Evenimentul tragic de la clubul Colectiv a generat ample manifestaţii de stradă, în toată ţara. Iar protestele radicalizate au dus la căderea guvernului şi nu se opresc aici. Se vorbeşte despre „o revoluţie” şi vizat este întregul sistem politic şi social. Este evident pentru oricine că tragedia de la clubul bucureştean e repetabilă în multe alte părţi. Ceea ce s-a petrecut acolo nu reprezintă, din păcate, excepţia, ci regula, regula neregulii, căci angrenajul public naţional este plin de vulnerabilităţi şi deficienţe, pe mai toate palierele sale.
Poate însă strada să reformeze societatea românească? Desigur, nu. Rolul ei (pe care, în aceste zile, tocmai şi l-a îndeplinit!) este să atragă atenţia că lucrurile nu merg cum ar trebui, să denunţe incompetenţa şi corupţia, să exprime nemulţumirea populară faţă de partidele politice şi de autorităţile statului. Dar neîncrederea străzii în clasa politică nu înseamnă că ea, strada, este în măsură să rezolve problemele reale semnalate şi că ar trebui să ia locul clasei politice. Cea chemată să rezolve problemele este tot clasa politică, prin mecanismele, structurile şi instituţiile democratice cunoscute: alegeri, parlament, guvern etc. Asta dacă vrem să rămânem în spaţiul de joc şi în normele fixate de democraţie.
Este absolut dăunător orice exces provenit din enervare/ înverşunare/ furie ori din entuziasm, ce-i drept normale în astfel de împrejurări, când intră în scenă mari mase eteroclite de oameni. S-au formulat cereri radicale de genul: fără parlament, îndepărtarea, interzicerea celor care au făcut politică în ultimii douăzeci şi cinci de ani (am uitat cumva?: epurările, discriminările se regăsesc în programele tuturor mişcărilor extremiste!); să vină oameni noi sau oameni tineri (oare cei de până acum, de la Ioana Petrescu până la Darius Vâlcov, nu erau şi ei noi, nu erau şi ei tineri?); să vină un partid nou, pus la cale acum, aici, în piaţă (nu ne-am lecuit de partide încropite pe genunchi, în grabă, de mântuială, ca PPDD sau Noua Generaţie?!). Astfel de cereri, bineînţeles, sunt inacceptabile. Căci aplicarea lor ne-ar duce exact unde n-am voi să ajungem: într-o lume a resentimentelor şi discriminărilor, o lume care n-are cum să funcţioneze decât eronat.
Însă, în stradă, s-au auzit şi voci raţionale, ale unor oameni care văd situaţia limpede, profund, nuanţat. Am reţinut o astfel de idee: Acum pe ei (e vorba despre guvernanţi, n.n.) i-am înfrânt, e vremea să începem lupta cu noi înşine. E aici un accent subtil: într-adevăr, nu trebuie să căutăm ţapi ispăşitori şi nici să ne erijăm, unii, în instanţe morale, în judecători imaculaţi ai celorlalţi. Dacă starea naţiunii e proastă, de vină suntem toţi, nu doar oamenii politici, ei sunt rezultanta însuşirilor acestui popor, calitatea acestui popor se regăseşte în calitatea oamenilor săi politici, cei propulsaţi de noi, prin vot, să ne conducă. Responsabilitatea ne aparţine tuturor, lumea românească arată după chipul şi asemănarea noastră, ale tuturor celor care o compunem.
Întorcându-ne la fundamentala revendicare a protestatarilor: schimbarea din temelii a ţării şi, concomitent, respingerea/refuzul partidelor politice actuale, considerate incapabile, fără excepţie. Pentru preşedintele ţării, Klaus Iohannis (actualmente, se pare singurul om politic cu legitimitate recunoscută), aceasta înseamnă o ecuaţie extrem de complicată: căci el nu are cum să vindece bolnavul decât apelând tot la medici, iar aceştia sunt aceiaşi, şi anume chiar cei care, prin slaba prestaţie, l-au adus în starea asta. N-are cum să găsească, să inventeze alţi doctori, peste noapte, şi, totodată, n-are cum să-l facă bine pe bolnav prin metode miraculoase, atipice, adică prin metode care ies din regulile democraţiei. O ecuaţie foarte complicată, aproape imposibilă. Însă aporia asta odată soluţionată, proba asta odată trecută l-ar putea impune ca fiind acel şef de stat aşteptat.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius