VALERIU ANANIA

[Stefan Goanta]

Bartolomeu Anania

Sursa: Wikipedia, enciclopedia liberă

mentiune: Acest articol a fost publicat pe reteaua altmarius.ning de domnul Stefan Goanta, intre timp plecat la Domnul, ca si parintele Valeriu Anania. Dumnezeu sa-i odihneasca!

Bartolomeu Anania, pe numele de mirean Valeriu Anania (n. 18 martie 1921, comuna Glăvile, judeţul Vâlcea) este un cleric ortodox român ce
deţine în prezent rangul de mitropolit al Mitropoliei
Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, mitropolie ce aparţine Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea,
mai este cunoscut ca scriitor, poet şi dramaturg al literaturii româneşti
contemporane.

Şcoala şi activitatea până în anul 1948

Mitropolitul Bartolomeu Anania s-a născut la data de 18 martie 1921 din părinţii Ana şi
Vasile Anania, în comuna Glăvile-Piteşteana, judeţul Vâlcea. A primit la botez numele de Valeriu
Anania. A urmat şcoala primară în satul natal, apoi cursul secundar l-a
făcut la Bucureşti.
S-a înscris la Seminarul Teologic Central din Bucureşti ale cărui
cursuri le-a urmat în perioada 1933-1941.
A frecventat şi cursurile la liceele "Dimitrie
Cantemir" şi "Mihai
Viteazul din capitală, luându-şi bacalaureat în urma examenului
susţinut la liceul "Mihai Viteazul" (1943). În anul 1935, minor fiind, s-a
înscris în organizaţia "Mănunchiul de prieteni", organizaţie legionară
a tineretului şcolar. În anul 1936, era deja încadrat în "Frăţia de Cruce",
organizaţie superioară celei dintâi. Peste ani îşi aminteşte Înalt Prea
Sfinţitul Bartolomeu Anania: ..."Nu am apucat să devin legionar din două
motive, unul formal şi altul de fond: în ianuarie
1941, la vremea când eu
încă nu eram major (la acea vreme majoratul era la 21 de ani) , "Frăţia de
Cruce" din Seminarul Central a fost desfiinţată. În al doilea rând, în
timpul scurtei guvernări legionare, dar şi după aceea, mi-a fost dat să văd şi
reversul medaliei, adică faţa neştiută a Gărzii de
Fier, cu care nu puteam fi de acord. Mărturisesc însă că în
"Frăţia de Cruce" din Seminar nu se făcea politică,
nici antisemitism,
ci doar educaţie, şi că nu am avut de învăţat decât lucruri bune: iubire de Dumnezeu,
de neam şi de patrie, corectitudine, disciplină în muncă, cultivarea
adevărului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu." În anul 1941, a fost arestat o
lună de zile pentru participarea la funeraliile unui comandant legionar.
Mărturiseşte în continuare înaltul prelat: ..."După trei săptămâni am fost
eliberat, dar în cazierul meu a rămas fişa cu calificativul "legionar",
un stigmat de care, orice ai face, nu scapi o viaţă întreagă. Nu am făcut parte
niciodată dintr-un partid politic, dar am fost şi am rămas pe dreapta". În
anul 1942
a fost arestat şi condamnat din nou, la şase luni de închisoare, pentru că ar
fi deţinut în podul Mănăstirii Cernica materiale legionare şi arme.

La 2 februarie 1942 s-a călugărit la Mănăstirea Antim din Bucureşti, dându-i-se
numele de Bartolomeu. În acelaşi an, la 15 martie
1942, a fost hirotonit
ierodiacon, slujind în această calitate la Mănăstirile Polovragi şi Baia de Arieş. După greva
studenţească de la Cluj, fiind înlăturat din Facultatea de Medicină în anul 1947, a ajuns stareţ la Mănăstirea Topliţa din judeţul Harghita. Ajunge apoi student la
"Facultatea de Medicină" şi la "Conservatorul de Muzică"
din Cluj
în toamna anului 1944,
după ce nordul Ardealului, cedat Ungariei în urma Dictatului de la Viena, este retrocedat României.
Aici, ca preşedinte al studenţilor din Centrul Studenţesc "Petru Maior",
a organizat şi condus greva studenţească cu caracter anticomunist,
contra guvernului condus de Petru Groza la 6 martie
1946 şi totodată antirevizionistă
împotriva celor care nu erau de acord cu revenirea Ardealului la România.
Din cauza organizării acestei greve a fost exmatriculat. Ulterior, şi-a
continuat studiile la "Facultatea de Teologie" din Bucureşti
şi la "Academia Andreiană" din Sibiu, obţinând titlul de "licenţiat
în teologie" (1948).

Între anii 1948-1949 a fost intendent la Palatul Patriarhal, iar apoi, între anii 1949-1950,
inspector patriarhal pentru învăţământul bisericesc. Între anii 1950-1951 a fost asistent la
catedra de Istorie Bisericească Universală la Institutul Teologic
Universitar din Bucureşti, iar între 1951-1952, decan al Centrului
de Îndrumare Misionară şi Socială a Clerului, la Curtea de
Argeş. În perioada 1952-1958,
deţine funcţia de Director al Bibliotecii Patriarhale din Bucureşti.

În anul 1958 a fost din nou arestat, sub acuzatia de activitate legionară înainte de 23 august
1944. A fost condamnat de
către Tribunalul Militar Ploieşti
la 25 de ani de muncă silnică pentru "uneltire contra ordinii
sociale". Şi-a ispăşit pedeapsa în închisoarea de la Aiud la secţia "politici".
În timpul detenţiei i-a murit mama, iar el a fost înştiinţat de acest fapt de
către fratele lui, închis şi el în aceeaşi închisoare. În 1964 a fost eliberat,
împreună cu alţi deţinuţi politici, în urma unui decret dat de autorităţi de desfiinţare
a detenţiei politice.

În anul 1966 a fost trimis de către Biserica Ortodoxă Română în Statele Unite
unde a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române:
secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului
bisericesc, director al Serviciului "Publicaţii". În anul 1967 a fost hirotonit
ieromonah de către Arhiepiscopul Victorin, acordându-i-se din partea Sfântului
Sinod rangul de arhimandrit. Ţine nenumărate conferinţe şi face parte din mai
multe delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române peste hotare. Este membru
fondator al Comitetului Sălii Româneşti din Detroit, avandu-l ca invitat la
dineul de promovare din 21 mai 1976, pe laureatul Premiului Nobel, George Emil Palade.

A participat la diverse conferinţe în Detroit,
Chicago,
Windsor
şi Honolulu,
fiind ales ca membru în delegaţia Bisericii Ortodoxe Române care a vizitat
Bisericile vechi orientale din Egipt, Etiopia şi India (1969).

Reîntors în ţară, este director al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, între anii 1976-1982. În anul 1982 se va
retrage la Mănăstirea Văratec, pentru a se dedica
scrisului. Operei sale scriitoriceşti, deosebit de bogată, va adăuga una de
excepţie: diortosirea şi adnotarea Sfintei Scripturi,
după Septuaginta, într-o limbă frumoasă şi curgătoare. Această lucrare o va
elabora şi desăvârşi după alegerea ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi
Clujului, la 21 ianuarie 1993. După cum
mărturiseşte singur, această operă i-a solicitat peste zece ani de muncă de
ocnaş. Biblia aceasta, tipărită în anul 2001 a devenit şi ediţia
jubiliară a Sfântului Sinod.

Mitropolit al Clujului

În primăvara anului 1990, Prea Cuviosul Arhimandrit Bartolomeu Anania a făcut parte din Grupul de Reflecţie pentru
Înnoirea Bisericii, alături de clericii Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu, Daniel
Ciobotea, Constantin Voicescu, Iustin
Marchiş, Toader Crâşmariu şi de
mirenii Horia Bernea,
Octavian Ghibu, Teodor
Baconsky, Sorin Dumitrescu.

La 21 ianuarie 1993 este ales ca Arhiepiscop
al Vadului, Feleacului şi Clujului. Hirotonirea întru arhiereu şi
instalarea în Catedrala din Cluj-Napoca a făcut-o Prea Fericitul Părinte
Patriarh Teoctist
pe data de 7 februarie 1993, înconjurat fiind de
un sobor de ierarhi şi de o mare mulţime de credincioşi.

Din acest moment a început misiunea de excepţie în fruntea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. În
toamna anului 2005,
nemulţumit că Andrei Andreicuţ, candidatul pe care l-a
susţinut în mod public, nu a fost ales în funcţia de mitropolit al Ardealului,
a iniţiat ruperea episcopiilor din nordul şi centrul Ardealului de sub
jurisdicţia scaunului mitropolitan de la Sibiu.

Joi, 2 martie 2006, Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române l-a ridicat pe Prea Cuviosul Arhiepiscop Bartolomeu
al Vadului, Feleacului şi Clujului la rangul de Mitropolit al Clujului,
Albei,
Crişanei
şi Maramureşului. Această nouă mitropolie,
înfiinţată canonic de către Sfântul Sinod la 4 noiembrie
2005, a fost trecută în
Statut şi i s-a stabilit denumirea de către Adunarea Naţională Bisericească
pe 1 martie
2006. A fost instalat
oficial ca mitropolit la 25 martie 2006 de către un sobor de
ierarhi în frunte cu Patriarhul Teoctist.

Scriitorul:

S-a afirmat în literatură încă de pe băncile şcolii, făcându-şi debutul în anul 1936 la revista "Vremea",
apoi la revista "Dacia Rediviva", al cărei redactor principal
a şi fost. După ani a colaborat la revistele: "Gazeta Literară",
"Luceafărul", "Magazin Istoric", "Ateneu" şi
altele. A publicat în revistele centrale bisericeşti, "Glasul
Bisericii", "Mitropolia Olteniei", buletinul şi calendarul
"Credinţa" din Detroit, "Renaşterea" de la Cluj-Napoca
(unele sub pseudonimul Vartolomeu Diacul). Din punct de vedere al scrisului
duhovnicesc, din multele lucrări amintim "Filele de acatist" (1976), "Acţiunea
catolicismului în România interbelică" (1992) penultima lucrare,
"Cartea deschisă a Împărăţiei", o tâlcuire competentă a Sfintei
Liturghii izvorâtă din experienţa de bun orator a Înalt Preasfinţiei Saleblicat
si ultima aparitie "Memorii" in 2008,in care-si descrie viaţa in
toate etapele ei, articole cu caracter teologic, predici, note şi comentarii. Vorbind de activitatea sa de dramaturg,
trebuie să menţionăm dramele: "Mioriţa" (1966); "Meşterul
Manole" (1968);
"Du-te vreme, vino, vreme!" (1969); "Păhărelul cu
nectar" (fantezie pentru copii-1969); "Steaua Zimbrului" (1971); "Poeme cu
măşti" (1972).
Acestea au fost puse în scenă de o serie de teatre ale ţării: "Barbu Ştefănescu Delavrancea" din Bucureşti,
"Alexandru Davila" din Piteşti,
"Dramatic" din Baia Mare ş.a
În anul 1982
a obţinut Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România.

Alegerea sa ca arhiepiscop nu l-a făcut să abandoneze scrisul astfel că in anul 1978 devine membru al
Uniunii Scriitorilor din România. I-au apărut volumele de poezii:
"Geneze" (1971);
"Istorii agrippine" (1976); "File de acatist" (1981); Anamneze" (1984); "Imn
Eminescului în nouăsprezece cânturi" (1992); "Poezie
religioasă românească modernă" (1992). La acestea se adaugă volumele de proză şi de eseuri:
"Greul Pământului" (1982), "Rotonda plopilor aprinşi" (1983), albumul
"Cerurile Oltului" (1990), "Amintirile peregrinului Apter" (1991), romanul exotic
"Străinii din Kipukua" (1979)^[2]
şi multe altele.

Onoruri: Preşedinte de onoare al Fundaţiei "Nicolae Steinhard" (1993);

- Membru de onoare al Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca
(1993);

- Premiul special pentru volumul "Din spumele mării", la Salonul de carte din Oradea (1995);

- Senator de onoare şi membru al Marelui Senat al Universităţii Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (1996);

- Premiul "Cartea anului", pentru volumul "Din spumele mării", la Salonul naţional de carte din Cluj-Napoca (1996);

- Marele Premiu pentru poezie al Festivalului internaţional de poezie "Lucian Blaga", Cluj-Napoca (mai 1999);

- Diploma şi medalia Academiei de Artă, Cultură şi Istorie din Brazilia
(mai 2000);

- De la Preşedinţia României, Medalia Comemorativă "150 de ani de la naşterea lui "Mihai
Eminescu" şi Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad
de Mare Cruce (2000);

- Premiul pentru Opera Omnia, al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj (martie 2001)
ş.a.

De asemenea, IPS Bartolomeu i-au fost decernate titlurile de Doctor Honoris Causa al Universităţii
"Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (1 iunie
2001), al Universităţii de
Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca (7 iulie
2001); "Cetăţean de
onoare" al municipiului Cluj-Napoca (25 ianuarie
1996); "Cetăţean de
onoare" al municipiului Bistriţa
(martie
2001). "Cetăţean de
onoare" al municipiului Dej.

Pentru activitatea sa ecleziastică a fost distins cu: Crucea Patriarhală - Bucureşti, Ordinul Sfântului Mormânt al Patriarhiei
Ierusalimului,
Ordinul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel al Patriarhiei Antiohiei.

Referinţe: 1. Rost nr. 38, aprilie 2006 - ÎPS Bartolomeu Anania: "Am fost şi am rămas de dreapta"

2. Al. Piru, Istoria literaturii române, Ed. Grai şi suflet- Cultura Naţională, Bucureşti, 1994, p. 341

3. http://www.romfest.org/rost/apr2006/anania.shtml Rost nr. 38, aprilie 2006 - ÎPS Bartolomeu Anania: "Am fost şi am rămas de
dreapta"

4. Grigore Caraza - "Aiud însângerat" (Bucureşti, 2004), Capitolul VII