INFORMAŢIA ŞI PATRIMONIUL CULTURAL

[Marian Nencescu]

INFORMAŢIA ŞI PATRIMONIUL CULTURAL

extras din lucrarea 

"Metanoia: îndemnări despre cultură-educaţie şi
comunicare"/ Nencescu Marian. – Bucureşti: Editura
Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, 2008
În sensul cel mai larg, informaţia este rezultatul unui act de cunoaştere, respectiv al unui proces mental prin care luăm cunoştinţă de un fapt, de un obiect sau de o stare. A-ţi forma o idee despre un lucru presupune în esenţă o formă de cunoaştere, adică ceea ce se numeşte în limbajul comun prezenţă de spirit. Trecând de la simpla identificare (cunoaşterea comună) la înţelegerea exactă şi completă a firii şi substanţei lucrurilor (cunoaşterea ştiinţifică), identificăm ştiinţa informării ca pe un sistem complet şi organizat constituit în scopul dobândirii de informaţii/ cunoştinţe.
Pe un plan mai larg, cunoaşterea implică noţiunile de sens, mesaj şi semnificaţie. Evoluând către ceea ce Sigmund Freud numea plăcerea informaţiei, se poate ajunge până la urmărirea consecventă a întregului front al cunoaşterii, în scopul însuşirii sensului şi semnificaţiei fiecărui element de noutate.
Aşadar, două sunt elementele care caracterizează informaţia: cantitatea şi viteza de comunicare. Dacă în urmă cu doar un secol cartea, muzeele, colecţiile private şi arhivele aveau rolul de a aduna, culege şi eventual sistematiza informaţia, motiv pentru care aceste instituţii au şi purtat denumirea de arhivă a umanităţii, astăzi, o dată cu evoluţia sistemelor electronice de stocare şi transmitere a informaţiilor, limita cunoaşterii a depăşit cu mult orizontul individual.
Noua ştiinţă a informării nu mai constă demult în acumularea de informaţii, ci priveşte direct comunicarea, potrivit sociologului Robert Escarpit (Théorie générale de l’information et de l’education, Paris, Hachette, 1990).
Privind retrospectiv, din perspectiva ştiinţei informării, se poate spune că momentele cele mai importante ale 19
progresului ştiinţific corespund, în mare măsură, dezvoltării tehnicilor de informare. Dacă multă vreme biblioteca, muzeul sau arhiva au funcţionat în paralel, oferind oamenilor de ştiinţă, publicului în general, suportul informaţional, condiţie obligatorie a progresului tehnologic şi chiar artistic, problema care se pune în prezent este a circulaţiei informaţiei.
Zăbovind puţin în domeniul ştiinţelor conexe ale informării, respectiv biblioteconomia, muzeologia sau arhivistica, regăsind numeroase similitudini de formă şi organizare cu ştiinţa informării. Acestea constau, în linii generale, în: funcţionarea în formă organizată; constituirea de colecţii; relaţia cu publicul (beneficiarii). Din perspectivă informaţională, organizarea unui muzeu, a unei biblioteci sau arhive răspunde nevoilor şi cerinţelor publicului în măsura în care oferă şi mijloacele tehnice de acces la informaţii – cataloage, fişiere, inclusiv mijloace electronice de evidenţă şi acces. Astăzi, publicul, dar şi specialiştii, apreciază deopotrivă calitatea şi varietatea colecţiilor de cărţi, obiecte de patrimoniu, documente de arhivă, cât şi gradul de acces la informaţiile respective. A oferi un mijloc eficient de informare constă în mai mult decât a deţine şi a pune la dispoziţie celor interesaţi documentul sau obiectul căutat, ci în egală măsură a-l pune în valoare, inclusiv printr-un sistem sigur şi decent de promovare şi acces.