În urma cu 70 de ani, pe 21 august 1945, Regele Mihai, ca urmare a refuzului primului-ministru (Petru Groza) de a demisiona, intra în ceea ce istoria va numi „greva regala”. Suveranul refuza sa mai semneze actele emise de guvern pâna cand nu avea loc o remaniere care sa dea guvernului un caracter reprezentativ.
Discret, dar ferm; curajos si lucid; diplomat, însa bine ancorat în principii morale solide – acesta este Regele. La 20 ca si la 90 de ani.
Să recapitulăm:
- La 21 de ani, în Mesajul de Anul Nou 1943, îl enervează pe Hitler vorbind despre pace. E curajos, dar nu numai atât – mesajul e bine echilibrat, astfel încât constituie un semnal pentru coagularea in jurul Regelui a opozitiei democratice, dar suficient de temperat pentru a nu trezi suspiciunile Mareşalului Antonescu (dimpotrivă, acesta îl linişteşte pe Hitler spunând că regele “e un copil”)
- La 22 de ani e lăsat aproape singur în momentul deciziei cruciale de la 23 august 1944. Şi-o asumă cu luciditate şi curaj fizic şi moral. Istoria va consemna că gratie acestui act ne-a lăsat o ţară mai mare decât cea pe care a primit-o. Unii ar spune chiar mai mult: fără acel act e discutabil dacă România ar fi rămas cu mai mult de o duzină de judeţe.
- La 23 de ani, între decembrie 1944 – martie 1945, nu se lasă intimidat de emisarii lui Stalin şi obţine reintroducerea administratiei române în Moldova şi Transilvania. A reuşit asta chiar în condiţiile în care America şi Marea Britanie nu mişcă un deget. A plătit, desigur, numindu-l prim-ministru pe Groza. Avea o înţelegere surprinzător de matură asupra politicii reale şi a mizelor care se jucau în fiecare moment.
- Tânărul rege se îndreaptă spre 24 de ani continuând să ceară anglo-americanilor punerea în practică a principiilor din Carta Atlanticului. Le scrie informându-i despre intentia sa de a cere formarea unui guvern reprezentativ care să gireze alegerile libere. Aliatii îi răaspund în termeni politicoşi, reafirmând formal principiile de care pomenise regele. Dar nu se aşteptau ca regele să acţioneze. Eeh, poate că se asteptau la un protest formal, în surdină, dar în niciun caz la o “grevă regală” care să dureze … 140 de zile (21 august 1945 – 7 ianuarie 1946)!
- La 25 de ani Regele alege să deschidă sesiunea parlamentului rezultat din marea fraudă electorală din noiembrie 1946. Mulţi i-o reproşează până în ziua de azi, uitând că grija de căpătâi a Regelui era România. A provoca o criză politică în ajunul încheierii negocierilor de pace (pace semnată în februarie 1947 la Paris) ar fi fost o nechibzuinţă costisitoare. Spre deosebire de Antonescu, Regele Mihai punea binele ţării înaintea onoarei personale.
În urma cu 70 de ani, pe 21 august 1945, Regele Mihai, ca urmare a refuzului primului-ministru (Petru Groza) de a demisiona, intra în ceea ce istoria va numi „greva regala”. Suveranul refuza să mai semneze actele emise de guvern pâna cand nu avea loc o remaniere care sa dea guvernului un caracter reprezentativ.
Discret, dar ferm; curajos si lucid; diplomat, însa bine ancorat în principii morale solide – acesta este Regele. La 20 ca si la 90 de ani.
Să continuăm recapitularea:
6. La 26 de ani, în ciuda lipsei de sprijin din partea puterilor occidentale, Regele Mihai decide să se întoarcă în tară după ce participase la nunta verisoarei sale Elizabeth, actuala Regină a Marii Britanii. E uluitor să citim azi că americanii nu s-au angajat nici măcar să-i ofere protectie la ambasada americană, în cazul unui pericol iminent. Churchill nu oferă nici el sprijin oficial; în particular, îi spune că „sunt momente când un rege trebuie să fie curajos”. Sfat de care acest rege nu avea nevoie – dovedise deja că nu curajul îi lipsea.
7. Tot la 26 de ani, pe 30 decembrie 1947, e silit să semneze o hârtie pe care gangsterii roşii Groza si Gheorghiu-Dej o tipăresc în Scânteia, ziarul partidului comunist, se pare că la aceeasi ora la care ea era efectiv semnată (de altfel, documentul original … s-a pierdut!). A fost un oarecare (din păcate, presedinte al republicii pentru un deceniu!) care a zis că el, dacă ar fi fost rege, mai bine se lăsa împuscat decât să semneze abdicarea. Cică regele ar fi fost şi laş şi slugă la ruşi. Că regele nu era laş o ştiau prea bine chiar Groza şi Dej. Au spus-o ei însisi: când au venit cu pistoalele sub haină, nici prin cap nu le-a trecut că le-ar putea folosi ca să-l ameninte pe rege (stiau ca nu ar avea niciun efect) – le luaseră pentru „a nu păti ca Antonestii”! Vă dati seama ce frică le era lor, desi stiau prea bine că aveau tancuri în jurul Palatului! Nu pericolul in care se afla el l-a convins să semneze, ci santajul cu moartea imediata a unor studenti arestati ca urmare a manifestatiei pentru rege din 8 noiembrie 1945, plus amenintarea unui razboi civil care nu putea fi castigat cât timp tancurile sovietice erau în tară (cu binecuvântarea aliatilor occidentali, care aveau resursele materiale pentru a duce un război cu Stalin, dar nu mai aveau resurse morale).
8. N-au trecut nici 3 luni de la plecarea în exil si Regele a denuntat ca nulă asa-zisa abdicare. De fapt, a folosit prima ocazie de a face acest lucru – pe teritoriul Elvetiei nu îi erau premise declaratii politice, asa ca a facut-o atunci când a ajuns în Anglia. E cert că au existat oferte din partea guvernului Groza ca regele să tacă si să primească o rentă. Regele a considerat însă că trebuie să rămână Rege. Face declaratii in Anglia si le repetă, chiar mai transant, în Statele Unite. Cere Statelor Unite să nu recunoască republica proclamată la Bucuresti. Republica sovietica de la Bucuresti ripostează retragându-i cetătenia si confiscandu-i proprietătile. E bine să subliniem această cronologie: Regele demască instalarea samavolnică a republicii în martie 1948, abia apoi republica ii confisca proprietătile, în mai 1948. A fost deci decizia regelui de a se lipsi de orice beneficii rezultate din complicitatea cu minciuna si crima organizată.
9. Ajungem acum la prima decizie importantă a Regelui în privinta familiei regale: căsătoria cu Principesa Ana de Bourbon-Parma. S-au căsătorit ortodox, la Atena, in ciuda faptului că Papa nu a acordat dispensa (familia de Bourbon-Parma fiind catolică); ar fi acordat-o dacă noul cuplu ar fi fost de acord cu botezul catolic al copiilor care s-ar fi născut din această unire. Regele a fost ferm, iar Regina Ana l-a urmat fără sovăire (chiar daca astfel a trebuit sa infrunte opozitia familiei, care nu a fost prezenta la nuntă): copiii urmau să fie crescuti in religia ortodoxă, asa cum prevedea Constitutia României. Nici asta nu a fost o decizie usoara. Si, din nou, Regele nu a ales calea usoară, ci îndeplinirea datoriei. Nu împlinise încă 27 de ani.
În urma cu 70 de ani, pe 21 august 1945, Regele Mihai, ca urmare a refuzului primului-ministru (Petru Groza) de a demisiona, intra în ceea ce istoria va numi „greva regala”. Suveranul refuza să mai semneze actele emise de guvern pâna cand nu avea loc o remaniere care sa dea guvernului un caracter reprezentativ.
Discret, dar ferm; curajos si lucid; diplomat, însa bine ancorat în principii morale solide – acesta este Regele. La 20 ca si la 90 de ani.
Să continuăm recapitularea cu anii în care propaganda securistă, atunci când nu reuşea să mai păcălească oamenii cu poveşti despre tablouri furate, lansa ideea că regele “e prea bătrân” (şi, în consecinţă, nu ar mai fi tocmai lucid; alternativ, se putea sugera că nu este adecvat la realităţile curente, că “trăieşte din amintiri”).
10. La 68 de ani, în ianuarie 1990 ia decizia de a se întoarce neîntârziat în ţară, în ciuda faptului că se expunea unui mare risc. Regele a fost din nou curajos, ca şi în decembrie 1947. Ca şi atunci, altora le-a lipsit curajul: Secretarul de stat american James Baker a ales varianta de a da verde neocomuniştilor de la Bucureşti. Regele a fost oprit pe aeroportul din Geneva.
11. La 69 de ani, la 6 luni după mineriada care a aruncat România cu 10 ani înapoi, Regele vrea să-şi vadă totuşi ţara şi să arate că România nu este acea ţară sălbatică pe care o proiectaseră în imaginarul occidental evenimentele din 13-15 iunie 1990. Dar România redevenise o naţiune captivă. Un prim ministru care se pretindea deschis la minte şi democrat se dovedeşte a nu fi decat fiul tatălui său (un cominternist care contribuise la stalinizarea României) : Regele este oprit cu pistoale mitralieră din drumul spre mormintele strămoşilor săi de la Curtea de Argeş. A greşit Regele că a venit incognito în decembrie 1990? Eu cred că a fost, din nou, un act lucid şi curajos, din mai multe motive:
- Regele a vrut să vadă de ce susţinere se bucură în ţară; nu a reuşit, pentru că autorităţile au blocat posibilităţile de contact, dar, în acelaşi timp,
- a fost expusă teama regimului de prestigiul regelui legitim
- au fost expuse metodele nedemocratice ale guvernului Roman (care tocmai încerca să arunce doar pe Iliescu răspunderea pentru mineriadă).
- Ca şi în anii 1940, Regele a devenit un simbol al luptei împotriva unui regim autoritar
A fost o partidă de şah în care Regele a făcut mutări inteligente, dar pentru care a fost nevoie şi de mult curaj.
Discret, dar ferm; curajos si lucid; diplomat, însa bine ancorat în principii morale solide – acesta este Regele. La 20 ca si la 90 de ani.
Să continuăm recapitularea cu anii în care propaganda securistă, atunci când nu reuşea să mai păcălească oamenii cu poveşti despre tablouri furate, lansa ideea că regele “e prea bătrân” (şi, în consecinţă, nu ar mai fi tocmai lucid; alternativ, se putea sugera că nu este adecvat la realităţile curente, că “trăieşte din amintiri”).
12. Regele a continuat sa joace inteligent, dar ferm, partida de sah cu uzurpatorii roşii. I-a anuntat încă din noiembrie 1991 ca vine în vizită de Paşti in anul următor. A fost o decizie pe care a luat-o, din nou (a câta oară?!), aproape singur – chiar si opozitia democratică era temătoare in legatura cu oportunitatea vizitei. De data aceasta, guvernul s-a multumit să obtina de la Rege doar acordul de a califica vizita drept privată. Si Regele s-a arătat 3 zile si toată propaganda despre incapacitatea sau lipsa de popularitate a Suveranului s-a prăbusit. Si de atunci inainte nimeni nu a mai vorbit vreodata (măcar din teama de ridicol!) despre „ex-rege”. Oricat de republican ai fi fost, era clar că Regele a rămas Rege.
Discret, dar ferm; curajos si lucid; diplomat, însa bine ancorat în principii morale solide – acesta este Regele. La 20 ca si la 90 de ani.
Luciditatea și curajul nu i-au lipsit Regelui nici în ultimele două decenii. Le-au lipsit celor mai mulți dintre noi.
13. Regele decide să revină în țară în toamna lui 1994, în ciuda refuzului guvernului de a-i acorda viză (fără a avea însă curajul de a merge până la capăt cu declararea oficială a Regelui ca persona non grata). Doar doi reprezentanți ai națiunii (Dinu Patriciu și Constantin Ticu-Dumitrescu) au curajul să vină la aeroport pentru a denunța abuzul autorităților, care îl împiedicau pe Rege să coboare din avion. Toti ceilalti, noi toti cei care am înghitit comunicatul sec al guvernului, am fost complici cu marii mincinoși care ne conduceau. Regele ne-a dat ocazia să fim demni, noi am ales o cumințenie prost înțeleasă.
14. În vara lui 1995, guvernul republicii minciunii ar fi vrut să împiedice prezența Regelui Mihai la ceremoniile de la Londra prilejuite de aniversarea a 50 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial. Ce a făcut Regele? Ceea ce folosea României, cu tact și discreție. A fost prezent ca invitat de onoare al Familiei Regale Britanice, iar Ion Iliescu a trebuit să se multumească a fi invitat de mâna a doua al Guvernului Majestății Sale Britanice.
Regele avea 73 de ani și continua să ne dea lecții patriotism adevărat. Noi continuam să ne plecăm capetele în fața unor impostori.
Să continuăm recapitularea cu anii în care propaganda securistă, atunci când nu reuşea să mai păcălească oamenii cu poveşti despre tablouri furate, lansa ideea că regele “e prea bătrân” (şi, în consecinţă, nu ar mai fi tocmai lucid; alternativ, se putea sugera că nu este adecvat la realităţile curente, că “trăieşte din amintiri”).
15. Cine s-a dovedit mai lucid în privința manipulărilor securistice de la sfârșitul anilor 90 – Regele sau președintele Constantinescu? Oricum, președintele a fost onest și s-a declarat public învins de securitate.
16. Cine a fost mai credibil ca avocat al României pentru intrarea în NATO – Regele (deja octogenar) sau președintele (la al treilea mandat!) Iliescu?
17. Cine s-a dovedit, în 2005, mai adecvat în poziționarea față de Rusia – președintele gălăgios de la București (al cărui nume nu îl voi scrie, de rușine) sau Regele primit cu respect real la Moscova la 60 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial? Ca să fie limpede ce atitudine a avut Regele cu această ocazie, iată ce a spus în interviul acordat săptămanalului rusMoskovkskie Novosti:”Nu am nici un fel de sentimente urate fata de Rusia. Dar as fi dorit ca ea sa recunoasca faptul ca unele dintre actiunile Uniunii Sovietice au fost îngrozitoare pentru români si, fireste, as dori condamnarea oficiala a Pactului Ribbentrop-Molotov”.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius