altmarius

cultură şi spiritualitate

„Padre Pio”, sfântul oamenilor și al milostivirii

Sfântul Pius de la Pietrelcina (Padre Pio)

RV 4 Feb 2016  Unul dintre momentele cele mai așteptate din cadrul Anului Milostivirii este cu siguranță sosirea la Roma a moaștelor sfântului Pius de la Pietrelcina. Prezente la Roma din 3 februarie, relicvele vor ajunge în Bazilica „Sfântul Petru” din Vatican la 5 februarie, iar după o procesiune solemnă pe „via della Conciliazione” vor fi expuse spre venerare în fața „Altarului Confesiunii” din bazilica vaticană.

 

Evenimentul se bucură de mai multe inițiative spirituale și culturale. Printre acestea se poate enumera un documentar prezentat de Centrul de Televiziune din Vatican ce poartă numele de „Padre Pio. Ziditor al Milostivirii” și cartea „Milostivirea în Padre Pio”, apărută la editura „San Paolo”. În timpul prezentărilor, prefectul Secretariatului pentru Comunicare, monseniorul Dario Edoardo Viganò, a subliniat faptul că sfântul Pius de la Pietrelcina este un călugăr confesor care a mărturisit de-a lungul întregii sale vieți puterea iertării lui Dumnezeu. Părintele Marciano Morra, prieten al marelui sfânt, a amintit de timpul îndelungat pe care sfântul l-a petrecut în confesional, subliniind că doar în anul dinaintea morții sale sfântul Pius de la Pietrelcina a spovedit peste 50 de mii de persoane. De multe ori Sfântul ridica vocea și îi mustra pe oameni. Aceasta este imaginea unui tată de familie, care are copii și încearcă să-i facă să se comporte bine. Dar dacă fiul începe să devieze, tatăl trebuie să intervină, trebuie să îl readucă pe calea cea dreaptă. Dacă nu face aceasta, nu este un tată bun. Iar „Padre Pio” făcea acest lucru pentru că era un tată bun, el acuza păcatele și nu păcătosul.

Redacția Radio Vatican i-a cerut părintelui Marciano Morra să ne spună ce reprezintă pentru el, care l-a cunoscut personal pe marele sfânt confesor, și pentru ceilalți frați aducerea moaștelor la Roma.

M. M. – Pentru această mulțime care îl va vedea este tată, tată care stă în mijlocul fiilor. Aceasta este o imagine foarte frumoasă a lui „Padre Pio”. Nu este o imagine a sfântului care stă în cer și spune „bine, descurcați-vă voi…”. Nu! Este sfântul care ne urmează mereu, altfel nu se explică faptul că pe acel munte pietros continuă să vină mii de pelerini. Nimeni nu se mișcă din casă dacă nu este sigur că va primi o recompensă sau va obține un har. Așadar este Sfântul care și astăzi trăiește în mijlocul oamenilor, trăiește pentru popor.

R. V. – Ce reprezintă pentru dumneavoastră și pentru întreaga comunitate acest eveniment?

M. M. – Trebuie să reflectăm puțin, pentru că foarte ușor putem fi prinși de activitățile organizatorice. Acest fapt, pe noi frații din convent, trebuie să ne facă să reflectăm. Suntem chemați să urmăm calea sa, cea pe care el ne-a deschis-o. Trebuie să ne facă să reflectăm că suntem frați ai lumii, precum „Padre Pio” s-a ocupat ca acel deșert în care era să crească și l-a dezvoltat. Noi frații trebuie să ne rugăm, pentru că fără rugăciune nu se face nimic. Trebuie să ne preocupăm să rămânem frați ai lumii, să stăm în mijlocul poporului.

(rv – I. Ursuleac) 

Vizualizări: 35

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor