MEDITAŢII SPIRITUALE: PRIMĂVARĂ CREŞTINĂ LA MEDJUGORJE (CEZARINA ADAMESCU)

[adamescu cezarina victoria]

MEDITAŢII SPIRITUALE

PRIMĂVARĂ CREŞTINĂ LA MEDJUGORJE

O ŞCOALĂ A IUBIRII ÎN INIMA HERŢEGOVINEI

Fiecare om îl receptează pe Dumnezeu în felul său. Nimeni nu poate intra în intimitatea rugăciunii prietenului său, nici a mamei sale măcar, pentru că nu-i poate ghici gândurile, nu poate simţi ceea ce altul simte. În aceasta constă paradigma spirituală a omului. Trăirea diversă a rugăciunii şi a spiritualităţii creştine constituie un mozaic minunat de experienţe multiple care îmbogăţesc viaţa creştină. Niciodată nu pot exista două trăiri identice, pentru că nici persoanele nu sunt identice.
Dumnezeu se revelează după structura sufletească a fiecăruia şi nu cere nimănui ceva ce nu ar putea simţi, în felul său. Aparatul de măsură şi de percepţie a credinţei din sufletul omului numai Dumnezeu îl deţine. Tot El deţine şi mijloacele de percepţie pentru fiecare om, conform structurii sufleteşti a fiecăruia.
Şi ochii sufleteşti sunt diverşi, aşa cum diferiţi sunt ochii trupului.
Nu-i poţi spune, aşadar, confratelui tău : „Tu de ce nu simţi ce simt eu? Sau „Eu de ce n-am simţit ceea ce spui tu că simţi?”
Sunt persoane care au declarat : „Nu mai merg la Medjugorje. Am fost deja o dată. Nu merg niciodată în aceleaşi locuri pe unde am mai fost. Vreau să văd şi altceva”.
Aceştia au vizitat, s-au umplut de încântare în faţa priveliştilor frumoase, pe moment, dar, de îndată ce au ajuns acasă, au uitat acele privelişti. Dar, dincolo de privelişti există acea realitate sfântă, mirabilă, care nu poate fi uitată niciodată. Care te face să simţi mereu nevoia de a te raporta la acele meleaguri, la această realitate. E un punct de reper hotărâtor în viaţa omului, viaţă care se poate împărţi în două : înainte de Medjugorje, şi după Medjugorje. Un salt peste o barieră nevăzută. Depăşirea unui prag pe care mulţi nu o fac. Dar cei care trec de partea cealaltă a fericirii, care presupune asumarea mesajelor, trăirea, acceptarea lor, transpunerea lor în viaţă, se pot considera aleşi.
Chemarea la Medjugorje vizează foarte sus: să fim reflectarea lui Isus, să fim „sfinţi” – ne îndeamnă Maria.
Dar, cum spune Maica Tereza de Calcutta: „Sfinţenia este datoria fiecărui creştin”.
Sfânta Fecioară ne dă la Medjugorje cea mai simplă definiţie a sfinţeniei : ea este iubire.
Sfinţenia însă cere şi un proces lung de maturizare. Mai ales într-o lume atât de îndepărtată uneori de Spiritul lui Cristos.
Scopul vizitatorilor Fecioarei este de a forma sfinţi pe pământ pentru reînnoirea credinţei în Isus.
Chemarea la sfinţenie este fundamentul lucrării Mariei la Medjugorje. Iar sfinţenia este ceva simplu să ai în tine pe Duhul Sfânt. Să-L ai în tine pe Dumnezeu care este iubire.


*


Medjugorje este un loc de unde nu mai vrei să pleci. Un loc unde ai vrea să revii întotdeauna. Un loc la care să te raportezi mereu în gând, în vis, în convorbirile cu prietenii, cu familia. Un loc de care rămâi legat afectiv toată viaţa. Unde capeţi bogăţii nemăsurate în monede de valută forte. Un loc care te împlineşte spiritual, îţi dezvoltă cunoaşterea de sine, conştiinţa de creştin şi unde poţi vedea limpede, ca într-o oglindă cum ţi-ai păstrat demnitatea primită la Botez şi cât de albă a rămas cămaşa în care te-a înveşmântat calitatea de creştin.
Însă, mai important decât pelerinajul în sine, în care iei cunoştinţă cu spiritul de la Medjugorje, este menţinerea acestui spirit, trăirea în acest spirit şi după ce ai ajuns acasă, altminteri degeaba ai făcut atâtea eforturi. A uita aceste realităţi, a te comporta la fel ca înainte este mai rău decât dacă n-ai fi ajuns niciodată la cunoaşterea acestora şi denotă o rea voinţă sau o indiferenţă vrednice de plâns care nu au nici o scuză.
De aceea, un pelerinaj la Medjugorje, implică o anumită responsabilitate, obligă în conştiinţă pe fiecare om care a călcat aceste meleaguri, de a duce mai departe Vestea cea bună a apariţiilor Sfintei Fecioare, de a transmite mai departe mesajele ei, de a chema la convertire pe cât mai mulţi oameni care nu au aflat încă de aceste evenimente excepţionale.
Mesajul nostru va fi atunci un mesaj de speranţă şi de iubire, de chemare la convertire în marea de întuneric spiritual şi de decadenţă morală în care trăim.
A revela în fiecare clipă, la fiecare pas adevărul şi siguranţa pe care ţi le dau credinţa creştină, iată marea responsabilitate pe care o au cei care au fost cel puţin o dată acolo. Exemplul personal este hotărâtor în acest sens.


*

Am trăit câteva zile de primăvară creştină la Medjugorje. Primăvară sufletească pentru pelerinii veniţi de pretutindeni să ucenicească la Şcoala Sfintei Fecioare. Anotimp veşnic înflorit pentru localnici şi pentru toţi cei dispuşi să-şi deschidă inimile precum corolele de trandafiri în faţa acestui miracol care se perpetuează de douăzeci de ani şi mai bine, în acest timp de har. Timp de mântuire şi de întoarcere la Dumnezeu.
Aici s-a deschis o veritabilă Şcoală, un învăţământ inedit şi special la care pot participa oameni de toate naţiile, de toate vârstele, de toate condiţiile sociale şi de toate profesiile, căci Bunul Dumnezeu nu impune limite.
Cu smerenia elevului silitor venit să-şi însuşească tot mai multe învăţăminte, ne aşezăm bucheţel în mâinile preacurate ale Maicii Sfinte să ascultăm cu luare aminte glasul Inimii Sale transmis în peste 73oo de apariţii zilnice (până acum), săptămânale, lunare, timp de peste douăzeci de ani, toate simbolizând IUBIREA cu majuscule, IUBIREA, aşa cum numai o mamă o înţelege şi la care ne invită pe toţi.
Cu blândeţe şi răbdare negrăite, Sfânta Fecioară ne descifrează aşadar, literă cu literă, Abecedarul Iubirii de Dumnezeu şi de aproapele, iubirea pe care ne imploră s-o trăim fiecare.
Ceea ce este cu adevărat uimitor în această ploaie de binecuvântări şi mesaje ale Sfintei Fecioare de la Medjugorje este faptul că ea nu ne îndeamnă să ne rugăm în faţa icoanei sau a statuii Sale, ci întotdeauna în faţa Crucifixului Fiului Ei. Ni-L arată pe Fiul Său în diferite ipostaze, prunc, tânăr, Învăţător sau crucificat pentru noi, înviat, înălţat la ceruri.
Mai presus de toate, Ea însăşi se roagă alături de noi, împreună cu noi, cântă cu voce suavă cântece de slavă lui Dumnezeu, Îl adoră pe Tatăl, se închină Fiului, Îl imploră permanent pe Duhul Sfânt. În spirit de umilinţă, Fecioara Maria ne spune : „mijlocesc la Tatăl pentru voi”, sau „mijlocesc la Fiul meu”; „îi prezint rugăciunile voastre, copilaşii mei”. „Eu n-am putere să iert păcatele voastre, dar le prezint pe toate în faţa Divinei Milostiviri a Fiului Meu, pentru ca El să le ierte şi să vă acorde mântuirea şi pacea inimii”.
Ea care este Maica Milostivirii, Maica Harului dumnezeiesc şi prin ale cărei mâini preacurate trec toate cererile şi rugăciunile noastre, mijloceşte pentru noi, fiii ei, cât mai multe daruri, belşugul şi abundenţa darurilor divine care se revarsă în torente în inimile noastre.
Într-un fel ea continuă şi în Cer acel cântec de slavă şi preamărire pe care l-a cântat pe pământ atunci când a aflat demnitatea la care Dumnezeu a chemat-o. Acel „Magnificat” – strigat cu bucurie şi umilinţă Dumnezeului cel puternic care „i-a făcut lucruri mari” şiu al cărui Nume este sfânt” (Lc. 1,46-55).
Fecioara ne imploră (culmea smereniei!) pe noi, fiii ei pământeşti, s-o ajutăm, să ne rugăm împreună cu Ea Fiului Său ceresc, să postim şi să participăm la Sfintele Taine, pentru ca planul său de salvare a omenirii să reuşească, pentru ca satana să nu împiedice lucrarea de mântuire a lumii. Şi în această implorare se întrevede întreaga grijă maternă, întreaga iubire pentru noi, fiii ei spirituali.
Ea ne face să înţelegem că fiecare rugăciune a noastră este deosebit de importantă, imperios necesară, dacă o rostim cu inima şi nu numai cu buzele, aşa cum fiecare dintre noi este important şi unic în ochii lui Dumnezeu. El are nevoie de noi toţi şi ne consideră egali în faţa Sa. Milostivirea Divină nu cunoaşte limite, bariere, oprelişti, aşa cum oamenii le pun în faţa semenilor lor, ea este infinită. Toate creaturile omeneşti sunt egale în faţa lui Dumnezeu şi numai acelea care-L refuză vădit, cu vehemenţă, se dovedesc nevrednice de darul mântuirii.
Să ne bucurăm aşadar. Dumnezeu ne-a ales, fiinţe egale în demnitate pentru ca să-I slujim şi să-I dăm slavă. Să-L urmăm, căci jugul său este „blând”, să ne lepădăm de eul nostru pentru ca Dumnezeu să-şi găsească sălaş în inimile noastre, devenite în acest fel : temple ale Duhului Sfânt.
Regina păcii şi a Unităţii, Regina Întregului Univers ne roagă doar atât : „Deschideţi-vă inimile, apropiaţi-vă de Dumnezeu şi puneţi-L pe primul loc în viaţa voastră.”
E mult, e puţin?… Depinde de disponibilitatea fiecăruia dintre noi.
Pentru această jertfă ne făgăduieşte, la rândul său, lucruri mari, uimitoare, ne făgăduieşte totala Ei adeziune, prezenţa Sa în mijlocul nostru, atât cât va permite Dumnezeu Tatăl, ajutorul rapid şi eficace, aici, pe pământ, iar în clipa din urmă, ne acordă privilegiul de a ne naşte pentru Cer, aşa cum se nasc fiii predilecţi ai săi. Astfel încât, clipa din urmă a trecerii să nu mai constituie pentru copilaşii ei, o pricină de teamă sau întristare, ci o împlinire, un rost, o bucurie negrăită în Domnul, fiindcă o vom întâlni pe Ea, Maica noastră, care ne va duce de mână în faţa Tronului Fiului Ei să-I contemplăm slava şi măreţia şi să ne veselim alături de îngeri.
Ea este Mama care ne dă aripi pentru a zbura spre Dumnezeu, care ne susţine zborul spre cele mai înalte culmi ale spiritului.
La Şcoala Sfintei Fecioare se poate descoperi un nou mod de a fi : acela de a exista în prezenţa lui Dumnezeu, în El şi cu El, abandonaţi voinţei Lui, a experimenta în noi înşine intimitatea cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, chemarea, vocaţia personală – cerută de noi în rugăciune.
Aici, la această Şcoală specială se poate afla pacea Învierii lui Isus, garanţie a învierii noastre.
Şi mai putem descoperi, urmând cursurile acestei Şcoli, intimitatea iubirii materne, reflexie a Iubirii Treimice care se revarsă cu o abundenţă mişcătoare asupra noastră prin Inima Neprihănită a Reginei Păcii.
Căci, cum altfel s-ar fi putut manifesta mai plenar Milostivirea Divină în acest timp de har, decât trimiţând-o pe Mesagera Păcii Universale, pe Maica tuturor harurilor care ne imploră să ne înscriem de bunăvoie la Şcoala ei, la Şcoala Iubirii materne, unde avem ca dascăli şi educatori pe cei mai cunoscuţi şi mai îndrăgiţi sfinţi, călăuziţi de Învăţătorul Suprem, iar ca pedagog apropiat, pe însăşi Regina tuturor Sfinţilor, Cea care spunea în Mesajul din 25 noiembrie 1999 : „De aceea sunt cu voi, pentru a vă învăţa şi a vă apropia de Iubirea luzi Dumnezeu”, deoarece, aşa cum a arătat în alt mesaj : „Dumnezeu, din iubire pentru om, m-a trimis în mijlocul vostru, pentru a vă arăta calea salvării, calea iubirii” (Mes. 25.09.1993).
Şi într-adevăr, calea concretă pentru a ajunge la adevărata deschidere a inimii, pentru a primi din plin torentul de iubire pe care Tatăl, în acest timp, vrea să ni-l dea „nemăsurat” – este să ne deschidem total harului prezenţei sale, transpunând în viaţă cu simplitate şi iubire filială mesajele Maicii, astfel încât, Cuvântul înflăcărat de adevăr divin al Evangheliei să fie pe deplin viu şi activ în inimile noastre.


*


O localitate micuţă în Balcani unde suprarealitatea a devenit realitate, unde visul devine aievea şi unde, aflându-te, parcă aştepţi să vezi cum îngerii se plimbă alături de tine pe stradă.
Fiecare om ştie, de la o anumită vârstă, să discearnă suprarealul de real, visul de trezie, fenomenele extraordinare de fenomenele normale. Uneori însă, se întâmplă ca supranaturalul să se reverse asupra realităţii imediate, iar limita de demarcaţie dintre ele să fie atât de subţire încât aceste două realităţi să se unească în chip tainic, prezentându-se sub o singură formă.
Este cert că la Medjugorje se întâmplă de peste 2o de ani lucruri extraordinare, fapte incontestabile care au uimit şi continuă să uimească lumea întreagă prin evidenţa lor şi prin persistenţă. Apariţii atât de îndelungate n-au mai fost în toată istoria creştinătăţii şi desigur, nici nu vor mai fi, pentru că Fecioara Maria a precizat că acestea sunt ultimele ei apariţii pe pământ.
La Medjugorje, departele devine aproape, transcendenţa poate fi pătrunsă iar omul, mai mult ca nicicând, simte cât este de iubit, pentru că maica Domnului nu uită niciodată să ne arate că este în permanenţă cu noi, ne ajută, mijloceşte, se roagă, plânge, surâde, merge, stă în picioare cu Pruncul Isus în braţe, binecuvântează cu mâinile ridicate, aleargă, apare şi dispare când nu te aştepţi, îi ia pe vizionari de mână şi îi poartă în Cer, în Purgator, în Paradis sau chiar în Iad, după care îi aduce înapoi, le dezvăluie secrete legate de soarta omenirii, într-un cuvânt, se poartă ca o Mamă cu copiii ei care încă nu ştiu bine ce vor de la viaţă.
Ceea ce este cu totul miraculos în acest timp de har şi toleranţă divină este că Fecioara Maria, ca o dăscăliţă din cele mai vrednice, a deschis această veritabilă Şcoală şi, cu o răbdare şi gingăşie fără limite, îi învaţă pe copiii Ei, tot ceea ce trebuie să ştie un creştin, sau ceea ce ei au uitat demult să mai facă. Le reaminteşte cu blândeţe însemnătatea Rugăciunii, a Sfintei Euharistii, a Postului, a Sacramentului Spovezii şi a citirii zilnice a Scripturii. Între aceste cinci materii pe care le predă cu asiduitate, încet şi sigur, Fecioara Maria presată multe alte învăţăminte şi pilde, descoperă ceea ce omul, cu propria minte nu poate descoperi, dezvăluie taine şi, mai ales, îl provoacă pe creştin la cunoaşterea de sine, îi aşază în faţă o oglindă în care el să se poată vedea limpede.
Şi cu toate că vorbele sale par uneori aceleaşi, repetate de nenumărate ori, ea gradează învăţătura Sa cu noi aspecte şi nuanţe care trebuie descoperite cu ajutorul harului Duhului Sfânt.
Lumina pe care Fecioara Maria o aduce în întunericul sufletului nostru ne dezvăluie, atât cât ne stă în putinţă să percepem, Adevărata Lumină, Lumina neînserată, cea care nu se termină şi nu se împuţinează niciodată, Lumina care este Isus Cristos.
Ea ne arată de asemenea, Crucea Mântuitorului, determinându-ne s-o adorăm, s-o venerăm pentru că este sfinţită cu Sângele Răscumpărătorului.
De nenumărate ori, de asemenea, Maica Domnului, arătându-ne Crucea, ne imploră să ne rugăm mult în faţa ei, să îngenunchem, conştientizând, faţă de acest simbol al jertfei din iubire a Fiului Său, să medităm în tăcere adevărurile divine înaintea ei, să ne reculegem şi s-o luăm martoră la toate încercările noastre, căci Ea ne relevă partea noastră de osteneală şi jertfă, partea noastră de smerenie şi recunoştinţă pentru marele dar al mântuirii care ne-a fost acordat prin Fiul lui Dumnezeu întrupat din Fecioară.
Fie că e pe muntele Krizevac, fie că se află pe Colina Apariţiilor, pe altar sau în orice biserică creştină, crucea trebuie să fie pentru noi purtătoarea de mântuire şi s-o venerăm cum se cuvine.
Astfel putem lua mai lesne în considerare şi asuma, propria noastră cruce, propriile noastre destine, cu bucurii şi încercări, cu fapte meritorii şi slăbiciuni, cu lâncezeli şi momente de fervoare mistică.
Fecioara Maria ne învaţă să n-o lepădăm niciodată oricât de grea ni s-ar părea, ci s-o oferim pentru cauze drepte, pentru pacea lumii, întoarcerea păcătoşilor, eliberarea sufletelor din Purgator.

Medjugorje, un mic sat în inima Herţegovinei, unde Fecioara, cu un mic grup de aleşi, doreşte să inunde lumea cu iubire. Unde Ea se ţine întotdeauna de cuvânt şi nu întârzie niciodată la întâlnire.
Se ştie că nu de fiecare dată, oamenii de cuvânt, îşi pot onora angajamentele sau nu faţă de semenii lor şi cu atât mai puţin, faţă de Dumnezeu. Ei îşi neglijează adeseori îndatoririle morale şi spirituale pe care şi le-au luat faţă de familie, societate, Biserică, faţă de aproapele.
Dând prea puţină importanţă promisiunilor făcute, atunci când vor să-şi rezolve o problemă, după rezolvarea situaţiei, aceştia uită cu desăvârşire ceea ce au promis. Iar când îşi aduc aminte, fac alte şi alte promisiuni care, la rândul lor, nu sunt onorate.
Faptul este cu atât mai grav cu cât, uneori ne angajăm în faţa lui Dumnezeu, în faţa altarului, în faţa Sfintei Scripturi, a preotului confesor sau în faţa propriei conştiinţe. Dumnezeu este un partener foarte serios care nu admite în general uşurătatea şi lâncezelile oamenilor. Cu toate acestea, El este gata, în mărinimia Sa, să-i creadă pe oameni, să uite uşor ofensele care I se aduc, neglijenţele faţă de El, să-i ierte şi să fie gata să-i primească din nou ca fii ai Săi preaiubiţi pentru care El şi-a onorat promisiunile faţă de Tatăl, spălând în Sângele Său Preasfânt, păcatele omenirii.
S-ar zice că Dumnezeu nu este obligat să-şi onoreze promisiunile nici să dea socoteală creaturii Sale, pentru ce nu a îndeplinit un lucru sau altul. Cu toate acestea, El nu uită niciodată să vină, aşa cum a promis, să ne fie alături şi mai ales, să-L trimită pe Mângâietorul, care va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor.
Însă din mărinimia Sa nemărginită, Dumnezeu mai face un lucru minunat: din timp în timp, ne trimite mesageri din Cer, spre a ne aduce aminte de promisiunile Sale. Astfel ne-a trimis cel mai frumos dar pe care l-am putea primi vreodată: pe Însăşi Maica Sa Preasfântă, Fecioara Maria. Nu pe altcineva îndepărtat, străin, oarecare, ci pe Însăşi Maica Sa, fiinţa cea mai iubită de El, după Tatăl. El o trimite şi-i îngăduie să stea de vorbă cu oamenii, să-i atingă, să se lase atinsă, să le dezvăluie tainele divine, să-i ajute în lupta împotriva duşmanului din toate timpurile: satana.
Încă de la prima Sa apariţie din 24 iunie 1981, Fecioara Maria a promis că va veni şi a doua zi, în acelaşi loc, la aceeaşi oră, ca să stea de vorbă cu cei pe care i-a ales în mod special, pentru a le încredinţa misiuni deosebite.
Şi s-a ţinut de cuvânt. Nu a fost dată la care să nu fie prezentă, exact cum a promis, cu o promptitudine uimitoare pentru ochii şi mintea noastră omenească. În pofida tuturor piedicilor – şi se ştie că vizionarii au fost împiedicaţi să ajungă la întâlnire cu Maica Cerească, - Ea le-a apărut, în locul în care erau, la ora stabilită, mângâindu-i cu prezenţa Sa binefăcătoare.
Ce am putea învăţa noi oamenii de la disciplina cerească, din faptul că la Dumnezeu, cuvântul este foarte serios şi adevărat şi nu comportă compromisuri?
Să medităm asupra comportamentului nostru, de câte ori întârziem la biserică, la întâlnirea cu Cristos Euharistic, la Sfânta Liturghie, la confesional, amânând sine die întâlnirea cu preotul confesor, din comoditate, lene, ruşine sau teamă. Dar de câte ori am lipsit de la Ora de adoraţie euharistică, de la problemele organizatorice ale bisericii, de câte ori am întârziat cu rugăciunea zilnică, de câte ori am omis-o, pretextând diferite alte probleme ?
Dumnezeu este singurul cu care nu ne putem permite să glumim, să-L neglijăm, să-L tratăm cu indiferenţă, El care se ţine de cuvânt întotdeauna şi ne-o trimite pe Maica Sa, nouă, oamenilor. Pe Maica pe care ne-a dăruit-o pe cruce, prin generoasele cuvinte spuse în ceasul agoniei : „Fiule, iată Mama ta!”
Nu noi am ales-o, ci Însuşi Dumnezeu a ales-o pentru noi drept Mamă a tuturor, Maică a Bisericii, Maica harului dumnezeiesc, Maica Creatorului şi Maica Mântuitorului.
De felul cum vom răspunde prezent la aceste chemări, la aceste întâlniri cu cea mai importantă persoană trimisă din Cer, va depinde soarta noastră. Căci, dovada cea mai mare că-L iubim pe Fiul, este aceea de a-I iubi mai întâi Mama care L-a purtat la sânu-i feciorelnic, mama care a plâns la picioarele crucii alături de femeile sfinte şi de ucenicul cel preaiubit, cea „plină de har”, aleasă de însuşi Dumnezeu, „mai fericită între toate femeile lumii” şi care, de ani de zile ne vizitează neîntârziat pământul, invitându-ne s-o ascultăm, să luăm în seamă chemările, rugăminţile şi apelurile Sale.
La Medjugorje de peste 2o de ani au loc Rusaliile iubirii, o revărsare extraordinară de haruri speciale peste capetele şi în inimile tuturor, la fel ca în primele veacuri ale creştinismului, dovada cea mai certă că Dumnezeu ne iubeşte pe toţi la fel şi chemarea la convertire în aceste vremuri tulburi, este pentru întreaga umanitate.
Universalitatea chemării Mariei, nu mai miră pe nimeni, de vreme ce francezi, canadieni, englezi, italieni, africani, primesc aceleaşi carisme şi o văd pe Prea Sfânta Fecioară, aşa cum o văd vizionarii de la Medjugorje. De vreme ce în întreaga lume, s-au constituit grupe de rugăciune după planurile Gospei, s-au construit case mariane, asociaţii, fundaţii şi mişcări spirituale cum sunt : „Copiii Medjugorje-ului”, „Amici di Medjugorje”, „Asociaţii ale Pelerinilor de la Medjugorje” în Milano, Mantova, diferite comunităţi şi alte asociaţii contemplative şi carismatice, iar cărţile şi casetele despre aceste fenomene apar în cele mai importante limbi de circulaţie mondială.
Mişcarea spirituală începută acum douăzeci de ani, a luat o asemenea amploare încât nu mai poate fi oprită pentru că pietatea populară şi-a găsit acum un reazem solid : Acoperământul Maicii Domnului, mantia Sa de lumină şi culcuşul cald al sânului Său Neprihănit la care încap toţi „copilaşii” Gospei.
Până la pronunţarea Judecăţii Bisericii în ceea ce priveşte autenticitatea apariţiilor Sfintei Fecioare Maria şi autorizarea cultului public, rămâne speranţa creştinilor că au o mamă pe care o pot chema oricând, la care pot apela, căreia îi pot cere sfatul, sprijinul, alături de care pot plânge şi se pot bucura ca într-o fericită familie.
Ne exprimăm speranţa că discernământul Bisericii, atunci când aceasta se va pronunţa, nu poate fi decât favorabil, intenţie pentru care se roagă continuu toţi pelerinii, localnicii dar şi cei care primesc informaţii despre darul ceresc pe care Providenţa Divină ni-l face de peste două decenii.



*


Teolog CEZARINA ADAMESCU
21 aprilie 2010