altmarius

cultură şi spiritualitate

Astazi este o zi foarte importanta si unica in istoria Pamantului

Dragii mei prieteni, vreau sa va spun ca acum este momentul in care profetiile mayase isi dovedesc, cu prisosinta, adevarul. Cercetatori, precum Carl Johan Calleman, inalte spirite venite pe Pamant sa ne aduca cunoasterea strabuna si codurile de Lumina care sa sprijine evolutia omului si implinirea Planului Divin, precum Drunvalo, dar si multi alti cautatori ai Adevarului, ne aduc mesaje din inaltele dimensiuni care nu fac decat sa confirme ca omenirea trece acum printr-o mare schimbare, ca ne asteapta un salt cuantic in constiinta umana.

Calendarul mayas ne aduce, asa cum deja cu totii stim, matricea Timpului Divin. In cartea sa "Calendarul mayas si transformarea constiintei", C. J. Calleman ne explica pe larg aceasta realitate si o demonstreaza cu minutiozitate, prin evenimente istorice care au marcat societatea mondiala. Acum nu mai avem nimic de demonstrat. Totul este clar, iar noi deja simtim marele adevar care avea, pana nu demult, nevoie de explicatii logice si demonstratii stiintifice. Timpul se accelereaza, constiinta omului este intr-o permanenta transformare, ne pregatim cu totii pentru a implini Planul Divin.

Acum suntem in pragul unui mare eveniment cosmic: pe 7 noiembrie se incheie Ziua a sasea (in zi de Ahau de ton 8 din calendarul Tzolkin), iar pe 8 noiembrie ( sub semnul lui Imix de ton 9) incepe Noaptea a sasea din Ciclul Galactic. Daca in Ziua a sasea s-a nascut constiinta, caci este ziua cand Dumnezeu a facut omul, in Noaptea a sasea va avea loc integrarea, deci vindecarea constiintei. La incheierea acestui tun (an), deci dupa 360 de zile incapand cu 8 noiembrie, va urma doar Ziua a saptea, contemplarea, cand Creatia este incheiata. Atunci abia vom putea pasi in urmatorul Ciclu - si ultimul din calendarul mayas - cel al Unificarii. Acest ultim Ciclu va avea o durata totala de numai 360 de zile, ceea ce inseamna ca cele 7 Zile si 6 Nopti vor avea o durata mai mica de 20 de zile). De la acel moment, nimeni nu mai stie nimic, sau aproape nimic. Este un moment cosmic unic, ceva ce nu s-a mai intamplat niciodata in istoria Universului cosmic. (pentru o intelegere mai buna, in attachment aveti acest material, mai detaliat.)

Este atat de complexa si de speciala perioada care va urma, incat mintea noastra limitata nu o poate intelege inca. Cu fiecare pas, cu fiecare Ciclu care se incheie, suntem pregatiti pentru saltul final, pentru implinirea Planului Divin. In ultimul sau mesaj, Calleman ne aminteste ca schimbările cuantice între energii in momentele de trecere spre alta etapa prevazuta de Calendar, determină modificări ale conştiinţei. Conştiinţa umană va continua să se schimbe, pas cu pas, conform Planului, până când vom ajunge la data reală a sfârşitului procesului Creaţiei, adică 28 octombrie 2011.

Se scrie mult despre acest moment, se vorbeste in fel si chip despre 2012. Eu mi-am dedicat mult timp pentru a ajunge sa "inteleg" in simtire, prin traire, prin experienta spirituala directa, acest moment magic pe care cu totii il vom trai. Pentru a ajunge la pacea, echilibrul si linistea interiara care-mi inunda sufletul, am fost atenta la mesajele mayasilor autentici, la ceea ce a spus in mod direct Cel ce conduce Consiliul National al Batranilor Mayasi- Don Alejandro Cirilo Perez (Wakatel Utiw- numele sau mayas, sau „Lupul Ratacitor”), sau prin vocea lui Drunvalo Melchizedek, am primit cu inima deschisa tot ceea ce Tom Kenyon ne-a daruit, m-am bucurat de studiile lui C.J.Calleman si a Barbarei Hand Clow (a carei carte "Codul Mayas" va apare in curand la Editura FOR YOU), am ingaduit sa vina spre mine invataturile lui Gregg Braden, ale lui Alberto Villoldo, ale lui Deepak Chopra si a tuturor celor care mi-au dat incredere ca ceea ce va urma va fi asa cum este scris sa fie.

Acum, la pragul dintre Zi si Noapte, ne dovedim credinta, cunoasterea, increderea in noi si in Sinele nostru Divin, in Divinitate. Trebuie sa mergem mai departe, eliberati de frici si de credintele limitatoare, sa fim hotarati pe Drumul nostru, sa nu lasam pe nimeni sa ne abata de pe calea spre lumina.

Omenirea a plecat de "Undeva" si a ajuns in Acum, a plecat de la Ciclul Celular (primul Ciclu din cele 9 pe care le va parcurge omenirea) si a ajuns in Ciclul Galactic, la numai doi ani (tuni) distanta de ultimul Ciclu, cel Universal. Atat de multe vieti am muncit si am invatat, ne-am format ca spirite care au cautat permanent desavarsirea, am suferit, am cazut si ne-am ridicat ...,iar acum, cand in sfarsit atingem maestria, cum sa abandonam, sa lasam frica si manipularea sa ne intoarca din drum? Amintiti-va ce spun mayasii: " Noi suntem cei pe care i-am asteptat". Acum vine timpul Inaltarii, al ridicarii pe cele mai inalte culmi ale Creatiei, suntem aproape de pragul pe care, daca-l pasim, devenim Co-Creatori, cetateni cosmici, multidimensionali.

Mesajul pe care eu sper sa-l pot transmite tuturor cititorilor este de incredere in Dumnezeu si in Planul Sau.

Important este sa nu ne lasam antrenati de scenariile apocaliptice, sa nu ne lasam cuprinsi de energia fricii – pe care unii doresc sa o induca – si sa lasam Lumina Divina sa pogoare pe Pamant, asa cum este profetit, asa cum ni s-a promis ca va fi.

Daca credem cu adevarat, cu sinceritate profunda, ca am fost creati pentru un scop inalt, ca Dumnezeu are un Plan pentru noi, atunci ne vom uni in intentia de a crea – noi, toti cei care ne dorim pacea si echilibru – energia potrivita pentru acest moment, acea energie care sa atraga spre Pamant si spre omenire binecuvantarea Divina, care sa aduca Raiul din nou pe Pamant, care sa aduca Marea Schimbare.

Poate nu va fi usor, sau poate ca tocmai va fi ca o adiere. Multi maestri ne vorbesc despre simptomele evolutiei, primim sfaturi care sa ne ajute sa trecem usor prin toate cele ce vor veni. Va fi necesar sa invatam sa ascultam si sa stim ce ni se potriveste si ce nu, folosind un organ de simt ce se formeaza incetul cu incetul, in universul nostru interior. Sa invatam sa ne facem singuri harta spre unde ne este scris sa ajungem, sa nu mai cautam sa imprumutam harta altuia. Sa exersam traitul in spatiul Sacru al inimii, sa activam glanda pineala si sa ne centram in acest punct, sa incercam sa ne mentinem vibratia inalta, sa fim vesnic conectati cu Sursa, cu Divinitatea.

Acest Portal – din 7 si 8 noiembrie – va fi urmat de un altul, pe 11.11.11 (2009, 2+9=11). Sunt zile de rugaciune, de meditatie si introspectie, in care sa ne unim in spirit si sa ne alaturam celor care fac ritualuri de multumire catre Mama Pamant si catre Tatal Ceresc, sa fim alaturi de mayasi, de Hathori si de toate fiintele de Lumină, care sprijina evolutia omului si a intregii Planete. Sa transmitem sentimentul nostru de recunostinta si apreciere pentru tot si toate, sa traim COSMOETIC.

La intalnirea cu Alberto Villoldo din primavara acestui an am invatat ceva care mie mi-a ajutat: sa aprind trei lumanari, in fiecare zi. Fiecare dintre ele are menirea de a aduce, prin lumina sa, o alta energie. O lumanare reprezinta Iubirea, cealalta Intelepciunea, iar cea de a treia Impecabilitatea. Sunt cele trei mari Virtuti Divine care, manifestate in viata noastra, ne vor face capabili sa acceptam schimbarea si sa facem fata provocarilor ce vor urma.



Elena Cocis

www.elenacocis.ro
De pe Newsletter-ul editurii For You

Vizualizări: 147

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor