De dorul Iubirii

[dordanaela]

Când taina iubirii visează, cerurile îşi cer potop de tăceri.

E scris în cartea vieţii să îţi fiu bună pavază. De pe înaltele culmi lovite de trăsnete, tunetele se răsfrâng în adâcimi, zguduind mersul tuturor. Cei care se vor impiedica, care se vor rătăci au doar un singur ajutor: sclipirea teribilă a mâniei de dincolo de ei. Le va fi ghid de nădejde.Înfricoşarea le va umple ochii de ţărână, le va smulge, sfărâma clipele propriei întunecimi.
Dezleg suspinul din mister şi el devine flacără. Din el voi crea mii de clipe fericite care vor lumina geamătul din tine, cel ce m-a chemat. Slava deşartă poate fi atinsă cu uşurinţa amestecării unor poţiuni, pentru satisfacţia celor vizibile manifestări în care ne pierdem neatenţi, avizi de senzaţii dincolo de noi. Puterea unui suspin poate fi auzită, poate înfricoşa, dar şi pătrunde în tainiţe din care va alunga tot. Tot ce ai fost până acum. Îngenunchez în materia din mine. Ea devine formă in care abstractul se recunoaşte pe sine. Doar aşa îmi vei şti Puterea când prin gând te voi recrea pentru a mă cunoaşte pe deplin.

Cine nu gustă din uimirea dragostei atunci când firea ei năvăleşte în foamea din noi?! Cine închide zăgazurile ochilor de teamă că va fi otrăvit de culorile ei?! Cine va risipi chemarea de teamă că întunecarea din el, nu va mai opri şi de data aceasta,ceea ce e de neoprit în fiinţa care visează?!
Când laşi cugetul să fie scriere de miracole, te voi cuprinde în vraja mea, în taina care te visează, căuş răcoritor va fi sufletul meu.

Învăţ zeii să tacă în mine.