera poetică, atât din periodice, cât mai ales graţie faptului că făcuse parte din comitetul de editare al volumului. În recenzia din „Noua revistă română”, din 24-31 ianuarie 1916, pe care o va reproduce şi în volumul Aspecte şi direcţii literare, N. Davidescu, era de părere că originalitatea lui Bacovia constă în „sinceritate, care e, poate, cel mai sigur mijloc de diferenţiere”.13 Urmează o recenzie ceva mai puţin îngăduitoare, semnată de Spiru C. Hasnaş în „Flacăra” (nr. 19, 20 februarie 1916, p 224). Apoi Ovid Densuşianu, director al revistei „Vieaţa nouă”, scria, între altele, următoarele: „Dl. Bacovia aminteşte de altfel des «nervii», «enervarea», uitând că nu este voie să insişti prin aceste cuvinte directe asupra stărilor de suflet ce vrei să le exprimi – mai mult indirect trebuie să iasă efectul”.14 „Noua revistă română” publică încă o cronică la Plumb, aparţinând lui Felix Aderca, în care se spune că „elementul dureros al morţii fiinţează ca o coloană, «în craniu», fapt pentru care poetul – conchide recenzentul – e alături, numai la doi paşi, de cea mai mare poezie”.15  A cincea recenzie la Plumb are câteva caracteristici care o individualizează şi o diferenţiază de celelalte şase apărute în 1916: e singura apărută într-un ziar, singura semnată cu pseudonim, fiind totodată şi cea mai puţin favorabilă. Jurnalistul consideră că prima „cărţulie” a lui Bacovia e un eşec, autorul fiind „un violonist care încurcă strunele, aşa încât a fost o mare eroare strângerea în volum a acestor versuri, unele fiind atât de naive încât te superi mai mult pe cel care le-a publicat decât pe cel care le-a scris”.16 Urmând firul cronologic al apariţiilor, cea de-a şasea recenzie aparţine poetului Ion Vinea, care constată originalitatea lui Bacovia în contextul simbolismului românesc, întrucât autorul „scapără sunete neauzite încă şi persuasive”.17  În sfârşit, cea de-a şaptea şi ultima recenzie la Plumb, apărută în 1916, e cea a lui Eugen Ciuchi, fost coleg de clasă al lui Bacovia, care semnează însă doar cu iniţialele E.I.V. Recenzentul relevă atât neîmplinirile volumului – „simţăminte difuze (...), confuz redate (...), cu multe dintre poezii prezentând caracterul a ceva neterminat” – , dar şi meritele cărţii: „măiestrie ritmică a versului mai totdeauna şi din când în când, motive în adevăr poetice”.18  Recapitulând, constatăm că volumul de debut al lui Bacovia a avut, ca să spunem aşa, „succes de critică”, şase din cele şapte cronici fiind făcute publice în cele mai prestigioase reviste culturale ale vremii – „Flacăra”, „Convorbiri literare”, „Noua revistă română”, „Vieaţa nouă”, „Cronica” – fiind semnate de poeţi şi critici literari cu autoritate în domeniu: N. Davidescu, Ovid Densuşianu, Felix Aderca, Ion Vinea ş. a. Avea dreptate Agatha Bacovia să scrie, în biografia din 1940, că, în legătură cu Plumb, „critica s-a pronunţat elogios”, adăugând, în volumul biografic din 1962, că „a făcut mare impresie asupra poeţilor şi intelectualilor, ce urmăreau dezvoltarea poeziei la noi”.19 Ea însăşi – contrazicând afirmaţia anterioară că Plumb a fost trimis în librării abia în iulie 1916 – va mărturisi că a descoperit „volumul poetului” – pe care avea să-l cunoască personal nu mult după asta – „în vitrina librăriei Socec, într-o dimineaţă de iunie”.20  Pentru situarea în contextul cultural al epocii, precizăm că, odată cu Plumb, adică în prima parte a lui 1916, au apărut şi volumele Amăgiri, de Ion Pillat, Cântece fără ţară, de O. Goga, Parodii originale, de G. Topîrceanu şi Şesuri natale, de N. Crainic. Dintre toate, Plumb s-a bucurat de cei mai mulţi admiratori şi cele mai multe cronici, care au marcat strălucit debutul editorial, cu adevărat epocal, al unui mare poet. Cea mai exactă şi obiectivă caracterizare a operei lui Bacovia, prilejuită de aniversarea debutului său editorial, aparţine însă eminentului critic şi istoric literar care a fost Şerban Cioculescu: „Poetul care a auzit «materia plângând», care a simţit întinzându-se peste lume «un gol istoric», care a plâns şi a gemut «în hî, în ha» trecând pe lângă demenţă, dar oprindu-se pe buza prăpastiei, ca să-şi transpună senzaţiile de neant moral în imagini atât de pregnante, este unul dintre marii lirici ai literaturii universale”.21  Note:  1 Agatha Grigorescu-Bacovia, Bacovia. Viaţa poetului, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1962, p. 75.  2 Ibidem, p. 13.  3 Ibidem, pp. 76-77. 4 Nicolae Scurtu, O biografie necunoscută a lui George Bacovia (IV), în „Ateneu”, 53, nr. 563-564, iulie-august 2016, p.13.  5 Ibidem, p. 13. 6 Şerban Cioculescu, O dată literară: „ Plumb” (1916), în „Gazeta literară”, 4. nr. 23, 5 iunie 1957, p. 5.  7 Şerban Cioculescu, Un semicentenar liric. Breviar, în „Gazeta literară”, 14, nr.12, 23 martie 1967, p. 1.  8 Agatha Grigorescu-Bacovia, Bacovia. Viaţa poetului, ed. cit., p. 83.  9 Ibidem, p. 82-83.  10 Ibidem, p. 83.  11 Constantin Călin, Cronologie, în George Bacovia: „Opere. Poezie şi proză”, Bacău, Editura Babel, 2011, p. XVIII.  12 Daniel Dimitriu, Bacovia după Bacovia, Iaşi, Editura Junimea, 1998, p. 22.  13 N. Davidescu, G. Bacovia: „Plumb”, poezii, în Aspecte şi direcţii literare, Bucureşti, Editura „Viaţa românească”, S.A., 1921, p. 36. 14 Ovid Densuşianu, G. Bacovia: „Plumb”, în „Vieaţa nouă”, 12, nr. 1, 1 martie 1916, pp. 33-34.  15 Felix Aderca, „Plumb”, de George Bacovia, în „Noua revistă română”, vol. XVIII, nr. 2, 6 -13 martie 1916, p. 1.  16 Odin, G. Bacovia, „Plumb”, în „Curierul Bacăului”, 2, nr. 13,16 martie, p. 2.  17 I. Vinea, Plumb, în „Cronica”, 2, nr. 57, 1916, p. 2.  18 E. I. V., G. Bacovia: „Plumb”. Poezii, în „Convorbiri literare”, 50, nr. 5, mai 1916, pp. 596-597.  19 Agatha Grigorescu-Bacovia, Bacovia. Viaţa poetului, ed. cit., p. 83. 20 Ibidem, p. 86.  21 Şerban Cioculescu, Un semicentenar liric, loc. cit., p. 2.