MIHAI UNGHEANU

[Stefan Goanta]

Mihai Ungheanu (n. 17 martie 1939, Slobozia
- d. 12 martie
2009, Bucureşti)
a fost jurnalist,
critic
literar, scriitor dar şi om politic,
fiind senator
român,
ales în Senatul României în legislaturile 2000-2004 şi 2004-2008 după ce a candidat pe
listele PRM
în judeţul Argeş. Mihai Ungheanu a fost, de
asemenea, secretar de stat, fără apartenenţă politică, la Ministerul Culturii, în Guvernul Văcăroiu.

Mihai Ungheanu s-a născut la 17 martie 1939, la Slobozia, părinţii săi fiind refugiaţi din Ardeal^. A absolvit, în 1963, Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii Bucureşti, devenind imediat
doctorandul profesorului ^.Alexandru
Piru. Şi-a dat doctoratul în Istoria Literaturii Române în 1983. La
începutul carierei a colaborat la „Viata studenţească” şi „Scânteia
tineretului” (1963-1964). Începând din anul 1993, a fost profesor
universitar la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti,
predând cursurile de sociologie a literaturii; şef catedră Ştiintele Comunicării
la Institutul Naţional de Informaţii Bucureşti; profesor la Facultatea de
Sociologie şi Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine ale Universităţii Spiru Haret Bucureşti.

În anii '70 - '80 a fost apropiat de grupul protocroniştilor, fiind unul dintre promotorii revistei „Luceafărul”. O lungă perioadă de timp, a fost redactorul şef-adjunct al acestei reviste, semnând un mare număr de
cronici dedicate celor mai importanţi reprezentanţi ai literaturii române
contemporane. De asemenea, a fost un apropiat al lui Eugen Barbu
şi un colaborator al revistei Săptămîna. După 1990 a colaborat cu Corneliu Vadim Tudor, înscriindu-se în PRM şi continuînd nota
naţionalistă, de data aceasta în politica activă, ca senator. După 1990 a
continuat să publice numeroase cărţi, în care şi-a exprimat rezervele faţă de
„noua intelectualitate”, de după 1990, pe care a acuzat-o de continuitate cu
mediile intelectuale din anii '50, pro-sovietice. Dintre aceste cărţi merită
amintite „Holocaustul culturii române, 1944-1989” şi „Enciclopedia
valorilor reprimate” (în colaborare cu Ilie Bădescu).
Înainte de deces, avea în pregătire o carte intitulată „Cominternul după
Comintern”, prin care a vrut să demonstreze că, de fapt, mentalitatea şi
metodele acestei organizaţii de tristă amintire nu au dispărut după 1989, ba
chiar au luat proporţii.

În plan politic, Mihai Ungheanu a fost senator, fiind ales în Senatul României în legislaturile 2000-2004 şi 2004-2008^, după ce a candidat pe listele PRM
în judeţul Argeş. În calitate de parlamentar, a
facut parte din „Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi”,
„Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială”, „Comisia pentru
cultură, artă şi mijloace de informare în masă”. A avut o activitate
parlamentară concretizată prin: 190 de luări de cuvânt în plen, 16 declaraţii
politice, 26 de propuneri legislative şi 10 moţiuni, fiind, totodată, membru în
numeroase grupuri de prietenie cu parlamentele altor state: Austria, Finlanda,
Islanda, Polonia, Kuweit

Pe 17 martie 2009, fostul senator PRM Argeş, Mihai Ungheanu ar fi împlinit 70 de ani. După o lungă perioadă de suferinţă, a decedat la Bucureşti în ziua de 12 martie 2009. Mai mult decât un om
politic, a fost scriitor şi critic literar. A plecat din lumea aceasta oripilat
de clasa politică, una care, în opinia sa, nu are cum să nu dezamăgească un
intelectual.

Aprecieri critice

„La noi proiectele eşuate, surprinse cu atâta acribie de Mihai Ungheanu (Exactitatea admiraţiei), reapar continuu sub chipul tinereţii viguroase şi încrezătoare, gata de a
genera cu entuziasm noi şi noi proiecte.”

(Edgar Papu)

„M. Ungheanu preferă să spună direct ce are de spus, fără a se preocupa de eleganţa stilului. Această sacrificare a expresiei în favoarea preciziei şi adevărului o avea şi
G. Ibrăileanu”

(Eugen Simion)

„Mihai Ungheanu este una din conştiinţele autentice ale literaturii noastre contemporane”

(I. Constantinescu)

Opera

• Campanii, Editura pentru literatură, 1971
• Pădurea de simboluri, Editura Cartea Românească, 1973
• Marin Preda - Vocaţie şi aspiraţie, Editura Eminescu, 1973
• Arhipelag de semne, Editura Cartea Românească, 1975
• Lecturi şi rocade, Editura Cartea Românească, 1978
• Interviuri neconvenţionale, Editura Cartea Românească, 1983
• Exactitatea admiraţiei, Editura Cartea Românească, 1985
• Fiii risipitori, Editura Eminescu, 1988
• Răstălmăcirea lui Ţepeş, Editura Globus, 1992
• Panait Istrati şi Cominternul, Editura Porto-Franco, 1994
• Vlad Ţepeş - Gravuri medievale, Editura RAI-Coresi, 1995
• Scriitorii de la miezul nopţii, Editura Porto-Franco, 1995
• „Adio domnule Maiorescu”, Editura Enciclopedică, 1995
• Un război civil regizat?, Editura Cartimex, 1997
• Holocaustul culturii române, Editura D.B.H., 1999
• Enciclopedia valorilor reprimate, Editura Pro Umanitatea, 2000
• Românii şi „tâlharii Romei”: război religios - război de imagine?, Editura Phobos, 2005
• VEZI ENCICLOPEDIA ROMÂNĂ