CULTURA – EVOLUŢIE SAU INVOLUŢIE? - I

[Marian Nencescu]

CULTURA – EVOLUŢIE SAU INVOLUŢIE?  - I

• Postat de altmariusliterar în Iunie 13, 2011 la 3:30am

Din lucrarea "Metanoia – Insemnari despre cultura-educatie-comunicare" aparuta la editura M.I.R.A, in anul 2008. 

CULTURA – EVOLUŢIE
SAU INVOLUŢIE?

 

 

Suntem prea grăbiţi ca să mai zăbovim cu gândul la cultură. Ne naştem cu tastatura computerului la degetul mic şi cu ochii pe televizor. Să mai mergem la cinematograf sau la teatru (Doamne, fereşte!) să citim o carte sau – culmea tupeului! –să trecem pragul unei săli de expoziţie sau să rătăcim pe la vreun muzeu este peste puterea de înţelegere a multora dintre noi.

Preferăm să urmărim, din obscuritatea propriei camere, cine ştie ce emisiune stupidă de divertisment. În plus, avem avantajul că putem savura şi prânzul ori cina (după preferinţă) direct tolăniţi pe canapea, fără să ne mai vadă nimeni cum înfulecăm sau cât suntem de bădărani. Să recunoaştem cinstit: ne place acest mod de viaţă comod, molatec şi viclean, dar deopotrivă dăunător şi perfid. Uităm că viaţa în faţa televizorului şi consumul de surogate culturale ne privează de o mare bucurie – întâlnirea nemijlocită cu fenomenul cultural viu şi etern. Nimic nu este mai trist decât să constatăm că ne-am izolat de lume, burduşindu-ne mintea cu un produs exclusiv tehnologic, cum este televizorul sau computerul, uitând că mai există pe lume şi artă adevărată, produsă direct de om pentru om, iar nu de maşină pentru minţile furate de mirajul standardizării.

Acest „dialog al spiritului” ne rămâne interzis câtă vreme consumăm arta în papuci şi halat, în obscuritatea propriului apartament. Cine nu participă măcar o dată în viaţă la un spectacol „pe viu”, cine nu s-a bucurat ori nu a plâns de emoţie urmărind jocul actorilor, admirând un tablou sau ascultând muzică adevărată, iar nu un penibil play-back mimând emoţia, nu are idee ce înseamnă arta adevărată.

Dar câţi dintre noi ştiu să preţuiască cu adevărat cultura? Mai ales când substitutele ei, ingenios insinuate în viaţa de zi cu zi, ne iau cu asalt fiind deopotrivă comode şi … ieftine. În aceste condiţii, când alţii se ostenesc pentru noi să ne înveţe cum să citim o carte sau să ne dea un sfat de natură să percepem armonia muzicii, de ce să mai dăm bani pe o carte, de ce să mai cumpărăm un bilet la teatru sau la cinema, de ce să mai mergem la muzeu ? Mai ales că, fie ele şi subvenţionate, preţurile rămân totuşi prohibite pentru foarte mulţi, posibili, iubitori de artă autentici.

Dacă la aceste inconveniente – subiective şi obiective – adăugăm obstacolul, major, că în multe zone ale ţării chiar şi amatorii „adevăraţi” de teatru, film sau muzică bună nu au acces la aceste bucurii sufleteşti din simplul motiv că locuiesc… la ţară sau, mă rog, în provincie, rezultă că în România persistă încă, mai evident sau voalat, o reală discriminare culturală. Aşadar, arta rămâne un privilegiu doar pentru cei care dispun de un anumit standard material, şi, în primul rând, pentru „capitalişti”, sau, coborând ştacheta pentru unii orăşeni mai norocoşi. Ce ne facem dacă, totuşi, trăim în provincie? În cel mai bun caz ne mulţumim cu substitutele culturale oferite în cantităţi ameţitoare de mass-media. Dacă, totuşi, tânjim după o carte, un film sau o piesă bună interpretată de actori de succes, nu ne rămâne decât să ne mutăm la oraş, pentru că a spera că se va muta oraşul la ţară nu este constructiv.

Cum rămâne, totuşi, cu prejudecata după care cultura este hrana minţii, câtă vreme semeni de-ai noştri nu au acces nici măcar la hrana cea de toate zilele, hărăzită nouă tuturor de bunul Dumnezeu? Oare noi, cei fericiţi şi avantajaţi, ştim să folosim privilegiul de a avea acces nelimitat la orice formă de cultură. Răspunsul nu este deloc simplu câtă vreme componenta spirituală este din ce în ce mai des abandonată chiar de către persoanele grăbite să-şi construiască un statut social de invidiat.

[altmarius]

Uneori, provincia este mult mai bogata in evenimente culturale decit capitala... Prejudecata ca Soarele cultural roman rasare la Bucuresti, mi-a fost infirmata in momentul in care m-am mutat la Tirgu Mures, unde am cunoscut oameni si fapte culturale care ar fi motiv de mindrie pentru Bucuresti...
Inclusiv am cunoscut un om deosebit - de etnie maghiara, Antal Gyongyver- care a editat 4 carti deosebit de interesante despre Nicolaus Olahus, roman celebru in epoca medievala pentru cunostiintele lui in istorie, filosofie, arte, diplomatie.

[altmariustotal ortodox]

Din comentariul dumneavoastra, doamna Danilof, nu am inteles de ce v-ati propus sa nu mai comentati nimic din ce apare pe site. Chiar daca parerile noastre nu coincid, aceasta nu poate fi o problema. Discutiile chiar si in contradictoriu pot fi extrem de constructive.
Sunt integral de acord cu cele spuse despre provincie si despre Bucuresti. Am locuit zeci de ani in Bucuresti, si stiu despre ce e vorba. Acolo exista la toate nivelele un vedetism, care in 99,9% din cazuri nu este de nimic justificat