Padre Pio (5): Aparitiile si sufletele din Purgatoriu

[Convergențe - Lumina]

Apariţiile au început încă de la o varstă fragedă.Micul Francesco nu le povestea pentru că el credea că sunt lucruri care li se întâmplau tuturor.Apariţiile erau ale Îngerilor, Sfinţilor, ale lui Iisus, ale Sfintei Fecioare şi uneori chiar şi ale demonilor.În ultimele zile ale anului 1902, în timp ce medita asupra vocaţiei sale, Francesco are o viziune.Iată cum o descrie, câţiva ani mai târziu, confesorului său(în scrisoare foloseşte persoana a treia):”Francesco văzu alături un om maestuos de o frumuseţe rară, care strălucea ca soarele, care îl prinse de mână îl încurajă şi îi zise:”Vino cu mine pentru că eşti un adevărat luptător”.Fu condos într-o câmpie întinsă, printre o multitudine de oameni împărţiţi în două grupe: pe de o parte oameni cu o înfăţişare foarte frumoasă şi îmbrăcaţi în haine albe, strălucitori ca zăpada şi în cealaltă parte oameni cu un aspect îngrozitor şi îmbrăcaţi în haine negre ca nişte umbre obscure.Tânărul aflat între cele două tabere, vede că iese înainte un om imens care atingea cu fruntea norii, cu o înfăţişare oribilă.Personajul strălucitor care-i era alături îl conduse să se bată cu personajul monstruos.Francesco se rugă să fie cruţat de mânia acelui straniu personaj, dar cel strălucitor nu a acceptat:”În zadar orice rezistenţă din partea ta cu acesta trebuie să te lupţi”.Fă-ţi curaj, intră încrezător în luptă, înainte cu curaj căci eu îţi voi fi aproape; te voi ajuta şi nu voi permite ca acela să te bată”.Confruntarea a fost teribilă şi rezultatul a fost teribil.Cu ajutorul personajului luminos mereu alături, Francesco a învins.Personajul monstruos, constrâns să fugă, s-a târât până la mulţimea aceea de oameni cu înfăţişare îngrozitoare, urlând, blestemând, zbierând zăpăcit.Cealaltă mulţime de oameni cu înfăţişare frumoasă, aplauda şi aducea laude celui care-l însoţise pe săracul Francesco în acea crâncenă luptă.Personajul strălucitor şi mai luminos decât soarele, puse pe capul lui Francesco cel victorios o coroană de o frumuseţe rară, pe care degeaba a-şi încerca să o descriu.Coroana a fost imediat luată de acel personaj luminos care îi spuse:”Ţi-am rezervat o alta şi mai frumoasă”.Dacă tu vei şti să te lupţi cu acel personaj cu care ai luptat acum.El va fi mereu în atac…; combate-l mereu cu curaj şi nu te îndoi de ajutorul meu… nu te speria de tulburarea lui, nici de prezenţa lui…Eu îţi voi fi alături, te voi ajuta mereu, chiar şi atunci când tu te aştepţi mai puţin”.Acea viziune a fost urmată de reale confruntări cu cel rău.Padre Pio susţine de fapt numeroase confruntări împotriva „inamicului inimilor” pe parcursul vieţii, cu scopul de a scăpa inimile din mâinile satanei.

Într-o seară Padre Pio se odihnea într-o cameră, la parterul mănăstirii, cu vedere spre pădure.Era singur şi de puţin timp se aşezase pe pat, când, dintr-o dată îi apare un om îmbrăcat într-o capă neagră.Padre Pio, surprins, ridicându-se, l-a întrebat cine e şi ce vrea.Necunoscutul îi spuse că este un suflet din Purgator.”Sunt Pietro de Mauro.Am murit într-un incendiu, la 18 septembrie 1908, în această mănăstire, după exproprierea bunurilor mănăstireşti, la un ospiciu pentru bătrâni.Am murit în flăcări, în salteaua mea, fiind surprins în somn, chiar în această cameră.Vin din Purgator:Domnul a acceptat ca să vin să vă rog ca Liturghia de mâine să o faceţi pentru mine.Mulţumită acestei Liturghii voi putea intra în Paradis”.Padre Pio l-a asigurat că va face pentru el Sfânta Liturghie… şi îi spuse:”Am vrut să-l însoţesc până la poarta mănăstirii.Mi-am dat seama că vorbisem cu un mort numai atunci când ieşiţi în curtea mănăstirii, omul care îmi era alături, dispăru dintr-o dată”.Am reintrat în mănăstire puţin speriat.Părintelui Paolino de Casacalendo, Superiorul mănăstirii, căruia nu-i era străină agitaţia mea, i-am cerut permisiunea să celebrez Sfânta Liturghie în folosul acelui suflet, apoi, desigur, i-am explicat despre ce e vorba”.Câteva zile după aceea, Părintele Paolino, curios, a vrut să verifice.Ducându-se la registrul de stare civilă al orăşelului San Giovanni Rotondo, a cerut şi a obţinut permisiunea de a consulta registrul celor decedaţi în anul 1908.Povestirea lui Padre Pio se adeverii.În registrul celor decedaţi în luna septembrie, părintele Paolino a găsit numele, prenumele şi cauza morţii:”În ziua de 18 septembrie 1908, în incendiul de la azil a pierit Pietro de Mauro zis Nicola”.

Doamna Cleonice Morcaldi din San Giovanni Rotondo, fiică spirituală foarte dragă Părintelui, la o lună de la moartea mamei, Padre Pio îi spuse la sfârşitul spovedaniei:”În această dimineaţă mama ta a ajuns în Paradis, am văzut-o în timp ce celebram Sfânta Liturghie.

Acest episod este povestit de Padre Pio părintelui Anastasio. “Într-o seară, în timp ce eram în biserică şi mă rugam, am simţit foşnetul unei haine şi văd un tânăr frate în altar care schimba lumânările şi care aranja florile în altar”.Convins că în altar este fratele Leone şi apoi că era ora cinei, îi spun:”Frate Leone, du-te la cină, nu e momentul să pregăteşti altarul”.Dar o voce, care nu era aceea a fratelui Leone, îmi răspunse:”Nu sunt fratele Leone”, „dar atunci cine eşti”, întreb eu.”Sunt un confrate care făcea noviciatul.Mi s-a poruncit să menţin curat şi ordonat altarul pe durata anului de probă.Din păcate, de mai multe ori l-am nesecotit pe Iisus din Sfântul Sacrament, trecând prin faţa altarului fără a-L saluta pe Cel Preasfânt din tabernacol.Din cauza acestei lipse de respect, sunt încă în Purgatoriu.Domnul, în marea sa bunătate, m-a trimis la dvs. pentru ca să stabiliţi până când voi mai sta în flăcările Purgatoriului.Mă încredinţez…”-“Eu crezând că sunt generos cu acel suflet suferind, am spus : »vei sta până mâine la Liturghia tuturor călugărilor din mănăstire ».Acel suflet strigă : »Ce crud sunteţi!Apoi scoase un ţipăt şi dispăru ».Acel strigăt de durere îmi produse o părere de rău pe care am simţit-o şi o voi simţii toată viaţa.Eu care prin voinţa divină aş fi putut să trimit acel suflet în Paradis, l-am condamnat să mai rămână încă o noapte în flăcările Purgatoriului”.

Apariţiile pentru Padre Pio, pot fi considerate cotidiene, lăsându-l pe fratele capucin să trăiască în două lumi diferite: una vizibilă şi una invizibilă supranaturală.

Acelaşi Padre Pio, mărturiseşte în scrisorile sale către confesorul său spiritual, câteva experienţe:Scrisoarea către Padre Agostino din 7 aprilie 1913:”Dragul meu Părinte, vineri dimineaţa eram încă în pat când îmi apare Domnul.Era tot desfigurat şi lovit.El îmi arătă o multitudine de preoţi care trăiau într-o comunitate şi seculari, lumeşti, dintre care diverşi demnitari ecleziastici care-l preamăreau, care împodobeau biserica şi care dezbrăcau hainele preoţeşti.Privirea lui Iisus plină de îngrijorare, îmi provoca multă durere şi de aceea am vrut să-L întreb de ce a suferit atât.Nu am primit nici un răspuns.Dar privirea sa m-a condus către acei preoţi; dar puţin după aceea aproape îngrozit şi ca şi cum ar fi obosit să mai privească, îşi retrase privirea şi a îndreptat-o spre mine şi cu o mare uimire am observat două lacrimi curgându-i pe obraji.S-a îndepărtat de acea mulţime de preoţi cu o mare expresie de dezgust pe chip, strigă:”Măcelarilor!”Şi întors spre mine îmi zise:”Fiul meu să nu crezi că agonia mea a durat numai trei ore, nu; voi fi în agonie din cauza sufletelor acestora până la sfârşitul lumii.În timpul agoniei, nu trebuie să dormi Inima mea este în căutarea unei picături de compasiune umană, dar vai, mă lasă singur sub apăsarea indiferenţei.Nerecunoştinţa şi nepăsarea preoţilor mei îmi agravează agonia.Vai cum răspund ei iubirii mele!Ceea ce mă îndurerează şi mai mult este că indiferenţa lor le măreşte dispreţul şi necredinţa.De câte ori nu eram gata să-i lovesc, dacă nu a-şi fi fost reţinut de către îngeri şi inimile credincioase mie…Scriei părintelui tău şi povesteşte-i ceea ce ai văzut şi auzit de la mine în această dimineaţă.Spune-i să arate scrisoarea ta părintelui provincial…”Domnul a continuat dar aceea ce a spus nu o pot descoperii nici unei creaturi din această lume”.

(PADRE PIO DA PIETRELCINA: Epistolario I° (1910-1922) a cura di Melchiorre da Pobladura e Alessandro da Ripabottoni - Edizioni "Padre Pio da Pietrelcina" Convento S.Maria delle Grazie San Giovanni Rotondo - FG)

Din scrisoarea către părintele Agostino din 13 februarie 1913:”Nut e teme te voi face să suferi, dar îţi voi da şi forţa-îmi repeta Iisus-Vreau ca inima ta ca un martiriu ascuns cotidianului să fie purificată şi încercată; nu te speria dacă eu voi permite celui rău să te chinuie, lumii să te dezguste, pentru că nimic nu vor păţi cei care suferă sub cruce din dragoste către mine şi pe care eu m-am angajat să-i apăr.”

(PADRE PIO DA PIETRELCINA: Epistolario I° (1910-1922) a cura di Melchiorre da Pobladura e Alessandro da Ripabottoni - Edizioni "Padre Pio da Pietrelcina" Convento S.Maria delle Grazie San Giovanni Rotondo - FG)

Din scrisoarea către Părintele Agostino din 18 noiembrie 1912:”…Iisus, cu iubita sa mamă, Îngeraşul împreună cu ceilalţi încurajându-mă, nu au uitat să-mi repete că victima, dacă se poate spune aşa, trebuie să-şi verse tot sângele”.

(PADRE PIO DA PIETRELCINA: Epistolario I° (1910-1922) a cura di Melchiorre da Pobladura e Alessandro da Ripabottoni - Edizioni "Padre Pio da Pietrelcina" Convento S.Maria delle Grazie San Giovanni Rotondo - FG)

Din scrisoarea către părintele Agostino din 12 martie 1913:”Asculta-ţi părintele meu, tânguirile fondate ale Dulcelui nostru Iisus : »Cu câtă nerecunoştinţă este răsplătită iubirea mea de către oameni!Aş fi fost mai puţin ofensat de acest lucru dacă i-aş fi iubit mai puţin.Tatăl meu nu-i mai suportă.Eu vreau să încerc să-i iubesc, dar…(şi aici Iisus tăcu şi suspină apoi reluă) dar vai!Inima mea e făcută pentru a iubi!Oamenii laşi şi greşitori din slăbiciune nu fac nici un effort pentru a lupta contra ispitelor, ci mai rău se afundă în nelegiurile lor.Inimile după mine cele mai predilecte, puse la încercare m-au dezamăgit, slăbiciunile le-au abandonat disperării, cele puternice se slăbesc şi ele puţin câte puţin.îmi rămân doar noaptea, numai ziua în biserici.Nu se mai apropie de sacramental altarului, nu se mai vorbeşte de acest sacrament al iubirii; şi cei care mai vorbesc, vai cu câtă indiferenţă, cu câtă răceală.inima mea este uitată; nimeni nu se mai îngrijeşte, nu mai preţuieşte inima mea, eu sunt mereu trist.Casa mea a devenit pentru mulţi un teatru al distracţiilor; chiar şi preoţii mei pe care i-am privit mereu cu predilecţie, pe care i-am iubit ca şi pe ochii din cap; ei ar fi trebuit să mângâie inima mea plină de amărăciune; ar fi trebuit să mă ajute în salvarea sufletelor, dar cine îi crede?De la aceştia trebuie să primesc nemulţumiri şi nerecunoştinţă.Văd, fiul meu, mulţi ca aceştia care…(aici se opri, suspinele i-au înecat glasul, plânse în secret) sub o înfăţişare ipocrită mă trădează comiţând sacrilegii, călcând în picioare harurile pe care continuu le revărs asupra lor…”.

(PADRE PIO DA PIETRELCINA: Epistolario I° (1910-1922) a cura di Melchiorre da Pobladura e Alessandro da Ripabottoni - Edizioni "Padre Pio da Pietrelcina" Convento S.Maria delle Grazie San Giovanni Rotondo - FG)