Epoca de aur a Islamului

[Civilizatii]

Epoca de aur a islamului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Pompa de apă inventată de Al-Jazari

Epoca de Aur a Islamului (în arabă: حضارة عربية إسلامية), cunoscută şi ca Renaşterea islamică reprezintă perioada cuprinsă între secolele al VII-lea şi al XIII-lea, ajungând chiar până în secolul al XVI-lea, după unii autori.^[1] În aceast perioadă, artişti, ingineri, savanţi, poeţi, filozofi, geografi şi comercianţi care aparţineau lumii islamice (fără a fi neapărat musulmani), au adus contribuţii notabile în domenii ca: artă, agricultură, economie, industrie, drept, literatură, navigaţie maritimă, filozofie, ştiinţă, sociologie, tehnologie, realizând o serie de inovaţii peste acest sistem tradiţional al concepţiei islamice. Toate aceste realizări au influenţat evoluţia civilizaţiei în toate celelalte continente.

Fără aceste mari realizări ale islamului, multe din învăţăturile Greciei, Romei şi Egiptului antic ar fi fost pierdute pentru totdeauna. Multe astfel de scrieri valoroase ar fi fost pierdute dacă nu ne parveneau traducerile acestora din arabă în turcă, persană, ebraică sau latină. Acest focar de cultură s-a alimentat din esenţa realizărilor marilor civilizaţii apuse: mesopotamiană, romană, chineză, indiană, persană, egipteană, greacă şi bizantină.

Premisele

Perioada califatului

Expansiunea sub Mahomed, 622-632

Expansiunea în timpul califatului Rashidun, 632-661

Expansiunea în perioada Omeiazilor, 661-750

În urma cuceririlor din secolele al VII-lea şi al VIII-lea, se pun bazele Imperiului Islamic, care devine unul dintre primele zece mari imperii ale lumii. Islamul se răspândeşte din Peninsula Arabică, ajunge in Iran, Siria, Irak, Palestina, Turcia, nordul Africii (Egipt), Spania, Sicilia. Prin secolul al XIII-lea, se răspândeşte şi în India şi Asia de Sud-Est.

Armatele arabe se caracterizau prin utilizarea tacticilor avansate, a cavaleriei bazate pe cai şi cămile. Conducătorii islamici erau foarte toleranţi cu popoarele cucerite şi stimulau convertirea la credinţa islamică. Araba, devenită limbă comună pentru diferitele grupuri etnice ale imperiului, permitea răspândirea rapidă a cunoştintelor şi ideilor.

Epoca de Aur a Islamului începe în secolul al VIII-lea, odată cu venirea la putere a Abbasizilor (care au domnit de la mijlocul secolului al VIII-lea, până la jumătatea secolului al XIII-lea) şi în special în timpul califatului lui Al-Mamun, fiul lui Harun al-Rashid şi probabil cel mai mare dintre abbasizi. Capitala se mută de la Damasc la Bagdad. Are loc o împletire a tradiţiilor arabă, persană, egipteană şi europeană.

Cunoaşterea devine foarte preţuită, fiind promovată, conform tradiţiei, chiar de profetul Mohamed. Astfel, într-una din acele Hadith, Profetul afirmă:

Pe cel care urmează calea cunoaşterii, Allah îl îndrumă spre Paradis...Strălucirea unui om învăţat, comparată cu cea a unui simplu evlavios, este precum cea a lunii pline faţă de stele. Cunoaşterea ne ajută să distingem binele de rău, să găsim drumul către Cer, ne este prietenă atunci când suntem în deşert şi singurătate şi nu avem pe nimeni, ne întăreşte la neputinţă şi ne apară de duşmani. Cerneala savanţilor este mai sfântă decât sângele martirilor.^[2]

Pentru promovarea ştiinţei şi filozofiei, în Bagdad se înfiinţează aşa-numita Casă a Înţelepciunii (بيت الحكمة), unde învăţaţii islamici (dar şi de alte religii) se străduiesc să efectueze traducerile operelor antichităţii. Această atitudine faţă de învăţământ şi cercetare a constituit factorul principal care a condus la dezvoltarea ştiinţei.

Existenţa unei limbi comune, araba, favorizează comerţul internaţional, schimbul de idei, libertatea gândirii şi toleranţa religioasă.

O inovaţie majoră a acestei perioade a fost hârtia, a cărei fabricaţie a constituit un secret păstrat cu fermitate de chinezi, dar dezvăluit de prizonierii din urma bătăliei de la Talas^[3] din 751 dintre arabi şi chinezi. Drept urmare, la Samarkand şi Bagdad s-au construit primele fabrici de hârtie, la a cărei tehnologie arabii au adus unele inovaţii. Prin anii 900, în Bagdad apăreau bibliotecile publice. Fabricarea hârtiei se extinde ajungând în Fès, Maroc, apoi în Al-Andalus, urmând să se răspândească în întreaga Europă a secolului al XIII-lea.

O deosebită dezvoltare o cunoaşte Mecca, ce încă înainte de apariţia islamului devenise un prosper centru comercial. Tradiţia pelerinajului face ca acest oraş să devină nu numai un centru al schimbului de mărfuri, dar şi de idei. Având la bază o economie a cărei esenţă consta în schimbul de mărfuri, civilizaţia islamică se dezvoltă şi se extinde, în contrast cu cea creştină, indiană sau chineză ale căror societăţi erau adaptate unei aristocraţii agricole. Are loc o expansiune a credinţei islamice, la aceasta contribuind şi misionarii sufişti care se deplasau în întreaga lume.^[4]

Filozofie

Savanţii islamici au tradus opere filozofie aparţinând unei multitudini de culturi: China, India, Grecia antică.

Averroes concepe o enciclopedie medicală şi aduce comentarii şi completări întregului sistem aristotelician. Al-Kindi, considerat primul mare filozof al islamului, studiază de asemenea filozofia clasică antică şi este întemeietorul gândirii matematice în cadrul filozofiei - logica.

Filozofi arabi ca Al-Kindi, Averroes şi persani ca Avicenna au jucat un rol important în păstrarea operelor lui Aristotel. Ideile lor filozofice, libere de orice influenţă religioasă, ajung să fie dominante în lumea creştină şi musulmană. Aceşti filozofi au preluat idei şi din zona extrem-orientală, China, India. La toate acestea, prin contribuţiile proprii aceşi filozofi au creat diverse şcoli şi curente ca: averroismul, avicenismul, Kalam, Qiyas şi altele. În Spania musulmană, aceste lucrări au fost traduse în ebraică, latină, ladino, astfel contribuind la dezvoltarea ulterioară a filozofiei europene.

Alte personalităţi importante au fost: Moise Maimonide, cel mai de seamă înţelept al iudaismului din această perioadă, Al-Jahiz: un adevărat pionier al evoluţionismului, Ibn Tufayl, unul dintre cei mai mari gânditori andaluzi, Al-Ghazali, care l-a influenţat pe Maimonides şi chiar filozofi medievali ca Toma de Aquino şi mai târziu pe René Descartes care în al său Discurs asupra metodei continuă aceste idei.

Arta

Conform preceptelor Coranului, artiştilor le era interzisă utilizarea figurilor umane în arta religioasă. Acestia au dezvoltat un stil al figurilor geometrice şi care continea versuri din Coran, sub forma caligrafică, ce vor îmbogăţi moscheile.

Arte plastice

Arhitectura

Mausoleul Taj Mahal, construit în perioada Imperiului Mogul

Cupola domului din Ierusalim, numit şi moscheea lui Omar

Punctul de plecare al arhitecturii arabe îl constituie arta bizantină. Sunt preluate domurile şi arcadele, care înfrumuseţează oraşele arabe. Un exemplu grăitor îl constituie Domul din Ierusalim, una dintre cele mai vechi mari edificii islamice.

În ceea ce priveşte ornamentele geometrice utilizate, artiştii arabi erau maeştri în aplicarea acelei geometrii cvasicristaline, domeniu care va fi iniţiat de oamenii de ştiinţă occidentali abia în secolul al XIX-lea.^[32]

Literatura

Literatura are două direcţii:

• opere bazate pe Coran şi pe tradiţia islamică
• poezii care descriu dragostea şi bucuria de trăi
• povestiri din alte culturi traduse şi adaptate stilului islamic, spre exemplu O mie şi una de nopţi.

Prin secolul al X-lea se configurează stilul epic, care, patru secole mai târziu, atinge apogeul.

Ibn Tufail scrie primul roman de ficţiune arab, intitulat Havy ibn Yaqdhan ("Philosophus Autodidacticus") şi aceasta ca răspuns la lucrarea Incoerenţa filozofilor a lui Ibn al-Nafis, care poate fi considerat primul roman science-fiction din istoria literaturii.

Limba persană devine o limbă literară şi este scrisă cu caractere arabe, iar literatura acesteia cunoaşte o perioadă de înflorire. Se afirmă poeţi ca: Rudaki, Daqiqi, Firdoùsi.

Muzica

Mandolina pătrunde în lumea arabă

Teoriile şi modurile muzicale elaborate în lumea arabă sunt strâns legate de matematică (teoria proporţiilor), de astronomie şi astrologie (conform principiului etic care stabileşte corelaţiile dintre diversele părţi ale universului). De asemenea, muzica intervine şi în actul terapeutic.

Sfârşitul Epocii de Aur

Declinul Epocii de Aur debutează încă din perioada lui al-Mu'tasim, când începe să se producă o disipare a puterii monarhice.

Invazia mongolă

În 1258, mongolii au invadat Imperiul Islamic distrugându-i capitala. Marile realizări ale islamului au fost continuate de Spania musulmană, Egipt şi ulterior de Europa, dar, pentru spaţiul arabic, epoca de aur se încheie.