altmarius

cultură şi spiritualitate

Expoziție personală Sorin Ilfoveanu, la Timișoara

Banat
Expoziție personală Sorin Ilfoveanu, la Timișoara

La Muzeul de Artă din Timişoara a avut loc, de curând, vernisajul expoziției personale a maestrului Sorin Ilfoveanu, unul dintre cele mai impresionante evenimente culturale din urbea de pe Bega, oraș nominalizat drept Capitală Culturală Europeană pentru anul 2021. La eveniment au participat artiști plastici, intelectuali bănățeni, dar și numeroşi iubitori de frumos din țară și străinătate.

Expoziţia maestrului Sorin Ilfoveanu reprezintă un moment important pentru Muzeul de Artă din Timișoara, fiind numită „Expoziţia anului”.

„Expoziția Ilfoveanu este una foarte importantă pentru Timi­șoara, care are faimă la nivel național și sperăm și interna­țional. Maestrul Ilfoveanu prin reputația domniei și valoarea lucrărilor sale contribuie la viața culturală a orașului Timișoara. Ne dorim ca până în anul 2021 să avem parte și în continuare de asemenea expoziții și evenimente deosebite pentru orașul nostru”, a precizat Simona Neu­mann, directoarea Asociaţiei Timişoara - Capitală Culturală.

Evenimentul de deschidere a expoziției a fost onorat de prezența artistului, însoțit de maestrul Ștefan Câlția. „Pictorul Ilfoveanu este un artist al locului, al lumii noastre creștine, un pictor care rânduiește astfel lucrurile ca atunci când treci pe lângă ele să-ți rămână în suflet și să te întorci spre tine ca un creștin. Îndemnăm credincioșii bănățeni să se bucure de această expoziție, unde cu siguranță se vor întâlni cu gândurile creștine ale unui pictor român”, a precizat pictorul Ștefan Câlția.

Expoziția de la Palatul Baroc din Timișoara cuprinde aproximativ 50 de lucrări și sunt realizate de-a lungul mai multor etape ale artistului plastic. „Sunt desene din anul 2013-2014, am adus de­sene pe hârtie patinată, cum o numesc eu, lucrări ce fac parte din ciclul Levant. Urmează sala de acrilic pe pânză, o continuare a seriei Levant, dar în culoare. Într-o altă sală este prezentat filmul realizat de fiul meu cel mic, Nicolae Ilfoveanu, despre locul nostru de la Rădești, unde mă retrag și lucrez vara. Și în ultima sală, fiul meu cel mare, sculptorul Adrian Alexandru Ilfoveanu, are trei lucrări expuse”, a specificat pictorul Sorin Ilfoveanu.

Gazda și moderatorul evenimentului a fost prof. univ. dr. Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă din Timișoara, care a vorbit despre importanța lucrărilor semnate de maestrul Sorin Ilfoveanu. „Este una dintre expozițiile de referință pe care le-am organizat anul acesta. Sorin Ilfoveanu este un maestru al picturii românești contemporane, o figură de prim plan, și arta sa este una inspirată de religie, de cultura laică, de Bizanț, dar și de Europa Occidentală. Este nu numai un artist foarte talentat, dar este și un intelectual capabil să construiască idei. Artistul esențializează, abstractizează prin liniile sale, iar prin intermediul formei, al dese­nului, al culorii, transmite emoție și astfel ne determină să dialogăm cu el și să ne punem întrebări”, a menționat prof. Victor Neu­mann.

Sorin Ilfoveanu s-a născut la Câmpulung Muscel, a urmat cursu­rile Facultăţii de Arte Plastice `Nicolae Grigorescu~ din Bucureşti, unde a studiat grafica și pictura la clasa profesorului Corneliu Baba. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din anul 1971, remarcându-se de-a lungul deceniilor prin participarea la numeroase expo­ziții de grup și personale organizate în celebre galerii și muzee din țară și din străinătate.

Expoziţia maestrului Sorin Ilfoveanu de la Muzeul de Artă din Timișoara va rămâne deschisă până pe 16 decembrie, putând fi vizitată zilnic, între orele 10:00 şi 18:00, mai puțin lunea, când muzeul este închis.

Galerie foto:
   

Vizualizări: 112

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor